UPDATE Vicepremierul moldovean: Proiectul gazoductului Ungheni-Iasi este sustinut atat de UE cat si de Rusia​/ Prin conducta se vor face si importuri si exporturi de gaze

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 2 iunie 2011, 10:37 Economie | Energie

Interconectarile tot mai puternice atrag reguli in plus
Foto: Hotnews
Romania si Republica Moldova vor finaliza in aceasta vara studiul de fezabilitate pentru proiectul privind constructia gazoductului Ungheni-Iasi, o conducta prin care vor putea fi realizate atat importuri, cat si exporturi de gaze, a declarat la Bucuresti vicepremierul Republicii MOldova, Valeriu Lazar. Potrivit acestuia, este un proiect sustinut atat de Uniunea Europeana, cat si de Federatia Rusa. "Federatia Rusa are interesul de a consolida capacitatea de tranzitare. Prin Republica Moldova se tranziteaza 16-18% din gazele rusesti catre Europa. Noi facem bani din asta. Si Comisia Europeana are interesul sa aiba cat mai multe linii de interconexiune", a spus Lazar.​

Potrivit acestuia, imediat dupa finalizarea studiului de fezabilitate va demara procesul de cautare a investitorilor. O parte din fondurile necesare, in suma de 7 mil. euro urmeaza a fi alocate de catre Comisia Europeana prin intermediul Programului Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova. Costul estimativ al proiectului se ridica la 19-20 de milioane de euro. "Pana in toamna vom structura dosarul, apoi vom demara proiectarea si licitatia", a precizat Lazar.

La randul sau, secretarul de stat in Ministerul Economiei, Claudiu Stafie, a precizat ca este o conducta cu dublu sens, iar in functie de necesitati, vor fi exportate sau importate gaze in 2015. Pana la finalul acestui an, probabil în luna decembrie, vor fi semnate contractele de finantare, lucrarile urmand sa fie realizate in perioada 2012-2014, a spus Stafie.

UPDATE Vicepremierul sustine ca Moldova doreste sa inlocuiasca intre 15% si 30% din importurile din Rusia cu gaze care provin din surse alternative. In acest fel poate fi redusa depedenta de gazele rusesti. De aceea, Moldova urmareste cu mare interes proiectele in care este Romania implicata, precum AGRI sau Nabucco.

  • Intrebat care este motivul pentru care acest proiect este mult mai dezbatut in R. Moldova decat in Romania, Lazar a spus ca "noua ne trebuie mai mult acest proiect si de aceea suntem ma incisivi".
Moldova ar putea sa-si stocheze rezerva strategica de gaze la Margineni

Vicepremierul moldovean a mai spus ca se analizeaza posibilitatea ca rezervele strategice de gaze sa fie stocate la depozitul Margineni din Romania.

"Suntem în faza studiului de fezabilitate, pentru a decide dacă este mai profitabil pentru noi ca depozitul care să stocheze rezerva strategică să fie amplasat pe teritoriul Republicii Moldova sau pe cel al altui stat, respectiv al României (...) Vrem să avem trei-patru opţiuni şi să vedem care este mai fezabilă. La prima vedere, este mai atractivă soluţia aceasta (n.red. Margineni) decât construirea unui depozit în Moldova".

HotNews.ro a aratat ca in ultimele luni, oficialii din aceasta tara au tot facut declaratii pe aceasta tema. Spre deosebire de moldoveni, oficialii romani au omis sa vorbeasca, in ultima vreme, despre stadiul acestui proiect, chiar daca trei sferturi din conducta se afla in responsabilitatea Romaniei. Au fost facute publice atat detalii tehnice, cat si financiare, insa informatiile au fost transmise doar de autoritatile din Moldova. Contactati de HotNews.ro, oficialii din Ministerul Economiei din Romania au confirmat faptul ca lucrarile la gazoduct ar putea incepe din 2011.​

Discutiile dintre cele doua state pe marginea construirii conductei de interconectare sunt mai vechi, proiectul fiind inclus si in strategia energetica realizata in 2007 de Guvernul roman. De asemenea, despre acest proiect s-a vorbit, la modul general, la inceputul anului trecut, cand presedintele Romaniei, Traian Basescu, a efectuat o vizita in Moldova. Atunci, sefii celor doua state au convenit ca in cadrul politicii de vecinatate sa fie realizat proiectul de punere in functiune a transportului de gaze Drochia - Ungheni - Iasi. In luna mai 2010, fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, a efectuat, de asemenea, o vizita in Republica Moldova, convenind cu premierul Vlad Filat construirea gazoductului.

Intre timp, au fost facuti pasi importanti in realizarea proiectului. Insa, aceste demersuri au fost facute cunoscute doar in Moldova, nu si in Romania, ceea ce arata ca peste Prut proiectul este privit cu mai mult entuziasm decat dincoace de Prut.

