​​Decizia Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto de suspendare a Romaniei de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon era previzibila. Comitetul a anuntat inca de la inceputul lunii iulie caeste posibila suspendarea eligibilitatii Romaniei, suspendare care inseamna blocarea procesului de vanzare a surplusului de unitati de carbon, dar si limitarea tranzactiilor operatorilor care participa la Schema de Tranzactionare a Emisiilor din cadrul UE. Romania se afla oricum intr-o mare intarziere in ceea ce priveste vanzarea surplusului de unitati de carbon. HotNews.ro a aratat in mai multe randuri ca desi sunt presate de timp, autoritatile romane taraganeaza vanzarea acestui surplus care ar fi putut aduce Romaniei chiar si 3 miliarde de euro.Acum, odata cu decizia Comitetului, se reduc si mai mult sansele de valorificare a unitatilor.

Romania a pierdut posibilitatea de a castiga 3 mld euro din vanzarea de aerFoto: Reuters

Romania detine un surplus de 300 de milioane de unitati de emisii de dioxid de carbon (AAU-uri). Daca ar fi fost vandute in urma cu 2-3 ani, cand oferta era inca saraca, Romania ar fi putut obtine circa 3 miliarde de euro. In prezent, nu mai sunt la fel de valoroase deoarece oferta a crescut mult prea mult fata de cerere. Chiar Ministerul Mediului a recunoscut in urma unei solicitari a HotNews.ro, ca este o piata "profund dezechilibrata".Doar Rusia si Ucraina au un surplus de peste 8 miliarde de AAU-uri, in timp ce potentiala cerere la nivel mondial este de doar 200 de milioane de AAU-uri. In aceste conditii, este greu de crezut ca Romania ar valorifica toate cele 300 de milioane de unitati.

Astfel, in conditiile scaderii interesului unor state puternic industrializate de a cumpara aceste certificate, pretul unui AAU a scazut de la la circa 4 euro pe certificat, fata de aprox. 10 euro cat era in 2009-2010. Romania are un surplus de certificate alocate pentru perioada 2008-2012, prin protocolul de la Kyoto, deoarece a poluat mai putin. Cu cat o tara este mai puternic industrializata, cu atat polueaza mai mult.

Termenul limita pentru vanzarea surplusului de certificate de emisii de dioxid de carbon este 2012, fara a mai putea fi reportate.

De ce au pierdut autoritatile startul in vanzarea surplusului de AAU-uri?

Paradoxal, Guvernul a ajuns recent la concluzia ca trebuie schimbata legislatia. La sfarsitul lunii iunie, a fost supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea HG 432/2010 privind iniţierea şi dezvoltarea schemelor de investiţii verzi si un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 29/2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantitaţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto.

Modificarile se refera la flexibilizarea procedurilor de negociere si de tranzactionare. Initiatorii actelor normative (Ministerul Economiei si Ministerul Mediului) spun ca prin aceste modificari se asigură premisele valorificarii surplusului de unitati de emisii de dioxid de carbon (AAU-uri) la o valoare de peste 1,2 mld euro prin contracte de stat şi prin agenţi specializaţi.

Pentru esecul inregistrat in procesul de vanzare a surplusului de AAU-uri, Guvernul da vina pe lipsa de experienta. "Această situaţie se datorează faptului că, la data elaborării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2010, România nu efectuase nicio tranzacţie de comercializare a AAU-urilor, neavând experienţă în ceea ce priveste aspectele procedurale şi uzanţele internaţionale pe care le implică realizarea unor astfel de tranzacţii", se arata in nota de fundamentare a proiectului de hotarare de modificare a legislatiei.

Acum, chiar si Ministerul Mediului recunoaste ca valoarea acestor AAU-uri se afla pe o traiectorie descendenta, iar in conditiile unui excedent pe piata internationala, Romaniei ii va fi foarte greu sa valorifice tot surplusul de 300 de milioane de unitati.

Cum au fost depistate neregulile

Romania este obligata sa transmita anual, la Secretariatul Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (UNFCCC) inventarul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera (INEGES). Ca urmare a analizei Inventarului National transmis in anul 2010, echipa de experti a inaintat Comitetului de Conformare al Protocolului de la Kyoto un set de intrebari de implementare, cu privire la potentiale neconformitati identificate in raport. Comitetul de Conformare a notificat Romania asupra acestor intrebari de implementare.

Acest inventar (INEGES 2010) a fost transmis catre Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice in anul 2010 si vizeaza emisiile de gaze cu efect de sera ale Romaniei pentru perioada 1989- 2008.

Ca parte a sistemului national de estimare a emisiilor, inventarul national trebuie realizat in conformitate cu liniile directoare si cu ghidurile de bune practici elaborate de IPCC (International Panel on Climate Change).

  • IPCC este organismul stiintific care asigura, pregateste si valideaza majoritatea informatiilor si a metodologiilor ce fundamenteaza actiunile globale  impotriva schimbarilor climatice. UNFCCC aproba informatiile girate de IPCC, iar acestea devin astfel obligatorii pentru raportarile si comunicarile statelor  care sunt incluse in protocolul de la Kyoto.

