Guvern: TVA la proiectele europene va putea fi decontata incepand cu contractele din anul 2012

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Miercuri, 9 noiembrie 2011, 21:59 Economie | EuROfonduri

Taxa pe valoarea adaugata (TVA) la proiectele finantate din fonduri europene va fi cheltuiala eligibila si va putea fi decontata incepand cu contractele din anul 2012, potrivit unei hotarari de guvern adoptata miercuri, potrivit Agerpres.

Hotararea de guvern are in vedere doua obiective - pe de o parte cresterea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare, prin faptul ca TVA devine eligibila, deci poate fi suportata din fonduri comunitare, si pe de alta parte are un efect benefic asupra beneficiarilor - institutii publice si beneficiari privati, a declarat, la finalul sedintei de guvern, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

El a precizat ca hotararea de guvern va intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2012 astfel incat sa permita intre timp luarea masurilor necesare pentru pregatire - modificarea anumitor documente, emiterea instructiunilor in 30 de zile.

Potrivit lui Orban, sunt permise anumite exceptari de la aplicarea acestei hotarari de guvern. El a adaugat ca, cu exceptia programului operational sectorial de transporturi (POST) si a anumitor parti din programul operational pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU), decontarea TVA din fondurile europene va fi aplicata in celelalte programe.

"Spre exemplu, la POS Transporturi ar fi anumite proiecte care n-ar mai putea fi finantate din bani europeni in actualul cadru financior. Este o decizie pe care o vom discuta, daca Ministerul Transporturilor va propune exceptarea de la aplicarea HG", a afirmat Orban.

El a precizat ca sunt axe sau chiar programe intregi supracontractate (contractare mai mare de 100%) si atunci se va ivi o problema serioasa - "inseamna ca unele contracte deja incheiate vor trebui eliminate ca proiecte finantate din bani europeni".

"Pana la sfarsitul acestui an vom putea sa avem opinia tuturor structurilor implicate in domeniul gestiunii fondurilor comunitare ca sa putem aprecia daca ele vor fi sau nu exceptate de la aplicarea acestei HG. In momentul in care TVA devine eligibila, dimensiunea programelor se micsoreaza si atunci vor fi mai putine proiecte sustinute din fonduri comunitare si, tocmai de aceea, fiecare autoritate de management isi va face o analiza proprie si o vom supune aprobarii guvernului", a mai spus Orban.

El a adaugat ca aceasta masura nu se va aplica retroactiv si ca Ministerul Finantelor Publice va avea responsabilitati in plus pentru a verifica in ce masura cererile de rambursare au asemenea cheltuieli eligibile incluse.

Orban a mai spus ca in Romania sunt o serie de proiecte blocate, pentru ca sunt dificultati, spre exemplu la nivelul autoritatilor locale beneficare de proiecte europene, care nu pot plati TVA.


Citeste mai multe despre   











1889 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Daca vreti bani la buget.. (Miercuri, 9 noiembrie 2011, 22:23)

    Bob [anonim]

    Puteti sa introduceti si pentru populatie decontarea de TVA pentru orice produs in limita a x% din venitul anual declarat.

    Ce pierdeti e foarte putin.
    Ce castigati, e ceea ce nu ati reusit pana acum:
    - venit real declarat;
    - toti vor cere bonul fiscal aproape la orice;
    - gradul de colectare mai mare;
    - etc


    Dixit !
    • -1 (1 vot)    
      Ne e interesant (Miercuri, 9 noiembrie 2011, 22:52)

      a_claudiu [utilizator] i-a raspuns lui Bob

      Tot nu ai inteles ca politicienii chiar si ce portocalii mult prea plusati acii pe hotnews nu sunt interesati in starpirea coruptiei in sine.

      Sunt interesati in starpirea coruptiei celorlalti si acoperirea coruptiei lor. Uita-te unde nu vor taia decontarea TVA si vei vedea ce vor sa privatizeze pe 2 bani.
    • 0 (0 voturi)    
      buna idee dar... (Joi, 10 noiembrie 2011, 10:02)

      donache [anonim] i-a raspuns lui Bob

      te-ai gandit ce aparat birocratic imens ar trebui sa verifice atatea zeci de milioane de bonuri fiscale lunar?
      Ar fi suficient sa deconteze TVA la anumite cheltuieli de stricta necesitate sau sa nu se impoziteze veniturile sub o anumita valoare egala cu "valoarea cosului zilnic" necesar intr-o luna.
      • 0 (0 voturi)    
        Dar putem gasi o solutie (Joi, 10 noiembrie 2011, 11:50)

        Bob [anonim] i-a raspuns lui donache

        Da, m-am gandit fix la asta: Cu ce resurse?

        Presupui ca totul este facut la mana. Ei bine nu!

        Eu raportez o suma, bazata pe o lista in care ma oblig sa introduc toate datele legate de bonul acela. Faci o lista cu ce ai decontat, o raportezi pe site-ul institutiei, iar bonurile le pui frumos intr-o cutie si o pastrezi 5 ani, sa zicem.

        Corectitudinea poti sa o verifici prin sondaj. Nu ar trebui sa dureze mai mult de 30 de minute, daca totul este pus la punct.

        Nu mai zic, ca raportand aceasta suma, se pot face niste statistici interesante legate de activitatea firmelor comerciale.

        Asadar?
  • 0 (0 voturi)    
    TVA din UE (Joi, 10 noiembrie 2011, 10:09)

    Dan@ [anonim]

    Consecinte:

    - confuzie si bilba decizionala la nivelul AM-urilor pentru cine va beneficia de aceasta "facilitate".

    Rezultat:
    - la 19 miliarde Euro fonduri UE(2007 - 2013) se vor pierde 5 miliarde.

    Imagine:
    - artificial, va creste absorbtia de fonduri europene.

    Concluzie: NO COMMENT

    Dan@
    • 0 (0 voturi)    
      STII CUM ZICI TU? (Joi, 10 noiembrie 2011, 11:11)

      db [anonim] i-a raspuns lui Dan@

      se vor pierde 5 miliarde, cand acum sunt pierdute peste 15; un motiv al proastei absorbtii este faptul ca romanii - firme, persoane si stat - nu au bani sa finanteze partea lor, intre 20 si 80 %, de la caz la caz, daramite si tva-ul. E o sansa sa se faca mai multe proiecte.


Abonare la comentarii cu RSS


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă