Solutiile identificate pentru scaderea preturilor la carburanti sint:
- scaderea taxelor si accizelor - ar avea un impact negativ asupra bugetului
- renegocierea contractului cu Petrom - putin probabila, compania OMV nearatindu-se pina acum dispusa sa schimbe termenii unui contract care ii este extrem de favorabil
- stabilirea de catre Guvern a unui pret maximal (permisa prin Legea Concurentei doar in perioade de criza).
Potrivit Legii Concurentei, companiile care au facut o intelegere privind pretul practicat in piata pot fi amendate cu o suma pina la 10% din cifra de afaceri.
Reamintim ca, in 2005, Consiliul Concurentei a inceput o investigatie privind presupusa intelegere intre firmele din domeniu. Subiectul a fost periodic readus in atentia opiniei publice. Ultima inflamare pe acest subiect s-a produs in urma cu o luna, cind au avut loc trei majorari succesive de preturi.
Ca urmare a cresterii preturilor la pompa, in toata tara au avut loc proteste ale soferilor. Acestia au blocat benzinariile ore in sir, platind cu monede.
In Romania, piata carburantilor este dominata de Petrom cu o cota de circa 30%, urmata de Rompetrol si Lukoil cu cate 20%, restul fiind detinut de Mol, Agip, OMV Romania si benzinarii particulari.
O analiza HotNews.ro bazata pe Buletinele statistice ale Comisiei Europene, arata ca preturile la carburantii din Romania sunt apropiate de cele din alte state membre. Aceasta in conditiile in care accizele sunt mult mai mici in Romania decat in alte state. De asemenea, si dependenta de importurile de titei este mult mai redusa decat in majoritatea statelor UE. Excluzand taxele si impozitele, preturile la benzina din Romania sunt foarte apropiate de media UE, iar la motorina depasesc media.




















Pacat ca romanul nu e o specie (specie, da !) ce se poate organiza in grupuri decat atunci cand e vorba de un furt ceva...
"Indiferent de rezultatul investigatiei, nu vor exista consecinte asupra pretului actual al benzinei".
Deci daca indiferent de rezultatul investigatiei nu se va intampla nimic propun o restructurare a acestui consiliu. UIte o sursa de economii pentru buget prin economisirea unor bani care nu vor mai ajunge la niste paraziti. Pot sa-i numesc asa din moment ce munca lor nu are nici o finalitate indiferent de rezultatul ei?
De aici ar trebui sa inceapa modernizarea Romaniei.
transportatori (Flote Auro, cai ferate, nave, etc) aprox 60 %
E iarna si destul de frig, in unele orase zapada.
E greu de mers cu bicicleta din cauza cainilor in majoritatea oraselor.
In Barcelona si Amsterdam se poate, la noi inca nu avem conditiile necesare.
solutia e ori sa ne incapatanam sa iesim pe strada cu bicicleta indiferent de conditii ori primaria sa faca infrastructura la inceput poate fara sens
Noi timisorenii ne intalnim sambata de la ora 12 30 la stadion, veniti pe grupul yahoo 'protestcarburant'.
Eu unul am sa pun de la Rompetrol, astia au rafinariile lor si marfa buna (stiu ca au investit muuult in echipamente).
succes!
atata timp cat indemnul de a nu mai alimenta la Petrom si OMV este dublat de reclama la MOL eu unul ma indoiesc de intentia buna a acestei actiuni... consider ca este doar o strategie de marketing a celor de la MOL care au speculat momentul foarte bine...
Am vazut multe masini doar cu soferul in ele in orele de maxima agitatie. Cu un pic de bun simt degajam traficul si reducem cheltuielile.
DIn nefericire, insa, car pooling e un concept mai greu de implementat. Desi din complexul in care locuiesc unde sunt circa 1000 de apartamente pleaca multi cam la aceeasi ora, iar eu am postat un anunt pe forumul complexului si pe site-ul de car pooling http://www.cumasina.net, nu m-a contactat nimeni. Dupa ce am luat ocazional vecini care pierdeau autobuzul, am luat un vecin timp de cateva luni. Ulterior, a facut si el car pooling cu sotia si acum mergem o parte din drum doar in 2.