  • Pentru Moldova, acest proiect este foarte important. De altfel, chiar prim-ministrul Vlad Filat a vorbit despre importanta acestui proiect pentru consolidarea securitatii energetice a Republicii Moldova si obtinerea in perspectiva a accesului la surse alternative de aprovizionare cu gaze. Interconectarea mai poate fi avantajoasa si din perspectiva dezvoltarii depozitului subteran de gaze naturale de la Margineni, care ar putea asigura alimentarea cu gaze a unor localitati din zona de granita cu Romania. Altfel spus, Moldova se va putea aproviziona cu gaze din Romania in cazul in care securitatea energetica impune acest lucru. Moldova importa gaze din Rusia la pretul de 320 de dolari/1.000 metri cubi, in timp ce gazele romanesti costa 165 dolari/1.000 metri cubi.
  • Pentru Romania, acest gazoduct inseamna un nou traseu pentru gazele venite de la Gazprom.
Potrivit presei moldovene, reprezentantii Ministerului Economiei al Republicii Moldova au afirmat, la sfarsitul lunii martie, ca in 2011 va incepe constructia conductei de gaz Ungheni-Iasi pe ambele directii (n.red. si de import si de export). Costul gazoductului este estimat la circa 20 milioane euro. Aceeasi oficiali spun ca un grup de lucru comun a selectat deja un traseu estimativ cu o lungime totala de 40 km, dintre care 31 km-  pe teritoriul Romaniei si 9 km - pe teritoriul Republicii Moldova.

Gazoductul Ungheni-Iasi va fi construit cu o sustinere financiara din partea Uniunii Europene in cadrul Programului de cooperare transfrontaliera Moldova-Romania. Conform prevederilor, in realizarea proiectului vor fi implicate companiile Transgaz (Romania) si Moldovagaz (Republica Moldova). De altfel, exista un comunicat de presa al Ministerului Economiei din Moldova care arata vicepremierul Valeriu Lazar a discutat cu reprezentantii BERD posibilitatea cofinantarii constructiei gazoductului Ungheni-Iasi.

Costul estimativ al proiectului se ridica la 19-20 de milioane de euro. O parte din fondurile necesare, in suma de 7 mil. euro urmeaza a fi alocate de catre Comisia Europeana prin intermediul Programului Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova, 3 mln. euro pentru Republica Moldova si, respectiv, 4 mln. euro pentru Romania. In prezent, este in proces de elaborare studiul de fezabilitate al proiectului.
  • "Constructia gazoductului reversibil a fost agreata si inclusa in Protocolul de colaborare moldo-roman din 24 mai 2010 si in Memorandumul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova si Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri al Romaniei, din 25 octombrie 2010. Scopul principal al gazoductului este de a asigura o sursa alternativa de livrare a gazelor naturale in sistemele de transport gaze ale ambelor tari", se mai arata in comunicatul care a fost transmis presei din Moldova pe 24 februarie.
O luna mai tarziu, viceministrul Economiei Ilarion Popa a spus ca lucrarile vor fi demarate in 2011. Studiul de fezabilitate privind constructia gazoductului Ungheni-Iasi urmeaza a fi prezentat in iunie 2011, mai titreaza presa de la Chisinau.

Autoritatile romane nu vor mai putea tine prea mult timp in frau exporturile de gaze naturale. Legislatia europeana obliga statele membre sa asigure  transportul de gaze prin conductele de interconectare in ambele directii, si in sensul de import, dar si de export, motivul fiind sporirea securitatii  aprovizionarii.  In aceste conditii, din 2013, toate conductele de interconectare din Romania vor trebui sa asigure si "fluxul invers", ceea ce inseamna  permiterea exporturilor de gaze, a declarat pentru HotNews.ro Corneliu Condrea, director in cadrul Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, trebuie  facilitate fluxurile de gaze naturale pe ambele sensuri, atat prin conducta Arad-Szeged, cat si viitoarea conducta Giurgiu-Ruse. Dar nu numai. Ar putea fi  construite conducte de interconectare pe ambele sensuri cu Moldova, dar si cu Serbia, chiar daca nu sunt state membre UE.


Citeste mai multe despre   






















VIDEO Economistii-sefi ai primelor 3 banci comerciale, despre evolutia economiei romanesti. Ce proiecte mari de investitii finanteaza bancile la ora actuala?

Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, Horia Braun (BCR), Florian Libocor (BRD-GSG) si Andrei Radulescu (BT) au discutat luni dimineata, in cadrul unei mesei rotunde organizate de HotNews.ro si Startup Cafe, despre investitiile bancilor in economie romaneasca si starea actuala a economiei, precum si despre fluctuatiile care au tinut prima pagina in ultima perioada.
  • A. Radulescu: Daca statul nu investeste, atunci de ce sa isi asume sectorul privat riscuri?
  • F. Libocor: Banii se duc acolo unde exista certitudini, predictibilitate, stabilitate. Lipsa acestor caracteristici loveste in mai multe zone, cu precadere in investitii.
  • H. Braun: Speram la o dinamica pozitiva, insa trebuie sa puna umarulul statul,bancile, si managementul companiilor.

