Furnizorii de carburanti vor fi obligati sa introduca pe piata, de la 1 ianuarie 2011, benzina si motorina cu un continut de biocarburant de minimum 5% in volum, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern supus dezbaterii publice de Ministerul Economiei. Continutul de biocarburant va creste treptat, astfel incat sa fie atinsa tinta de 10% pana in 2018. Potrivit unei directive europene, toate tarile membre ale Uniunii Europene au obligatia de atinge o tinta de 10% biocarburanti, pana in 2020, procent calculat pe baza continutului energetic al tuturor tipurilor de benzina si motorina utilizata in transport.

Benzina si motorina vor trebui sa contina la 1 ianuarie 2013 cel putin 7% biocarburant, procentul urcand la 9% in 2017 si 10% in 2018. Utilizarea biocarburantilor va determina o reducere de minimum 35% a emisiei de CO2 pe durata ciclului de viata, fata de carburantii conventionali, se arata in nota de fundamentare a actului normativ. Prin Protocolul de la Kyoto Romania, s-a angajat sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera, in perioada 2008-2012, cu 8% fata de nivelul acestor emisii din 1989.

Potrivit notei de fundamentare, principalele efecte socio-economice vor fi reducerea importurilor de carburanti, crearea de noi locuri de munca, noi oportunitati de venituri in zonele rurale, oportunitati pentru o dezvoltare rurala durabila.

Ministerul Economiei sustine ca biocarburantii, in amestec, pot fi utilizati, in principiu, la autovehiculele existente, folosind actualul sistem de distributie al carburantilor. Proiectul de act normativ va modifica si completa HG 1844/2005 privind promovarea utilizarii biocarburantilor si a altor carburanti regenerabili pentru transport.