Economia merge intr-o directie buna, iar Guvernul analizeaza un proiect de ordonanta de urgenta pentru sprijinirea IMM-urilor cu garantii de stat si subventionare partiala a dobanzii, care ar putea fi adoptat pana la 1 iulie, potrivit Mediafax: "Acum pregatim, si saptamana viitoare vom discuta, probabil, in prima lectura, astfel incat pana la 1 iulie sa adoptam in Guvern un proiect de OUG pentru sprijinirea IMM-urilor cu garantii de stat si subventionare partiala a dobanzii, pentru ca acestea sa poata contracta credite in vederea sustinerii investitiilor si a locurilor de munca. Este o masura suplimentara care nu a fost pana acum aprobata pe langa alte masuri de stimulare a firmelor care angajeaza someri peste 40 de ani, sau care mai au trei ani pana la pensie, absolventi sau persoane cu dizabilitati".

Potrivit acestuia, toate aceste firme beneficiaza de sprijin financiar din partea statului pe o perioada de la unu la trei ani: "Se dau 500 de lei, sau 600-700 de lei pentru absolventi, pentru fiecare persoana angajata. Sunt politici active care au scopul de a genera locuri de munca sau de sustinere a investitiilor", a precizat Emil Boc.

Primul ministru a mai anuntat ca, in perioada 1 mai - 16 iunie, la nivel national, s-au inregistrat aproape 470.000 de noi contracte de munca, doua treimi dintre acestea fiind pe perioada nedeterminata: ''In perioada 1 mai - 16 iunie s-au inregistrat 469.830 de contracte noi de munca, din care 67% sunt pe perioada nedeterminata. Ceea ce e important e ca avem cel mai mare numar de contracte de munca de dupa 2007, adica am depasit chiar si varful de sarcina din 2008, cand aveam cele mai multe contracte de munca. Asta inseamna ca economia este pe directia buna si ca aceasta consolidare trebuie sa aiba loc in continuare'', potrivit Agerpres.

Primul ministru a adaugat ca in momentul de fata in tara sunt 6,3 milioane de contracte de munca active.

Emil Boc a participat, sambata, la Cluj, la o dezbatere pe tema modificarilor constitutionale.