Romania risca o intrerupere a rambursarilor din partea CE catre autoritatile romane in Programul Operational Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, in urma unor nereguli sesizate de autoritatea de audit din Romania, nereguli despre care a fost informata si Comisia Europeana, a anuntat comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, aflat in vizita in Romania, intr-o conferinta de presa sustinuta vineri. Ciolos a explicat insa ca "este foarte probabila o decizie de intrerupere, si nu suspendare, a platilor, dar e vorba de o relatie intre autoritatea de management si Comisia Europeana si aceasta eventuala decizie nu va avea niciun impact asupra platilor care trebuie sa se faca beneficiarilor proiectelor."

Dacian Ciolos a vorbit si despre programul de internet de banda larga in mediul rural, pentru implementarea caruia Romania are la dispozitie "mai mult de 100 de milioane de euro pe care Romania le are la dispozitie incepand cu 2007 si pana in 2013". "Sunt intarzieri de cativa ani de zile in derularea acestui proiect. Ne apropiem de un timp limita, critic, dincolo de care exista riscul sa nu mai existe timp sa fie implementat acest proiect. In lunile urmatoare autoritatile romane trebuie sa se miste foarte repede pentru a evita pierderea fondurilor pentru acest proiect", a atras atentia comisarul european.

Declaratiile lui Dacian Ciolos:

