Presedintele Traian Basescu a anuntat, vineri, ca "au aparut niste probleme in acordul interguvernamental Nabucco", relateaza Mediafax. Din acest motiv seful statului a amanat pentru saptamana viitoare vizita programata la celelalte doua santiere de pe autostrada Bucuresti-Brasov.

UPDATE: Negocierile de vineri dintre Turcia si Azerbaidjan pentru stabilirea unui pret pentru gazele azere nu au ajuns la nici un rezultat. Azerbaidjan este unul dintre principalii furnizori de gaze naturale pentru Nabucco, iar Turcia incearca sa opreasca cresterea pretului, ceruta de Azerbaidjan.

Luni, 13 iulie, urmeaza sa fie semnat la Ankara acordul interstatal privind proiectul Nabucco de catre Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.

Dezmintiri oficiale

"Nu exista nici o problema din partea consortiului Nabucco, stim doar ca acordul va fi semnat luni, la Ankara", a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al consortiului, Christian Dolezal. Potrivit informatiilor consortiului, presedintele Basescu sau premierul Boc vor fi prezenti luni la Ankara, iar Romania nu a comunicat ca ar fi ceva probleme cu delegatia sa.

"Probabil ca in timpul week end-ului, presedintele Romaniei va explica exact la ce se refera", a completat Dolezal.

Gazoductul Nabucco urmeaza sa transporte gaze extrase din Asia Centrala, prin Turcia, catre Europa Centrala. Nabucco este important pentru Romania pentru ca ofera o alternativa la furnizarea de gaze naturale din Rusia. Proiectul Nabucco - sprijinit de UE, este concurat de proiectul South Stream, al carui initiator este Rusia.

Directorul general Transgaz, Ioan Rusu, a spus pentru HotNewes.ro ca nu stie nimic despre aparitia unei probleme. "Eu stiu ca luni voi fi in Turcia, pentru semnarea acordului".

Si secretarul de stat in Ministerul Economiei, Tudor Serban, sustine ca nu stie nimic despre aparitia unor probleme legate de Nabucco.

Probleme in Bulgaria?

Premierul-desemnat al Bulgariei a cerut inghetarea proiectelor energetice in care fostul guvern socialist a antrenat Bulgaria, anunta Reuters. Deocamdata nu este clar daca e vorba doar despre proiectele initiate de Rusia, precum South Stream, sau si Nabucco, despre care Borisov a spus ca il sustine.

Borisov a spus, potrivit Reuters, ca noul guvern trebuie sa evalueze impactul unor proiecte precum South Stream si Centrala NUcleara Belene (in ambele Rusia fiind implicata), fara a face referire explicita la Nabucco.

La inceputul acestei saptamini, Boiko Borisov si-a declarat sustinerea pentru proiectul Nabucco, Bulgaria fiind una dintre tarile semnatare ale acordului interguvernamental.

Gazprom, concurentul Nabucco

Gazprom a semnat la finalul lunii iunie a.c. un contract de import de gaze naturale din Azerbaidjan. Prin acest acord, Gazprom va cumpara anual 500 de milioane de metri cubi de gaze provenind din zacamintul Sakh Deniz, adica una dintre sursele de aprovizionare pentru Nabucco.

In incercarea de a inlatura temerile europenilor ca tara sa favorizeaza Gazprom in detrimentul Nabucco, presedintele companiei azere de stat SOCAR, Rovnag Abdullayev, a declarat vineri, citat de Forbes, ca nici o tara nu are prioritate la resursele de gaze naturale si ca autoritatile de la Baku sprijina proiectul Nabucco.

Proiectul Nabucco, mult timp inghetat din cauza neintelegerilor dintre participanti si lipsei de finantare, beneficiaza acum de serviciile fostului ministru german de Externe, Joschka Fischer. Acesta a fost angajat drept consilier politic al RWE.