Ministerul Economiei a anuntat deblocarea platilor aferente proiectelor derulate in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). Astfel, incepand de luni, 15 octombrie, va fi reluata decontarea sumelor catre beneficiarii programului, valoarea toatala a platilor din perioada urmatoare ridicandu-se la 133 milioane de lei (peste 29 milioane de euro).

Pe parcursul a cinci luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice a semnat 1725 de contracte de finantare reprezentand 100% din proiectele Intreprinderilor Mari si Cercetarii,77% din cele ale Energiei, 59% din cele ale IMM.

  • "Desi la preluare am descoperit peste 1 Miliard de lei plati nedecontate catre Comisia Europeana si aproximativ 3700 de proiecte 'uitate' de mai bine de 2 ani am reusit sa schimbam complet situatia. Obiectivul general al POS CCE il constituie cresterea productivitatii intreprinderilor locale, acestea fiind, practic, motorul economiei romanesti. Capitalul autohton are nevoie de o implicare reala din partea institutiilor concretizata prin accelerarea evaluarii proiectelor deja depuse, dar si printr-o mai mare eficienta obtinuta prin debirocratizare si simplificare a tuturor procedurilor. IMM-urile, companiile romanesti, mediul de afaceri autohton trebuie sa gaseasca din nou in institutiile statului cel mai bun partener de dialog", a declarat Nicolae Rotileanu, secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei.

Potrivit acestuia, din demersurile de debirocratizare si simplificare a procedurilor face parte si eliminarea obligativitatii scrisorii de confort pentru semnarea contractului intre autoritate si beneficiari, precum si procesarea cererilor de rambursare prin proceduri simplificate.

Intr-o faza avansata se afla si proiectul de help desk, unde beneficiarii vor putea adresa intrebari si vor primi consultanta gratuita pentru a aplica sau pentru a derula proiecte care au fost deja aprobate.

"Un alt objectiv major, transparenta,va fi atins din aceasta saptamana prin prezentarea tuturor informatiilor referitoare la evaluare,contractare,implementare si plati pe site-ul Autoritatii de Management la POS CCE", a mai spus Nicolae Rotileanu.