Solutia cu bicicleta e foarte naspa pe timp umed (te umpli de noroi), mai ales daca mergi in costum la lucru. In plus, e o solutie cam egoista (nu mai poti lua pe cineva cu tine) si chiar riscanta (am de mers zilnic 2x15 km pe Splai din care 2/3 pe o portiune fara trotuare, neluminata si de multe ori in ceata)
- scaderea pretului la carburanti. Cum? Scade cererea, vor fi obligati sa o faca. De data asta, toti, fara nici un boicot, doar cu "cap"
- se reduce numarul masinilor din trafic, consumi mai putin, deci economisesti de doua ori (combustibil mai putin si mai ieftin)
- se reduce timpul pierdut pe drum
- se calmeaza recalcitrantii :P
Boicotul nu aduce beneficii din urmatoarele motive:
- cererea va creste la pompele "preferate" => marirea pretului
- pana scad cei vizati pretul, veti plati mai scump. Paradoxal, nu?
- Benzinariile boicotate nu vor suferi pentru ca nu poti mobilza toti clientii
- cererea ramanand constanta preturile, in cel mai bun caz, vor reveni la cota actuala, deci nu se rezolva nimic
samd :)
Dar sa mergi cu bicicleta pentru ca nu-ti mai permiti benzina asta e grav.
Imi imaginez cum ar fi sa merg zilnic 12km cu bicicleta pana la facultate, dupa care sa ies la tabla la seminarii sa fac niste integrale, cu sudoare pe frunte:)).
Deci,bgd,n-ai sa vezi din pacate asa ceva la noi!
Eu pun pariu pe ce vreti voi,ca si daca benzina va ajunge 10 lei litrul maine,traficul va fi absolut la fel!!
Cat despre biciclete,imi vine sa rad...pai cum crezi ca ar merge romanasu' nostru pe bicicleta la serviciu? Pai vrei sa rada smecherii din masini cu numere de bulgaria ca n-are bani cum au ei,frateee? Pai vrei sa rada colegii de servici de el,ca sa nu mai vorbesc de gagicile de pe strada! Pai se va mai uita vreuna la el daca ar merge pe bicicleta? Hai sa fim seriosi! :))
Rau au facut aia ca l-au dat la OMV si nu lu' Videanu/Vantul/Udrea, nu-i asa maica?
sunt satul de unii albi imaculati si altii plini de noroi... indiferent de care parte sunt... trebuie sa invatat sa vedem lucurile mai obiectiv.... lumea nu poate fi separata in bine si rau si atat
cine nu isi permite sta acasa
http://anti.bl0g.ro/frustrari-cu-4-roti/
Nu ti se pare ciudat? Si stai...ca noi avem resurse, cate or mai fi, austriecii ce au?
Cu sau fara ANAF, solutia de baza ramane insa aceeasi: mamaliga trebuie sa explodeze, o data si-o data, prin nealimentarea la pompa, timp de cateva luni, in cazul celei mai mari companii petroliere din Romania, cea care extrage pe sume de nimic si vinde cu sume colosale, inregistrand profituri uriase.
Cea pe care statul roman a vandut-o cum a vandut-o. Cazul de siguranta nationala. Tradarea de tara. Pentru care, in unele state americane, s-ar fi aplicat pedeapsa capitala!!!
Nu poti trai cu 200 de euro pe luna, in conditiile in care muncesti pentru banii astia nu furi , nu dai in cap.