1138 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    E bine pentru ambele tari (Joi, 2 iunie 2011, 11:29)

    Cele doua state romanesti din Europa [anonim]

    Moldova va fi mai putin santajabila de catre Rusia (pt ca va putea importa din Romania la nevoie), Rusia are inca o conducta in plus pt export, Romania isi apropie mai mult Chisinaul, UE isi dezvolta conexiunile din reteaua de aprovizionare cu gaz.

    Nu e intamplator ca si Ungaria a vrut sa se conecteze la reteaua romaneasca (in speranta ca va putea importa gaz mai ieftin din Romania), ceea ce este si in avantajul geopolitic al Romaniei.

    Serbia nu prea vrea, stie ca devine astfel un pic dependenta de Romania si avem o mare problema cu agresiunea sarba impotriva romanilor/vlahi din Timoc (300.000 in 153 de localitati dintre Morava si Dunare), de altfel Romania nu va permite inceperea negocierilor UE-Serbia pana nu se rezolva problemele cu minoritatea romanofona din Timoc.

    Romania lui Basescu profita de faptul ca are o fereastra de oportunitate istorica in relatiile cu Basarabia, acum la Chisinau e un guvern de coalitie a partidelor pro-UE si pro-Romania.

    De asemenea, autoritatile romane nu vorbesc prea mult pt ca altfel ar exista reactii de enervare la Moscova, nu are rost sa provocam, e mai util sa lucram subteran si continuu, asa l-am dat jos pe Voronin cand nu credea nimeni.

    Mai avem niste proiecte 'energetice' care agaseaza Rusia (AGRI, cablu submarin spre Turcia pt export de electricitate, conectare conducte cu Serbia, etc.), e mai bine sa lucram discret dar sigur.
    • -1 (1 vot)    
      sa speram ca va sti sa profite! (Joi, 2 iunie 2011, 12:56)

      Cristian Ioan [anonim] i-a raspuns lui Cele doua state romanesti din Europa

      "Romania lui Basescu profita de faptul ca are o fereastra de oportunitate istorica" - oportunitatea exusta, numai sa fim in stare sa profitam de ea!
      In 21 de ani nu am fost in stare sa finalizam autostrazile, ori asta era direct in interesul NOSTRU, nu al altora! Nu este de ajuns sa apara o oportunitatea formidabila, ca doar nu degaba aici a scris Creanga povestea cu "Muieti is posmagii?"
      • +2 (2 voturi)    
        Ai o fixatie. (Joi, 2 iunie 2011, 13:34)

        mircea [anonim] i-a raspuns lui Cristian Ioan

        Esti un roman dispus sa stea la jug.Asa se spune si pe timpul lui Ceausescu de cei ca tine.romania lui Ceausescu.Dar de ce nu Romania romanilor si daca tot ai amintit de Basescu ,e singurul presedinte care vrea si face ceva pentru-ca Romania sa fie a romanilor.In rest ,din 16 ani de guvernare USL cate autostrazi au facut indivizii ,si inca in conditii favorabile economic(nu era criza)?Ceri ca PDL sa rezolve ce nu au facut unii in 16 ani,dar nu te intrebi ca niste legi votate de gasca PSD-PNL nu-ti permit sa faci dreptate.Si guvernul si justitia trebuie sa functioneze pe baza unor legi.Ai impresia ca PDL a modificat sau a abrogat aceste legi.
      • +2 (2 voturi)    
        Romania a depasit Rusia la investitii in RM (Joi, 2 iunie 2011, 14:23)

        Transnistria-40% etnici romani moldoveni [anonim] i-a raspuns lui Cristian Ioan

        Anul trecut România a depășit Rusia în topul celor mai mari investitori în Republica Moldova, arată un studiu difuzat de Ministerul Economiei de la Chișinău.

        Astfel, soldul investițiilor străine directe provenite din Romania constituia la finele anului trecut circa 215 milioane de dolari, în timp ce investițiile rusești au constituit mai putin de 210 milioane de dolari.

        Potrivit Ministerului Economiei de la Chisinau, dacă la finele anului 2007 investitorii din România dețineau o cotă de 3,7% din totalul investitților străine directe în Republica Moldova, la finele anului 2010 această cotă a ajuns la 7,6%.

        În consecință România a urcat de pe locul 10 pe locul 5 în topul celor mai mari investitori în economia moldovenească.

        În aceeași perioada cota Rusiei a coborât de la 10% la 7,4%.

        Romania se claseaza pe locul 5 si după volumul total al invesțitiilor directe, acumulate in in cel de-al doilea stat romanesc pe întreaga perioada de desfășurare a procesului investițional.

        Primul loc este ocupat de Olanda cu o cota de 19,1% din total. Locul doi îl ocupă Ciprul, căruia îi revine 13,4% din totalul investițiilor. Pe locul trei se clasează Italia cu indicatorul de 10,8% si pe locul patru Germania cu 8,1%.

        Olanda si Cipru servesc adesea de 'paradis fiscal' pt companii rusesti si romanesti, capitalul provenit de acolo nu e decat rareori olandez sau cipriot.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri