Cum va putea Romania sa exporte gaze in Moldova printr-un gazoduct care va fi construit chiar din acest an

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Marţi, 26 aprilie 2011, 22:40 Economie | Energie

Exportul de gaze, motiv de investigatie
Foto: Hotnews
Romania si Republica Moldova vor sa demareze chiar in acest an constructia gazoductului Ungheni-Iasi, o conducta prin care vor putea fi realizate atat importuri, cat si exporturi de gaze. Informatia nu este o noutate pentru cetatenii din Moldova, mai ales ca, in ultimele luni, oficialii din aceasta tara au tot facut declaratii pe aceasta tema. Spre deosebire de moldoveni, oficialii romani au omis sa vorbeasca, in ultima vreme, despre stadiul acestui proiect, chiar daca trei sferturi din conducta se afla in responsabilitatea Romaniei. Au fost facute publice atat detalii tehnice, cat si financiare, insa informatiile au fost transmise doar de autoritatile din Moldova. Contactati de HotNews.ro, oficialii din Ministerul Economiei din Romania au confirmat faptul ca lucrarile la gazoduct ar putea incepe din 2011.

Discutiile dintre cele doua state pe marginea construirii conductei de interconectare sunt mai vechi, proiectul fiind inclus si in strategia energetica realizata in 2007 de Guvernul roman. De asemenea, despre acest proiect s-a vorbit, la modul general, la inceputul anului trecut, cand presedintele Romaniei, Traian Basescu, a efectuat o vizita in Moldova. Atunci, sefii celor doua state au convenit ca in cadrul politicii de vecinatate sa fie realizat proiectul de punere in functiune a transportului de gaze Drochia - Ungheni - Iasi. In luna mai 2010, fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, a efectuat, de asemenea, o vizita in Republica Moldova, convenind cu premierul Vlad Filat construirea gazoductului.

Intre timp, au fost facuti pasi importanti in realizarea proiectului. Insa, aceste demersuri au fost facute cunoscute doar in Moldova, nu si in Romania, ceea ce arata ca peste Prut proiectul este privit cu mai mult entuziasm decat dincoace de Prut.

  • Pentru Moldova, acest proiect este foarte important. De altfel, chiar prim-ministrul Vlad Filat a vorbit despre importanta acestui proiect pentru consolidarea securitatii energetice a Republicii Moldova si obtinerea in perspectiva a accesului la surse alternative de aprovizionare cu gaze. Interconectarea mai poate fi avantajoasa si din perspectiva dezvoltarii depozitului subteran de gaze naturale de la Margineni, care ar putea asigura alimentarea cu gaze a unor localitati din zona de granita cu Romania. Altfel spus, Moldova se va putea aproviziona cu gaze din Romania in cazul in care securitatea energetica impune acest lucru. Moldova importa gaze din Rusia la pretul de 320 de dolari/1.000 metri cubi, in timp ce gazele romanesti costa 165 dolari/1.000 metri cubi.
  • Pentru Romania, acest gazoduct inseamna un nou traseu pentru gazele venite de la Gazprom.
Potrivit presei moldovene, reprezentantii Ministerului Economiei al Republicii Moldova au afirmat, la sfarsitul lunii martie, ca in 2011 va incepe constructia conductei de gaz Ungheni-Iasi pe ambele directii (n.red. si de import si de export). Costul gazoductului este estimat la circa 20 milioane euro. Aceeasi oficiali spun ca un grup de lucru comun a selectat deja un traseu estimativ cu o lungime totala de 40 km, dintre care 31 km-  pe teritoriul Romaniei si 9 km - pe teritoriul Republicii Moldova.

Gazoductul Ungheni-Iasi va fi construit cu o sustinere financiara din partea Uniunii Europene in cadrul Programului de cooperare transfrontaliera Moldova-Romania. Conform prevederilor, in realizarea proiectului vor fi implicate companiile Transgaz (Romania) si Moldovagaz (Republica Moldova). De altfel, exista un comunicat de presa al Ministerului Economiei din Moldova care arata vicepremierul Valeriu Lazar a discutat cu reprezentantii BERD posibilitatea cofinantarii constructiei gazoductului Ungheni-Iasi.

Costul estimativ al proiectului se ridica la 19-20 de milioane de euro. O parte din fondurile necesare, in suma de 7 mil. euro urmeaza a fi alocate de catre Comisia Europeana prin intermediul Programului Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova, 3 mln. euro pentru Republica Moldova si, respectiv, 4 mln. euro pentru Romania. In prezent, este in proces de elaborare studiul de fezabilitate al proiectului.