Neregulile constatate

  • Lipsa metodelor bazate pe niveluri mai inalte de estimare din anumite categorii cheie pentru calcularea emisiilor de GES, metode cerute de ghidurile de bune  practici ale IPCC
  • Persistenta mai multor subcategorii de activitate pentru care nu au fost estimate emisiile de gaze
  • Insuficienta adecvare la circumstantele nationale si la ghidurile de bune practici a informatiilor din INEGES 2010 privind emisiile de gaze cu efect de sera  rezultate din folosinta terenurilor si silvicultura.
  • Justificarea insuficienta privind alegerea anumitor metode de selectie a unor factori de emisie si a unor date de activitate cuprinse in inventar.
  • Necesitatea aplicarii mai stricte a planului de asigurare a controlului si evaluarii calitatii in ceea ce priveste realizarea inventarului national.

Ce presupune suspendarea eligibilitatii Romaniei

Ministerul Mediului a explicat la solicitarea HotNews.ro ca articolele 6 si 12 ale Protocolului de la Kyoto prevad posibilitatea transferului de unitati de reducere a emisiilor rezultate din proiectele derulate prin intermediul mecanismelor flexibile, respectiv mecanismul Implementare in Comun (Joint Implementation - JI) si Mecanismul de Dezvoltare Curata (Clean Development Mechanism - CDM). Beneficiul acestor proiecte este reciproc: tara gazda a proiectului beneficiaza de acces la masuri si tehnologii curate, care asigura emisii scazute din activitatile respective atit pentru prezent cit si pentru viitor, iar partenerul (si dezvoltatorul) din proiect poate transforma emisiile de GES reduse prin respectivul proiect intr-un "credit" de emisii pe care il poate folosi pentru alte activitati proprii.

Romania are deja aprobate sau in implementare un numar de 19 proiecte de implementare in comun. In cazul unei suspendari a eligibilitatii sub articolul 6, Romania va putea continua procedurile de evaluare, aprobare si derulare a proiectelor, dar partenerii din proiect nu vor mai putea opera, pe durata suspendarii, transferul de unitati de reducere a emisiilor in conturile proprii.

In ceea ce priveste articolul 17 din protocolul de la Kyoto, acesta ofera posibilitatea ca un stat, care detine un anumit numar de Unitati ale Cantitatii Atribuite de emisii, sa comercializeze direct spre terti propriile Unitati ale Cantitatii Atribuite (AAU) ramase disponibile ca urmare a depasirii propriei tinte de reducere a emisiilor. Eventuala suspendare a eligibilitatii sub articolul 17 nu va mai permite Romaniei, pe durata suspendarii, sa-si comercializeze surplusul de AAU disponibil.

Un alt efect al posibilei suspendari a eligibilitatii va consta in limitarea tranzactiilor operatorilor din Romania care participa la Schema de Tranzactionare a Emisiilor din cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme- EU-ETS). Acestia vor putea tranzactiona doar pe piata primara certificatele de emisii care le-au fost alocate prin Planul National de Alocare, insa aceste certificate nu vor mai fi disponibile pentru tranzactionarea pe piata secundara.

Diferenta dintre AAU-uri si certificatele de emisie de gaze cu efect de sera

Ministerul Mediului considera ca trebuie facuta distinctia intre unitati ale cantitatii atribuite (AAU-uri) care apartin statului roman si certificate de emisie de gaze cu efect de sera (EUA) sub EU-ETS, care apartin operatorilor economici, care au primit aceste certificate prin Planul National de Alocare.

Fiecare stat inclus in Anexa B a Protocolului are dreptul sa emita o anumita cantitate de emisii de GHG in conformitate cu valoarea atribuita prin Protocol.

Unitatile cantitatii atribuite sunt efectiv tranzactionate si urmarite in cadrul Registrului National (administrat in prezent de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, institutie subordonata MMP) sub forma unor Assigned Amount Units (1 AAU = 1 tona CO2 echivalent = 1 credit de carbon). Din punct de vedere juridic, dreptul de a emite GHG si, implicit, dreptul asupra tranzactionarii AAU-urilor in limitele angajamentelor Protocolului de la Kyoto, apartine Partilor - deci Statului Roman. In consecinta, vanzarea AAU-urilor implica tranzactionarea unor drepturi de proprietate ale statului roman si se va supune legislatiei relevante privind transferul drepturilor de proprietate ale statului.

  • Prin Ordonanta de Urgenta a Guvenului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de Unitati ale Cantitatii Atribuite Romaniei prin Protocolul de la Kyoto, aprobata cu completari prin Legea nr.145/2010 si Hotararea Guvernului nr. 432/2010 privind initierea si dezvoltarea schemelor de investitii verzi, a fost reglementata posibilitatea valorificarii surplusului de unitati ale cantitatii atribuite (AAU-uri) Romaniei prin Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice.