Oficialii Ministerului Economiei: Firmele de consultanta, intre principalii vinovati pentru suspendarea fondurilor europene

de Ioana Morovan, EurActiv     HotNews.ro
Duminică, 11 noiembrie 2012, 12:25 Economie | EuROfonduri

Conflictul de interese in relatia companii care au evaluat proiectele - consultanti care au intocmit proiecte este prima pe lista neregulilor care au condus la suspendarea de catre Comisia Europeana a Programului Operational Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). Adrian Ciocanea, proaspat numit secretar de stat la Ministerul Economiei (MECMA), a mentionat aceasta problema ca exemplu de neregula constatata de catre oficialii de la Bruxelles. Carmen Rosu, directorul Autoritatii de Management POS CCE a mentionat la randul sau "unele firme de consultanta care au incercat sa introduca personal in sistem". 

Alte probleme au fost cele de sistem: intarzieri in contractarea proiectelor, dar si multe alte probleme pe tot lantul institutional. Daca Autoritatea de Management nu rezolva o parte din probleme pana la sfarsitul acestui an, Romania va pierde circa 213 milioane de euro, suma care, asa cum prevad regulamentele europene, trebuie cheltuita (adica platita) pana la finalul lui 2012.

Cererile de plata pentru suma de 213 milioane de euro exista, dar in acest moment Autoritatea de Management nu le poate transmite catre Ministerul de Finante pentru a fi aprobate si a fi efectuate platile. 

















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

4021 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    INTERES U.E.??? (Duminică, 11 noiembrie 2012, 13:17)

    claemi [utilizator]

    SA FIM PIATA DE DESFACERE SI MINA DE LUCRU IEFTINA.
    INCULTURA SI SARACIE CIT MAI MARE(UN OM PROST/NEPREGATIT/ ESTE FF USOR DE MANIPULAT!
    RESURSELE SOLULUI SI SUBSOLULUI.
    Pentru aceasta fara TRADATORI DE TARA nu ar fi reusit nimic!
    • +3 (7 voturi)    
      Bai, da' mai sunteti multi ? (Luni, 12 noiembrie 2012, 9:45)

      Radu_B [utilizator] i-a raspuns lui claemi

      Zi ceva si de Elodia, baga si o teorie unificatoare conspirationista pe tema Revolutiei din 89, daca stii si cu serpilienii si ceva masoni - gata - ne-ai luminat !

      Las'o dracu cu conspiratia anti-romaneasca, noi ne ducem la vale pe mana noastra. UE vrea sa te aduca la un nivel de competitivitate si productivitate european, iti zice "fa infrastructura, baga educatie, treci pe soiuri agricole competitive, etc.", ba chiar vrea sa te protejeze si pe tine, amarat analfabet de la periferia Europei, la fel ca pe consumatorul german sau francez, sa nu fii prada vulturilor pietei libere (as spune ca e supra-protectionista): "nu mai manca azbest ca e cancerigen, adopta legislatie de protectie, etc."

      Da' ce dracu sa-nteleaga un analfabet paranoid ca tine si ca atatia altii, altii sunt mereu vinovati. LA MUNCA, tu-i mama ei de viata !

      Na ca m-am 'nervat de dimineata !
      • +1 (3 voturi)    
        bine zis (Luni, 12 noiembrie 2012, 11:12)

        be_real [utilizator] i-a raspuns lui Radu_B

        Dar nu merita sa iti strici de tot ziua de luni care prin definitie e nasoala :)
        Vorba noastra "nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita".
        Si eu la fel astazi cand am ajuns la birou, mi-am gasit toate cablurile de la PC si accesoriile ascunse sau scoase din mufe. Am ramas calm, nu de alta, dar nu am vrut sa ii dau satisfactie colegului care a considerat ca a facut o super gluma.

        Revenind la subiect, nici nu ma asteptam sa isi fi asumat guvernul vina. Dar chiar si asa, macar m-as astepta la masuri rapide, reale si viabile de reincepere a platilor.
        Niste incompetenti. In loc sa faca o legislatie clara si care sa nu lase loc de furtisaguri si invarteli specifice romanesti, prefera sa arate cu degetul, sa nu schimbe probabil nimic, doar doar de mai ramane ceva de sustras.
  • +1 (1 vot)    
    partide noi - banditi vechi (Luni, 12 noiembrie 2012, 12:11)

    cosion [utilizator]

    Principala cauza a dezastrului din majoritatea POS este jaful politicienilor la adresa Romaniei. Cata vreme vom avea banditi numiti politic la varf, va continua furtul calificat. Mandrii USL-sti nu faca decat sa continue actiunea de devalizare a economiei Romanesti. Exemple recente din zona energiei unde USL reface structurile mafiote, demonstreaza ca nu este diferenta intre USL si PDL.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version