  • Am avut ieri si astazi (joi si vineri - n.red.) mai multe intalniri cu noua conducere a Ministerului Agriculturii, cu ministrul Fuia. Am trecut in revista problemele curente legate de Romania si Comisia Europeana in politica agricola comuna, mai ales tematica legata de reforma politicii agricole comune, care este in curs.
  • Comisia Europeana a facut o propunere legislativa, iar in perioada urmatoare urmeaza ca Parlamentul European si Consiliul de ministri sa se pronunte si l-am incurajat pe domnul ministru sa se implice activ in acest proces de discutii, de dezbateri, de negocieri, pentru ca si Romania sa se regaseasca cat mai mult in forma finala a acestei propuneri de reforma a politicilor agricole comune.
  • Am discutat cu domnul ministru si despre situatia fondurilor pe dezvoltare rurala, unde i-am spus ca din elementele pe care le avem nu exista un risc iminent de dezangajare de fonduri datorita ritmului absorbtiei, insa e important sa urmareasca mentinerea, cel putin a ritmului actual, de rambursare, de plata a proiectelor care sunt in derulare, pentru ca, chiar daca in acest an nu exista risc de dezangajare, asa cum stau lucrurile acum, vor veni varfuri de plata, de cereri de plata, anul viitor si in 2014, cand se vor acumula mai multe proiecte care au fost cotractate in ultima perioada.
  • M-am intalnit cu domnul prim ministru Ungureanu cu care am trecut in revista mai multe probleme legate de Romania si Comisia Europeana - in principal cele legate de portofoliul meu de Agricultura. I-am transmis ceea ce i-am spus si domnului ministru Fuia si am discutat putin si despre fondurile structurale, situatia economica. In mod particular, legat de fondurile structurale, i-am atras atentia asupra faptului ca exista un program finantat atat din fonduri structurale, cat si din fondurile de dezvoltare rurala, care vizeaza introducerea internetului in banda larga in mediul rural din Romania, aflat deja in derulare de la inceputul lui 2007 si pentru care exista un risc mare de intarziere. Ar fi pacat ca Romania sa piarda aceasta oportunitate din cauza intarzierilor procesului administrativ. E important ca mediul rural sa aiba acces la internet, pentru ca accesul la internet este un element al dezvoltarii economice. Am avut si o intalnire cu ministrul Comunicatiilor, pe aceasta tema.
  • E important ca fondurile alocate infrastructurii rurale sa fie acolcate acolo unde este nevoie, pentru ca ele sa fie cat mai eficient utilizate.
  • Am avut si o intalnire cu conducerea Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si am trecut in revista anumite probleme care trebuie sa fie in atentia dansilor in perioada urmatoare: situatia privind pesta porcina - o parte din productia de porc din Romania poate sa intre pe piata comunitara, insa pentru mine problema nu va fi rezolvata decat atunci cand toti producatorii de porc in sistem de crestere comercial vor putea avea acces la piata comunitara. Am atras atentia si ca Romania are derogare, pana la sfarsitul anului viitor, pentru a putea comercializa laptele care nu este conform normelor comunitare, dar e important ca aceasta perioada a fie utilizata bine, pentru ca un numar cat mai mare de crescatori sa poata sa duca productia la nivelul normelor comunitare. Altfel, exista riscul ca laptele de pe piata din Romania sa fie intr-o masura din ce in ce mai mica lapte romanesc.
  • Am avut o intalnire cu Comisia prezidentiala pentru elaborarea unei strategii in domeniul agriculturii, am trecut in revista problematica privind reforma politicilor agricole comune.
  • In functie de evaluarile pe care autoritatile din Romania or sa le faca legat de sitautia dificila actuala, catastrofa naturala (zapada cazuta in ultima perioada si temperaturile scazute - n.red.), exista posibilitatea unui sprijin financiar, dar depinde de evaluarile pe care autoritatile romane le vor trimite CE dupa ce aceste evaluari au loc pe teren.
  • In ceea ce priveste Programul Operational Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, e vorba de nereguli sesizate de autoritatea de audit din Romania, nereguli despre care a fost informata si Comisia Europeana, care analizeaza in momentul de fata impactul acestor nereguli constatate. Este foarte probabila o decizie de intrerupere, si nu suspendare, a platilor, dar e vorba de o relatie intre autoritatea de management si Comisia Europeana si aceasta eventuala decizie nu va avea niciun impact asupra platilor care trebuie sa se faca beneficiarilor proiectelor. E vorba doar de o eventuala masura de precautie a CE pana cand autoritatea de management va lua masurile necesare pentru a corecta problemele sesizate de autoritatea de audit din Romania. In zilele urmatoare, CE va informa cu siguranta autoritatile romane in legatura cu o decizie in acest sens. E probabila o intrerupere a rambursarilor din partea CE catre autoritatile romane, a cererilor de plata trimise de Guvernul Romaniei la CE, dar aici e vorba de o relatie financiara intre Guvernul Romaniei si CE. Aceasta eventuala decizie nu afecteaza posibilitatea ca autoritatea de management sa continue sa ramburseze cererile de plata din partea beneficiarilor programului. Beneficiarul unui program efectueaza plata, isi deruleaza proiectul, vine cu cererea de plata la autoritatea de plata, autoritatea de plata ii ramburseaza cheltuiala, dupa care autoritatea de plata cere rambursarea la CE.
  • Din luna iunie anul acesta, un produs care este certficat ecologic de un organism din Romania va putea fi exportat pe piata americana fara sa mai aiba nevoie de aceasta dubla certificare americana, pentru ca certificarea din Romania sau din orice stat membru UE va fi recunoscuta pe piata americana.
  • Pentru programul de internet de banda larga in mediul rural, s-au alocat din fondurile structurale peste 80 de milioane de euro pentru perioada 2007-2013 si circa 25 de milioane de euro din fondurile de dezvoltare rurala. Din fondurile structurale trebuie sa poata fi dusa reteaua pana in comuna, dupa care din fondurile de dezvoltare rurala sa poata fi facute buclele de legatura pana la beneficiar. E vorba de mai mult de 100 de milioane de euro pe care Romania le are la dispozitie incepand cu 2007 si pana in 2013 pentru a implementa acest proiect. Romania e unul din statele membre cu nivelul cel mai scazut de acoperire a zonelor rurale cu internet. Sunt intarzieri de cativa ani de zile in derularea acestui proiect. Trebuie facute studiile de fezabilitate si apoi licitatiile pentru implementarea proiectului. Ne apropiem de un timp limita, critic, dincolo de care exista riscul sa nu mai existe timp sa fie implementat acest proiect. In lunile urmatoare autoritatile romane trebuie sa se miste foarte repede pentru a evita pierderea fondurilor pentru acest proiect.