  • "Constructia gazoductului reversibil a fost agreata si inclusa in Protocolul de colaborare moldo-roman din 24 mai 2010 si in Memorandumul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova si Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri al Romaniei, din 25 octombrie 2010. Scopul principal al gazoductului este de a asigura o sursa alternativa de livrare a gazelor naturale in sistemele de transport gaze ale ambelor tari", se mai arata in comunicatul care a fost transmis presei din Moldova pe 24 februarie.

O luna mai tarziu, viceministrul Economiei Ilarion Popa a spus ca lucrarile vor fi demarate in 2011. Studiul de fezabilitate privind constructia gazoductului Ungheni-Iasi urmeaza a fi prezentat in iunie 2011, mai titreaza presa de la Chisinau.

Contactati de HotNews.ro, oficialii Ministerului Economiei din Romania au confirmat detaliile prezentate de presa din Moldova. Acestia au precizat ca cei 31 de kilometri de conducta de pe teritoriul Romaniei necesita costuri de circa 14 milioane de euro. In ceea ce priveste exporturile de gaze, oficialii romani spun ca este vorba de alimentarea provizorie a Republicii Moldova in situatii de criza.

Autoritatile romane nu vor mai putea tine prea mult timp in frau exporturile de gaze naturale. Legislatia europeana obliga statele membre sa asigure  transportul de gaze prin conductele de interconectare in ambele directii, si in sensul de import, dar si de export, motivul fiind sporirea securitatii  aprovizionarii.  In aceste conditii, din 2013, toate conductele de interconectare din Romania vor trebui sa asigure si "fluxul invers", ceea ce inseamna  permiterea exporturilor de gaze, a declarat pentru HotNews.ro Corneliu Condrea, director in cadrul Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, trebuie  facilitate fluxurile de gaze naturale pe ambele sensuri, atat prin conducta Arad-Szeged, cat si viitoarea conducta Giurgiu-Ruse. Dar nu numai. Ar putea fi  construite conducte de interconectare pe ambele sensuri cu Moldova, dar si cu Serbia, chiar daca nu sunt state membre UE.


Citeste mai multe despre   






















3587 vizualizari

  • +10 (18 voturi)    
    Care e smecheria aici? (Marţi, 26 aprilie 2011, 22:53)

    Petru Moldovan [utilizator]

    Eu credeam ca saracia aia de teava e deja pe jumatate facuta, si aud vesti proaste ca cica astia nu sunt decat la studiul de fezabilitate.
    Ca sa-i zmulgi pe moldoveni din gheara rusilor eu cred ca trebuie sa te misti mai repejor si cu mai mult talent...
  • +11 (19 voturi)    
    mai repede (Marţi, 26 aprilie 2011, 23:15)

    adrian [anonim]

    Romania sa faca bine sa munceasca in relatia cu fratii nostri de peste Prut, caci daca nu facem aceste proiecte in 2-3 ani vor veni comunisti rusofoni si anti-romani si atunci adio colaborare.
  • -6 (16 voturi)    
    gaz (Marţi, 26 aprilie 2011, 23:58)

    gabi74 [anonim]

    daca tot avem asa mult gaz de-l exportam, de ce dracu nu-l tinem pentru noi si sa importam mai putin ??!!
    • +2 (6 voturi)    
      RE: gaz (Miercuri, 27 aprilie 2011, 1:50)

      bobo21 [utilizator] i-a raspuns lui gabi74

      Cine a zis ca se va exporta gaz romanesc? Anul trecut s-a dat drumul la conducta ce ne leaga de Ungaria, putand astfel aduce gaz si din restul Europei.
      • +1 (5 voturi)    
        Hai sa nu ne amagim! (Miercuri, 27 aprilie 2011, 11:29)

        Anatol [anonim] i-a raspuns lui bobo21

        Poate citesti si articolul inainte sa tragi concluzii: "Moldova importa gaze din Rusia la pretul de 320 de dolari/1.000 metri cubi, in timp ce gazele romanesti costa 165 dolari/1.000 metri cubi."
        Este evident! Le dam cu 165, ca sa nu mai dea ei 320 si noi luam in continuare cu 400!
  • +2 (12 voturi)    
    Hehe (Miercuri, 27 aprilie 2011, 2:51)

    annm [anonim]

    Inca un cui in sicriul Gazpromului (Rusia).
  • +9 (15 voturi)    
    Basarabia trebuie integrata in UE prin Romania (Miercuri, 27 aprilie 2011, 7:39)

    Ramona [anonim]

    suntem aceeasi si avem obligatia sa tratam Chisinaul precum tratam Iasul, Timisoara sau Clujul.

    Nu este vina nimanui ca in 1940 rusii si nemtii au batut palma si ne-au sfasiat tara.

