Ideea privind posibila fuziune a proiectelor South Stream si Nabucco a fost readusa la suprafata, o declaratie in acest sens fiind facuta de ambasadorul SUA in Italia, David Thorne, scrie publicatia online Politkom.ru. Autorul articolului, Tatiana Stanova, crede ca, desi respinsa atat de Bruxelles, cat si de Moscova, in Rusia nu exista un punct de vedere unanim privind diferite variante de dezvoltare a situatiei in jurul South Stream.

Analistul mentioneaza, printre altele, ca presedintele asociatiei producatorilor de gaze naturale, Valeri Iazev, cunoscut ca un influent sustinator al Gazpromului, a catalogat ideea diplomatului american, evocata in primavara anului trecut inclusiv de seful companiei ENI, Paolo Scaroni, drept "rationala".

Impotriva proiectului South Stream apare ideea presedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, privind crearea unui consortiu international de modernizare a sistemului de gazoducte, in schimbul caruia Kiev cere renuntarea la South Stream.

De aceea, estimeaza Stanova, este posibil ca, pe fondul divergentelor de opinii din interiorul elitei rusesti, ideea italienilor sa prinda teren. Si in al doilea rand, nu trebuie exclusa eventualitatea ca dezvoltarea relatiilor cu Ucraina si detensionarea din dialogul cu SUA sa joace un rol, macar in ceea ce priveste o schimbare de atitudine a Moscovei in aceasta chestiune.