Salariile vor creste doar atunci cand le vom merita. Nu cred ca, daca ai fi patron sau sef, ai da la angajatul tau marire de salariu ca s-a scumpit benzina! din contra, acum o sa ai cheltuieli mai mari si o sa-ti scada si profitul. ca doar nu esti patron ca sa faci filantropie...
tu cat muncesti, de exemplu?
nu sunt de acord cu 2). intai trebuie sa faci o munca de calitate ca sa fii apoi rasplatit pe masura. problema este ca sefii nostri (si mai ales cei romani) nu prea au chef sa faca asta. daca ai muncit bine de la inceput pe bani putini, de ca sa-ti dea mai mult????
Daca tu iti inchipui ca in tarile enumerate se munceste mai cu spor (nu mai mult, ci mai eficient) decit in Romania, te inseli. Aceiasi functionari nearticulati peste tot, aceiasi oameni care prefera sa iau bani pe nimic decit pe munca.
Nu sintem diferiti decit in exprimare. In timp ce romanii sint galagiosi si agresivi in limbaj, oamenii alaturi de care mi-am trait ultimii ani se imbraca mai frumos, au un anume manierism pe care-l asociaza indisolubil civilizatiei. Insa in spatele mastii se ascunde aceeasi nemernicie cu care ne confruntam si acasa.
Dupa sase luni in Bruxelles, am ajuns la concluzia ca nici macar la coruptie nu ne pricepem. Aici se face institutionalizat, legal. Nu ia X banii din fondul public si-l trece pe firma proprie. Se fac "proiecte", de zeci de milioane de euro, se cheltuie sume pentru sedii, masini, infrastructura, se angajeaza toti prietenii pe salarii nesimtite, apoi se ingroapa proiectul, dupa ce a papat cit s-a putut. Infernul birocratic arde si mai tare aici, desi atunci cind mergi la o coada iei bilet de ordine, in loc sa te imbulzesti.
Povestile cu "neamtul harnic" sint si ele doar povesti. Pisica are coada si poate fi trasa de ea peste tot.
Vesticii sint mult mai docili, mai inregimentabili, decit romanii. De aceea, asa incompetenti cum sint, fac doar ce li se spune, de la cel mai inalt nivel pina la cel mai mic. Si doar asa se misca firmele inainte. Altfel, luati fiecare in parte, sint exact la fel de nepriceputi si de lenesi ca oricare alt pamintean.
si eu am lucrat 6 luni in Franta si stiu cum este.
Acum ca ai deschis subiectul: in sectorul privat se munceste pe rupte (ex: Dacia, Pirrelli, etc), dar salariile sunt mici. Aia care nu muncesc zboara a 2-a, ca sunt exceptii 1-2, sunt si in Vest. Da-mi un ex din sectorul privat in care se trage mata de coada.
pe scurt, sunt prea multi intermediari, companiile de petrol nu au nici un fel de restrictii din partea statului si nu au investit in sensul de a cumpara furnizorii de servicii, nu exista concurenta reala iar preturile sunt aranjate, clientul roman nu stie cum sa reactioneze cand ii este bagata mana in buzunar
si ar mai fi multe altele dar
mai exista un aspect: petrolul e pe duca; in anul 2007 s-a atins productia maxima si de atunci scade cu 2 milioane de barili pe an. asta inseamna ca mai tine vreo 25 de ani daca vom continua sa eficientizam consumatorii si nu vom adauga unii noi.
dar! estimarile producatorilor auto spun ca in 2020 vor circula pe soselele lumii cca 1.2 miliarde autovehicule, adica vreo 450 de milioane mai multe ca azi.
VAG vinde anual cca 8-9 milioane de masini; si nici ceilalti producatori nu vand putin; o parte dintre cei care-si cumpara masini noi le caseaza pe cele vechi; dar doar o parte....
realitatea este ca in maximum 15 ani petrolul va fi un lux
problema la noi e ca ajustarea s-a facut brusc in timp ce pe afara lucrurile au stat diferit, pretul a fost modificat lent pentru ca acolo consumatorul reactioneaza....
dar indiferent de magarii, abuz de pozitie pe piata, lipsa de reglementare legala, lenea consumatorilor si indiferenta lor, realitatea este ca pretul la benzina va tot continua sa creasca.
