Razvan Nicolescu, vicepresedintele Agentiei Europene pentru Reglementarea Energiei: UE nu va avea o politica unitara a pietei petrolului

de Cristian Pantazi     HotNews.ro
Vineri, 4 martie 2011, 16:02 Economie | Energie

Razvan Nicolescu
Foto: Arhiva personala
La o zi dupa lansarea Agentiei Europene pentru Reglementarea Energiei (ACER), cu sediul in Slovenia, Razvan Nicolescu - vicepresedintele CA al agentiei - spune intr-un interviu pentru HotNews.ro ca UE nu va avea o politica unitara pe piata petrolului si atrage atentia asupra lipsei de independenta a arbitrului energetic din Romania. Citeste interviul complet cu romanul care ocupa cea mai inalta pozitie comunitara dupa comisarul european Dacian Ciolos.


Rep: Dupa festivitatea de deschidere a ACER de la Ljubljana inca aveti regrete ca institutia nu este la Bucuresti?
Razvan Nicolescu: Da, insa a trecut. Ne uitam inainte.

Rep: Care este rolul noii agentii?
Razvan Nicolescu: Rolul principal al Agentiei va viza impulsionarea crearii pietei unice de energie electrica si gaz natural in Europa. Puterea de decizie pe care Agentia o are in ceea ce priveste disputele pe proiectele transfrontaliere dintre statele membre, rapoartele de monitorizare privind functionarea sau nefunctionarea pietelor nationale si modul in care sunt protejati consumatorii vulnerabili, accesul la toate datele din contractele operatorilor din sector pentru a preveni manipularea pietelor si castigurile speculative, fac ca Agentia sa aiba un rol foarte important la nivel european.

Rep: Ati amintit despre piata unica de energie electrica si gaze naturale in Europa. Cind va avea UE si o politica unitara a sistemelor de aprovizionare cu petrol si de transport al petrolului?
Razvan Nicolescu: Nu va avea. Piata petrolului este una globala, iar transportul petrolului nu prezinta probleme deosebite. Ceea ce isi propune UE este sa scada dependenta de petrol, sa  incurajeze dezvoltarea de combustibili alternativi si sa creasca eficienta consumului de petrol. In privinta alternativelor la petrol se investeste mult. In Europa, numarul masinilor electrice deja a crescut considerabil.

Rep: In ceea ce priveste Romania, care este impactul pe termen scurt, mediu si lung asupra politicilor energetice nationale?
Razvan Nicolescu: Vor exista. De la lucruri foarte tehnice, dar importante, cum ar fi de exemplu dezvoltarea ghidurilor pentru codurile de retea, cotinuand cu rapoartele de monitorizare care pot spune daca piata din Romania functioneaza sau nu, daca consumatorii isi cunosc drepturile sau nu, si incheind cu decizii privind acordarea de tratament preferential pentru o serie de proiecte (AGRI, de exemplu).

Rep: In Romania, arbitrul pietei energetice (ANRE) este in continuare supusa controlului guvernamental, ceea ce va duce, probabil, la declansarea procedurii de infringement. Care va fi politica Agentiei, din conducerea careia faceti parte, fata de aceasta situatie?
Razvan Nicolescu: ACER nu are atributii in organizarea autoritatilor nationale, insa este adevarat ca la nivelul Comisiei Europene exista ingrijorare cu privire la situatia ANRE, iar riscul de infringement este mare. Problema ANRE este destul de complicata.

In primul rand trebuie rezolvata chestiunea salarizarii. In al doilea rand trebuie rezolvata problema independentei in decizie si a intelegerii directivelor europene in spiritul si litera lor.

In al treilea rand, este problema credibilitatii, predictibilitatii si transparentei. Si nu in ultimul rand, sunt chestiuni care tin de organizarea interna, de exemplu Comitetul de Reglementare ar trebui separat de conducerea executiva. Pe mine, sincer, ma ingrijoreaza mai putin infringementul si mai mult faptul ca investitori mari renunta la proiectele de investitii in Romania si ca toata lumea, inclusiv consumatorii, este nemultumita.

Rep: Veniti din mediul de afaceri, fiind Corporate Public Affairs al Petrom, si ati ocupat aceasta functie la nivel comunitar din partea Romaniei. Care este reactia colegilor din businessul de energie fata de dvs?
Razvan Nicolescu: Este interesanta intrebarea pentru ca nu m-am gandit pana acum la acest lucru. Unii probabil se bucura, pentru ca am intrat intr-o competitie dura pe care am reusit s-o castig. Altii poate nu se bucura, considerand ca erau multi altii mai indreptatiti sa ocupe o astfel de pozitie. Exista probabil si o a treia categorie, a nepasatorilor. Pentru mine este important sa incerc sa fac fata la amandoua provocarile pentru ca ele sunt complementare. Petrom-ul este cea mai mare companie din Romania si experienta este interesanta. La ACER, sa fii coleg cu fostul ministru al economiei din Polonia - Piotr Wozniak, cu actualul Director General al Directiei Energie a Comisiei Europene - Philip Lowe, cu presedintele recent desemnat al Autoritatii de Reglementare din Italia - Guido Bortoni, reprezinta o provocare deosebita.

Rep: Mai sint si alti romani in Agentie?
Razvan Nicolescu: Da, desi procesul de selectie al echipei permanente este abia la inceput. Responsabila pe partea financiar-contabila este din Romania. Am speranta ca si in Bordul de Apel al Agentiei (important in procesul decizional) va intra un roman. Ii incurajez pe cat mai multi sa incerce. Este o provocare profesionala interesanta pentru ca aceasta agentie va avea tot mai multe puteri, iar financiar este atractiv. Informatii despre pozitiile disponibile se gasesc pe site-ul Comisiei europene.


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1865 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Daca nu-i o politica unitara. (Vineri, 4 martie 2011, 18:12)

    mircea [anonim]

    Ce rost are o agentie de reglementare in domeniul energiei,daca UE nu va avea o politica unitara in domeniul petrolului.Ramane in continuare principiul,fiecare cum poate?Dupa ce ne-au luat rezervele de titei si urmeaza cele de gaze,ne trateaza ca pe nimeni.
    • +1 (1 vot)    
      energie (Vineri, 4 martie 2011, 19:21)

      alex [anonim] i-a raspuns lui mircea

      Energia nu se refera doar la petrol.
    • -1 (1 vot)    
      doresc sa cunosc pregatirea stiintifica a dl (Vineri, 4 martie 2011, 19:36)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui mircea

      Nicolescu !poate cineva sa ma lamureasca ,ce il califica ,profesional vorbind,pentru sectorul energetic euroopean?
  • -1 (1 vot)    
    ANRE (Vineri, 4 martie 2011, 22:52)

    Madalina [anonim]

    ANRE nu va fi niciodata independent atata timp cat acolo sunt numai oameni pusi pe criterii politice.

    Nicolescu face filozofie frumoasa. Poate il intrebati si cat are salariul la Agentie. Pariez ca e peste 10 000 euro.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version