Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 este un document strategic de programare care acopera domeniile transport, mediu si energie regenerabila.

Programul, care face obiectul negocierii cu CE, asigura cadrul de implementare a investitiilor la nivel local, regional si national in infrastructura de transport (rutier, feroviar, aerian, naval, maritim si intermodal), in infrastructura de mediu (apa, apa uzata, deseuri, biodiversitate, schimbari climatice, gestionare dezastre), precum si a investitiilor in domeniul eficientei energetice (energie regenerabila, distributie si siguranta), potrivit Mediafax.

Potrivit primului draft, versiunea finala de lucru ar urma sa fie gata in martie 2014, iar versiunea finala aprobata, in septembrie 2014.

Programul Operational Competitivitate 2014-2020 acopera domeniile cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare (CDI), precum si tehnologia informatiei si comunicatii (TIC).

Prin acest program, MFE isi propune incurajarea investitiilor private in CDI si a parteneriatelor de cercetare intre intreprinderi si organizatiile de cercetare in scopul cresterii transferului de cunostinte, tehnologie si de personal cu competente avansate. Totodata, este vizata cresterea accesului la instrumente financiare a IMM"urilor inovative si pentru stimularea infiintarii de start'up-uri si spin-off-uri inovative.

In ceea ce priveste tehnologia informatiei si comunicatii, MFE isi propune dezvoltarea aplicatiilor si cadrului TIC pentru e￯Guvernare, interoperabilitate, asigurarea securitatii retelelor si a sistemelor informatice.

Alte doua obiective sunt dezvoltarea utilizarii TIC in educatie, sanatate si cultura si facilitatea comertului electronic.

Versiunea finala de lucru are ca termen martie 2014, iar versiunea finala aprobata - iunie 2014.

Pe langa PO Infrastructura Mare si PO Competitivitate, Ministerul Fondurilor Europene va mai asigura functia de Autoritate de Management pentru PO Dezvoltare Capital Uman si pentru PO Asistenta Tehnica.

In cadrul unei conferinte de presa comune cu Johannes Hahn, comisarul pentru Politica Regionala, ministrul Teodorovic declarat, la 21 ianuarie, ca Romania va trimite Comisiei Europene Acordul de Parteneriat revizuit "undeva in luna februarie si programele operationale spre final de luna martie, astfel incat Comisia sa poata intra in procedura clasica de a aproba aceste documente.

Pentru Romania este important ca "poate lansa proiecte pentru noul cadru financiar si pana cand Comisia va aproba aceste documente", a spus ministrul Fondurilor Europene.

Potrivit unui document obtinut de MEDIAFAX la 10 ianuarie, expertii Comisiei Europene au transmis autoritatilor romane ca prima versiune a Acordului de Parteneriat pentru utilizarea fondurilor comunitare in perioada 2014-2020 este lipsita de viziune strategica, prea vaga si nu dovedeste ca lectia data de esecul cheltuirii banilor UE este valorificata.

"Sunt detalii/repetitii extensive pentru anumite necesitati in timp ce altele raman slab dezvoltate. Necesitatile identificate descriu o gama foarte larga de probleme fara sa fie mereu demonstrata o viziune strategica globala asupra provocarilor de dezvoltare. Aceasta lipsa a unei abordari strategice este valabila si pentru unele politici sectoriale, pentru care nu exista strategii eficiente si avizate. Provocarilor de dezvoltare economica nu li se poate raspunde fara o strategie coerenta de competitivitate, cuprinzand suportul public pentru operatorii economici, dar si prin politici de cercetare si inovare si investitii in capitalul uman", se arata in document.

Expertii avertizau ca lectiile invatate in perioada 2007-2013, in care Romania de asemenea a avut la dispozitie fonduri comunitare pe care insa nu le-a putut atrage, ar trebuie mai bine valorificate, cu accent pe capacitatea proprie de a indeplini obiectivele, si insista asupra faptului ca definitia prioritatilor de finantare este de multe ori prea vaga sau generica pentru a intelege scopul efectiv al actiunii, iar lista prioritatilor este prea larga intr-o "incercare aparenta" de a se adresa tuturor necesitatilor sectoriale.

Aceasta risca, in opinia CE, sa genereze o pierdere a capacitatii de a indeplini obiectivele, ceea ce ar afecta negativ eficienta si impactul fondurilor europene cand, de fapt, nivelul de absorbtie ar trebui sa creasca in comparatie cu perioada anterioara.

Observatiile au fost transmise de catre expertii Comisiei Europene (CE) prin intermediul misiunii Romaniei la Bruxelles, la sfarsitul lunii decembrie, pe baza primei versiuni a Acordului de Parteneriat finalizata in luna octombrie.

Aceasta prima versiune a Acordului, care reprezinta, practic, o forma mult mai avansata decat un simplu draft si indica modul in care autoritatile romane si-au propus sa atraga fonduri europene in perioada 2014-2020, a fost prezentata, in octombrie, membrilor Camerei Deputatilor de premierul Ponta si ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.