Comisia Europeana (CE) va relua platile pe Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), suspendate la mijlocul lunii februarie, dar trimite audit pentru a face verificari in "domenii - cheie" precum eficienta managementului controalelor si a cheltuielilor eligibile, au precizat pentru HotNews.ro experti ai Directoratul General pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale din cadrul CE.

In functie de rezultatele acestor verificari, care trebuie finalizate in urmatoarele trei luni, Romania poate scapa de sanctiuni sau, dimpotriva, i-ar putea fi aplicata o corectie financiara "sistemica".

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a explicat astazi in ce conditii vor fi putea fi facute in continuare platile de catre CE pe POSDRU. "Reluarea platilor presupune insa retragerea de catre Autoritatea de Certificare si Plata din Ministerul Finantelor Publice a celor doua cereri de plata transmise Comisiei Europene pe 21 decembrie anul trecut si pe 6 februarie a.c. si retransmiterea lor, cu o valoare diminuata de 10% din valoarea cheltuielilor certificate", a spus Suciu.

Potrivit comunicatului Guvernului, aceasta va reprezenta o corectie preventiva si o confirmare a angajamentului Romaniei de a utiliza aceasta corectie care se aplica pe tot parcursul anului 2012 daca se dovedeste ca va fi necesara, dupa misiunea de audit din aprilie-mai, inclusiv aplicarea de corectii sistemice daca va fi cazul, a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Ce inseamna corectiile financiare

Corectiile financiare sunt printre cele mai grave sanctiuni ce se aplica in privinta unui program. Potrivit regulamentului privind controlul politicii de coeziune pe actuala perioada de programare 2013-2020: "in cazul in care Comisia are dovezi cu privire la deficiente semnificative in functionarea unui sistem de control si management al unui stat membru ori nereguli in ceea ce priveste cererile de plata si pe care autoritatile din tara respectiva nu le-au putut preveni, detecta sau corecta, atunci poate intrerupe sau suspenda oficial platile la programul in cauza sau, si mai mult, poate deschide o procedura de corectie financiara".

Banii se pot pierde definitiv din cauza neregulilor

Potrivit aceluiasi regulament, daca statul membru nu reuseste sa corecteze neregulile sau sa remedieze deficientele sistemului, Comisia poate aplica o corectie financiara. Astfel de decizii implica intotdeauna o reducere neta a finantarii UE a programului ceea ce inseamna ca statul membru respectiv nu poate reutiliza fondurile anulate UE pentru alte proiecte. Comisia poate aplica corectii financiare pentru erori sistemice sau pentru nereguli al caror impact financiar este dificil de cuantificat, cum ar fi de exemplu, in domeniul achizitiilor publice.

Pe 21 februarie, Comisia Europeana, prin Directoratul General pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene (DG Employment) a luat decizia de intrerupere temporara a platilor pe POSDRU, un program prin care Romania beneficiaza de o finantare de 3,47 miliarde de euro de la UE din cauza unor deficiente in sistemul de management si control.

"Intreruperea poate avea o durata de maxim sase luni, dar poate fi ridicata de indata ce Autoritatea romana de audit confirma ca neregulile au fost remediate. Intreruperea platilor nu afecteaza implementarea proiectelor decat in masura in care Autoritatea de Management continua sa faca plati", au precizat la acel moment expertii DG Employment.

Avertismentele lui Orban: problemele din sistemul de achiziti

Ministrul pentru Afaceri Europene Leonard Orban a anticipat acum o saptamana posibila reluare a platilor pe POSDRU dupa ce existau informatii potrivit carora un audit al Comisiei Europene urma sa soseasca in Romania, in luna aprilie, pentru a face verificari.

Deadline-ul Comisiei Europene pentru sistemul de achizitii publice: iunie 2012

in prezent, Romania s-a angajat sa respecte anumite termene din Planul de actiune convenit cu Comisia Europeana in privinta corectarii deficientelor in sistemul de achizitii publice pe fonduri europene. Deadline-ul pentru aplicarea masurilor din acest plan este luna iunie 2012.

Ministrul pentru Afaceri Europene a avertizat la sfarsitul saptamanii trecute ca angajamentele Romaniei fata de Bruxelles in acest domeniu sunt foarte importante, in caz contrar existand riscul suspendarii platilor si pe alte programe finantate din banii UE.

Romania risca "sa se trezeasca cu programe suspendate", daca nu urmeaza procedurile impuse de Uniunea Europeana in ceea ce priveste achizitiile publice, a atras atentia vineri ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit Agerpres: "Sa nu uitam ca exista reguli distincte in ceea ce priveste utilizarea fondurilor comunitare fata de utilizarea imprumuturilor pe care le ofera diferite institutii financiare. In zona achizitiilor publice, trebuie sa adoptam reguli mult mai dure. Verificarile trebuie sa se faca 100% pe aceste chestiuni. Daca nu urmam procedurile impuse de Uniunea Europeana riscul este ca, mai devreme sau mai tarziu, ne putem trezi cu mai multe programe suspendate. Nu este vorba despre credibilitate sau nu, ci de obligatia noastra de a indeplini niste criterii foarte simple care ne sunt impuse".