incepeti sa va uitati dupa biciclete
protestul de la benzinarii trebuie sa continuie
singura solutie este ca sa fim solidari si
incepind cu joi 20 ianuarie, timp de 2 saptamini, sa nu alimentam de la nicio benzinarie omv-petrom.
restul benzinariilor ne asteapta !!!
fara clienti, sau o reducere de 75-80% a clientilor, pe o durata de 2 saptamani omw va avea pierderi considerabile, estimate la zeci de milioane de euro.
omv-petrom nu poate sa-si permita asa ceva.
in final vor reduce pretul !!!!! nu au alta solutie !!!!
in anul 1998 in franta s-a aplicat exact acelasi gen de protest.
shell a rezistat doar 5 zile, apoi a cedat.
presa, tv din europa si toata lumea vor transmite aceasta situatie, iar poporul roman va cistiga respectul celorlalti, va arata ca poate sa faca si ce trebuie, ca nu este resemnat.
pentru omw-petrom ar fi o mare surpriza ! !!!
nu se asteapta la asa ceva, deoarece omw crede ca :
suntem un popor fara vointa si constiinta nationala;
noi romanii nu putem sa facem asa ceva, ca suntem o mamaliga moale;
daca am “inghitit” in tacere, fara sa avem nici o reactie, mizeria de contract prin care omw a privatizat petrom-ul, pot in continuare sa ne trateze cu dispret, sa ne manipuleze in mod discretionar;
guvernul nostru nu se va implica iar ei, omw vor putea si mai departa sa faca ce vor, si sa ne-o traga cum vor !! !!!!!!!!!!!
amintiti-va de decembrie 1989. daca atunci am fost manipulati, sa dovedim ca am invatat ceva si dupa 20 de ani sa aratam ca avem demnitate, ca nu suntem vaca de muls nici pentru omw dar nici pentru altii.
trebuie ca 2 saptamini sa nu alimentati de la omw-petrom.
avem acum aceasta oportunitate, rezultatul lacomiei duse peste limita de omw, dar
nu mai cumpar pana cand se scade pretul la 4
Cam care ar fi costurile cu transportul?
Cat are un camion, 10 tone , transportul pentru 1200 km costa 300 litri sa zic, care ii costa pe ei vreo 200 EURO / 10.000 litri ar veni 0.02 EUR/litru.
Hai sa dublam la 4 centi pe litru.
Se pare ca ar putea sa vanda si in alta parte la profit destul de mare.
E o situatie de rahat oricum ai lua-o in care ne-au bagat politicienii astia pe care tot ii lasam sa ne jumuleasca. Ne vand resursele la pret de 2 lei apoi ne pun tot pe noi sa le cumparam la 2 EUR..
- acum trebuie inceput cu cineva, poate era mai indicat Rompetrol ca e mai mica, dar cum majoritatea e pt OMV, ma raliez majoritatii.
Un german cumpara din salariul lunar 1500 de litrii de benzina.
Un roman cumpara din salariul lunar (salariul mediu pe tara stabilit la 2022 lei pe anul curent): 400 de litrii de benzina ...
Vedeti diferenta? Si sper ca realizati ca salariul mediu este umflat de bucuresti, cluj si iasi. Daca scoatem din ecuatie aceste orase, primim un salariu de cca 800 lei ... si din 800 de lei se cumpara 160 de litrii de benzina ... Sau sa incep sa calculez venitul mediu pe cap de locuitor pe toata populatia nu numai pe cei care lucreaza? Imediat o sa iasa o statistica si mai trista.
