Controversatul Cod al insolventei, in vigoare incepand de vineri. CCR discuta pe 29 octombrie sesizarea de neconstitutionalitate depusa de Avocatul Poporului

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 25 octombrie 2013, 11:09 Economie | Companii

Noul Cod al insolventei, adoptat de Guvern la inceputul acestei luni, intra in vigoare incepand de astazi. Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, arata, pe 21 octombrie, ca scopul noului Cod al insolventei este acela de a preveni situatiile in care societatile debitoare s-ar sustrage de la plata obligatiilor folosind o perioada lunga de timp in care devin intangibile prin simpla intrare in procedura de insolventa si eventual prin derularea unui plan de reorganizare. Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constitutionala unele dispozitii din noul Cod al insolventei, CCR urmand sa discute pe 29 octombrie sesizarea acestuia. De asemenea, noul Cod al insolventei a facut obiectul unei motiuni simple initiate de 55 de deputati PP-DD si PDL si intitulate "Opriti institutionalizarea inchizitiei audiovizualului si manipularea democratiei". Motiunea a fost respinsa, marti, de plenul Camerei Deputatilor.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a aratat, in cadrul dezbaterii  in plenul Camerei Deputatilor a motiunii initiate de grupurile parlamentare ale PP-DD si PDL, ca noua reglementare creeaza premisele legale ale unei proceduri de insolventa care asigura echilibrul intre interesele creditorilor si cele ale debitorilor.

Referitor la executarea silita individuala ca modalitate de recuperare a creantelor curente, ministrul Justitiei a afirmat ca, desi ea prevede obligatia achitarii datoriilor curente, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creantelor curente, ajungandu-se la situatia paradoxala in care creantele nascute in cursul procedurii de insolventa sunt mai mari decat cele inscrise la masa credala.

Pe data de 9 octombrie, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constitutionala Ordonanta de urgenta privind insolventa. Articolele incriminate sunt cel ce prevede suspendarea licentei audiovizuale ca urmare a deschiderii procedurii de insolventa in cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului si cel referitor la aplicarea ordonantei si in cazul procedurilor de prevenire a insolventei sau de insolventa aflate in derulare la intrarea in vigoare a actului normativ.

In sesizarea trimisa Curtii Constitutionale, Avocatul Poporului a semnalat exceptii de neconstitutionalitate la articolul 81 alineatul 3 si la articolul 348 din textul Ordonantei privind Codul insolventei. Articolul 81 este controversatul articol ce prevede ca "In cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare se suspenda licenta audiovizuala cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Consiliul National al Audiovizualului".

Articolul 348 al Ordonantei prevede ca "(1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 25 octombrie 2013. (2) Prezenta ordonanta de urgenta se aplica si procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa aflate in derulare la data intrarii sale in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art. 183-203, care se aplica doar cererilor introduse dupa data intrarii in vigoare a acesteia."























1024 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri