Pentru a evita dezastrele arhitecturale care au aparut in ultimii ani in Bucuresti, Primaria Capitalei ar putea infiinta o comisie speciala care va aproba arhitectura cladirilor care se vor ridica pe marginea bulevardului Uranus, a declarat pentru HotNews, Constantin Enache, arhitectul care proiecteaza drumul. Comisia va fi formata din arhitecti, urbanisti si reprezentanti ai administratiei locale.

Deocamdata s-a hotarat doar ca, pe marginea noii artere sa se construiasca blocuri cu o inaltime maxima de 6 etaje. Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, a declarat ca «pentru construirea acestei artere merita sa demolam 13 cladiri monument istoric », mai ales ca majoritatea nu aveau valoare « exceptionala ».

Potrivit acestuia, singura cladire importanta este Hala Matache care va fi stramutata. De asemenea, Patrascu a recunoscut ca acest proiect a suferit de o lipsa de management evidenta, foarta multa vreme, si de aceea s-a ajuns in aceasta situatie.