Am mai spus-o si o repet: salariile de la noi nu vor creste niciodata SINGURE asa, brusc dintr-o data si nici prin lege data de guverne! Vor creste doar atunci cand vom fi CAPABILI, SOLIDARI, MUNCITORI, SERIOSI si cel mai important : cu TOTII. Atata timp cat mai exista 2-3 care stau doar la ciupeala, la pupat in khoor pe sef ca sa le creasca salariul si nu pt aptitudinile si performantele personale, la luat locul altuia pt ca celalalt cere o marire de salariu sau un alt drept, sa nu va asteptati ca salariul sa creasca in curand.
asa am citit si asa face lumea
2. Statul instituie niste taxe pe extragerea de gaze si petrol care sa fie posibile chiar daca Nastase si PSD au avut grija ca Petrom sa ia totul pe nimic.
3. Ne dam fundurile jos din masini si mergem cu biciclete, cu transportul in comun.
Si asa austriecii de la Petrom o sa ajunga la concluzia ca nu e profitabil cand incerci sa vinzi benzina mai scump in Romania decat in Austria desi de aici o iei..
Asadar, haideti ca, IN PERIOADA 15 IAN-15 FEB SA NU MAI ALIMENTAM DE LA PETROM sau OMV! Vor fi fortati sa scada pretul ca altfel-vor falimenta fara clienti...Dupa aceea vom alimenta numai de la ei... ceilalti vor fi si ei nevoiti sa intre in competitie si astfel vom avea cu adevarat o economie de piata... FACUTA DE NOI DACA EI NU SUNT IN STARE! Noi hotaram, noi suntem majoritatea,nu ei! De ce noi ca majoritate nu ne-am uni fortele si lasam guvernantii sa ne falimenteze?
Protestul deja da rezultate clare, Daca vrei sa ajuti la acest protest DA MAI DEPARTE, STOP alimentarii de la OMV sau PETROM!
In alea 2 luni, am vazut lumea buluc la benzinarie, de nu aveai loc sa arunci un ac. Acum o sa ma duc eu sa alimentez, ca doar nu o sa stau dupa voi pana va hotarati sa boicotati ceva. Va miscati in reluare si fara tragere de inima. Tipati pe forumuri "hai la protest", dar dupa aia va vad la pompa de benzina cu furtunul in rezervor. :))
Sigur o sa scada astia preturile la asa "proteste" :)
Am invatat o chestia in tarisoara asta. Romanul este LENES, chiar si atunci cand vine vorba de niste actiuni ce pot fi in folosul sau. Mereu asteapta sa ii cada para in gura.
Uite de aia n-are ursul coada si tot de aia politicienii fac ce vor cu tara asta. Hai, "protest" placut cu fundurile pe scaunul din masina.
Din partea mea, sa se faca litrul de benzina 500.000 lei vechi, poate atunci va miscati si voi mai cu talent.
+ alinta lui spaima sticlelor de vin cu motanul lui seico si gata scapati de finitiv , faceti de mocratie ca in Nigeria. Sa va fie de bine ma reintorc la bicicleta mea.Vorba cintecului.Nici un plinset nu are rost.
Pedaleaza !
mai mult ca sigur nici la 7 lei litru de benzina nu o sa ne trezim...
"Ce-mi mai plac glumele mele, hahaha! "
Asta nu inseamna ca pretul nu poate scadea din alte motive independente de Consiliul Concurentei: cum ar fi inventarea unui motor eficient si ieftin care sa mearga cu apa si sa poate fi montat cu 10 lei in locul celui cu banzina pe fiecare masina, ca sa dau un exemplu :)
In cazul nostru nu exista o solutie decat renuntarea la consumul individual prin folosirea transportului in comun sau a bicicletelor. Cum spunea cineva, mai facem putina miscare. In Bucuresti mai exista si metrou, deci inca o modalitate de a renunta la masina.
Problema ramane totusi: cresterea pretului la combustibil afecteaza si celelalte firme care vor mari preturile la produsele lor. Cum salariile nu se maresc, implicit vom ajunge sa consumam mai putin si uite cum intram intr-un cerc vicios.
Solutia pe care o vad ar trebui sa vina din partea firmelor si sindicatelor transpotatorilor/taximetristilor etc. Impreuna cu limitarea consumului individual, poate ca lucrurile vor sta putin altfel.