Guvernul a decis in sedinta de miercuri reducerea cu 32% a numarului de posturi din Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Potrivit unui comunicat al ministerului, vor fi desfiintate 277 de posturi. Astfel, noua structura a ministerului prevede 598 de posturi, din care 80 posturi in reteaua externa. Ministerul Economiei va avea doar 3 demnitari.

"Conform HG nr. 1634 din 29 decembrie 2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri in aparatul propriu al ministerului erau prevazute 875 de posturi (exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului ministrului), din care 130 posturi retea externa si 6 posturi demnitari", se arata in comunicatul ministerului.

Guvernul a mai decis eliberarea din functie a 17 secretari de stat din ministere. De la Ministerul Economiei au fost eliberati din functie secretarul de stat pentru energie si resurse minerale Tudor Serban, secretarul de stat pentru comert exterior Maria Parcalabescu si cel pentru IMM-uri si mediul de afaceri, Irinel Cristu. Cei doi secretari de stat care raman la minister sunt Karoly Borbely si Constantin Claudiu Stafie.