    Ma bucur ca Basescu este constient de dezastrul prin care a trecut Romania, prin pierderea acestui teritoriu care face parte din trupul tarii.

    Daca maine sarbii ne-ar lua Banatul, ce ar trebui ca noi peste 40 de ani sa nu mai recunoasetm ca in Banat sunt romani. Este aceeasi situatie si cu Basarabia, doar ca bolsevicul de Iliescu nu a avut curaj si nici interes sa apere Romania si sa creeze proiecte comune in anii "90 pentru a ne apropia, ci l-a incurajat pe Vantu sa-si extinda excrocheriile impreuna cu oamenii de bine din fosta URSS pentru a ne spune ca dincolo nu mai sunt romani ci doar "rusi".

    cine uita nu merita, spune ilustrul Iorga, care s-a opus cedarii Basarabiei.

    avem nevoie de conducte, de poduri si de multa intelepciune, pentru a-i scoate din ghiara ruseasca pe romanii nostri.
    • +6 (12 voturi)    
      este vina noastra (Miercuri, 27 aprilie 2011, 9:35)

      Ghita [anonim] i-a raspuns lui Ramona

      ca am cedat basarabia fara a trage un glonte. este vina noastra ca in 91 iliescu a recunoscut independenta moldovei, si nu independenta fata de rusi. dar ne deranjeaza mai mult chilotii si si tocurile lui udrea, whisky-ul lui basescu decat ca avem afinitate mai mare fata de comunisti letargici si idealisti ca iliescu, hoti ca patriciu, securisti ca voiculescu, si cancanisti demagogi ca vadim si diaconescu. Ne plangem noi de moldoveni ca sunt rusofoni, dar daca ei ar spune despre noi ca suntem un popor care ne-am vinde mama nu cred ca ar gresi.
  • +2 (6 voturi)    
    interpretare (Miercuri, 27 aprilie 2011, 8:42)

    Silviu [anonim]

    " Insa, aceste demersuri au fost facute cunoscute doar in Moldova, nu si in Romania, ceea ce arata ca peste Prut proiectul este privit cu mai mult entuziasm decat dincoace de Prut."

    Eu nu i-as zice lipsa de entuziasm ci i-as spune discretie...Cum ar reactiona Gazprom-ul daca unul din cumparatori i-ar strica piata de la 320 la 165 ?
    Stie oricum si Gazprom dar sa te mai si bati cu pumnul in piept parca nu e inteligent de partea roamana , este ?
    • +2 (6 voturi)    
      daca gazul (Miercuri, 27 aprilie 2011, 9:36)

      Ghita [anonim] i-a raspuns lui Silviu

      romanesc e 165 iar cel rusesc e 320, inseamna ca il vom vinde pe al nostru cu 300 la pretul pietii si vom castiga mai mult. Daca putem vinde cu 165 nu inseamna ca trebuie sa il vindem la pretul asta, asa cum nici tu daca castigi 2000 ron ai accepta sa primesti 1000 ca altii.
      • +1 (5 voturi)    
        De bun simt... (Miercuri, 27 aprilie 2011, 11:35)

        Anatol [anonim] i-a raspuns lui Ghita

        Ceea ce spui tu este de elementarul bun simt comercial. Dar ceea ce se va intampla, desi nu are nici o sustinere economica, va fi o sponsorizare pe fata a moldovenilor. Citeste articolul: "Moldova importa gaze din Rusia la pretul de 320 de dolari/1.000 metri cubi, in timp ce gazele romanesti costa 165 dolari/1.000 metri cubi."
        Nu este nici prima, nici ultima...
        Iata pe ce se duc taxele noastre, iata de ce noi platim 400 de dolari / 1000 metri cubi!
  • 0 (6 voturi)    
    afacere bulgareasca (Miercuri, 27 aprilie 2011, 9:09)

    unu [anonim]

    Le-am mai dat intr-o vreme curent si nu l-au platit si a intrat la datoria publica
  • +1 (1 vot)    
    De ce "demaram"si nu incepem. (Miercuri, 27 aprilie 2011, 15:37)

    mircea [anonim]

    Parca suna mai frumos verbul a incepe,decat a demara.A demara este din automobilism si nu are nici-o legatura cu inceperea unor lucrari noi.A "demara" nici nu suna bine cand este folosit in astfel de situatii.Creaza impresia unui lucru inceput ,dar nefinalizat.Ca la aotomobilism-un abandon,un accident.
  • 0 (2 voturi)    
    parazitism (Miercuri, 27 aprilie 2011, 21:39)

    argoman [utilizator]

    Avem prea multi paraziti in interiorul Romaniei,nu cred ca ar trebui sa-i mai tinem si pe cei din Republica Moldova.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică