Consiliul Concurentei a declansat o investigatie de cunoastere a pietei producerii, transportului, distributiei si furnizarii energiei termice la nivelul municipiului Bucuresti, se arata intr-un comunicat al autoritatii.

"Piata energiei termice din Bucuresti prezinta o importanta deosebita, beneficiind de subventii considerabile de la bugetul statului, prin Ministerul Administratiei si Internelor, si de la bugetul local al Consiliului General al municipiului Bucuresti. Prin aceasta analiza ne-am propus sa facem o cercetare mai amanuntita pentru a stabili exact cum functioneaza aceasta piata, sa identificam si sa corectam eventualele disfunctionalitati de natura anticoncurentiala”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Anchetele sectoriale reprezinta, pe langa radiografii ale sectoarelor analizate, instrumente esentiale in activitatea oricarei autoritati de concurenta, scopul acestor studii sectoriale fiind obtinerea de informatii privind modul de functionare a unei anumite piete, precum si identificarea masurilor potrivite pentru a rezolva problemele de concurenta din domeniul analizat, se mai arata in comunicat.

In cadrul investigatiei utile pentru cunoasterea pietei Consiliul Concurentei poate solicita informatii, documente sau declaratii tuturor actorilor implicati. Totodata, autoritatea invita toti actorii implicati pe aceasta piata la o comunicare activa, deschisa in ceea ce priveste problemele de natura concurentiala cu care acestia se confrunta.