Kuweitul a exclus marti majorarea, de catre Organizatia statelor exportatoare de petrol (OPEC), a nivelului productiei, estimand ca pretul barilului se va mentine intre 60 si 80 de dolari, anunta AFP.

O majorare a productiei OPEC "este exclusa in acest an. Acest lucru nu este posibil", a declarat ministrul kuweitian pentru petrol, Ahmad Abdallah al-Sabah, intrebat daca este posibila o majorare a productiei in cadrul reuniunii din decembrie a cartelului, la Luanda.

"In decembrie, OPEC va vedea care sunt perspectivele pietei in 2010", a adaugat ministrul, care a cerut membrilor organizatiei sa-si respecte cotele convenite.

El a estimat ca pretul petrolului va continua sa oscileze intre 60 si 80 de dolari in acest an, dar a precizat ca este posibil ca in 2010 cotatia sa creasca, o data cu relansarea economiei mondiale.

Statele membre OPEC au decis, la ultima reuniune de la Viena, din septembrie, sa mentina neschimbat nivelul productiei, la 24,84 milioane de barili pe zi.

Petrolul evolua in scadere marti pe pietele electronice din Asia, unde pretul barilului "light sweet crude" pentru livrarile din noiembrie se reducea cu 5 centi, la 70,36 dolari, in timp ce barilul Brent din Marea Nordului pentru livrarile din noiembrie ceda 9 centi, pana la 67,95 dolari.