O "gaura" de 15 milioane de euro apare in evidentele Ministerului Fondurilor Europene (MFE) in absorbtia banilor comunitari din prima jumatate a acestui an. Ministerul pune anomalia pe seama datelor introduse de autoritati in sistemul de raportare catre Comisia Europeana, o misiune de audit de la Bruxelles urmand sa faca verificari in Romania in acest sens. Pana atunci, absorbtia fondurilor UE pare sa fi intrat intr-o faza de lentoare, Guvernul cerand Comisiei Europene, in perioada 1 ianuarie-16 mai 2014, fonduri structurale si de coeziune in proportie de 1,3% din banii alocati Romaniei pentru perioada de programare 2007-2013, in conditiile in care tara mai poate accesa banii europeni pentru aceasta perioada de programare inca un an si jumatate. MFE sustine ca isi va atinge toate obiectivele fixate pana la finele anului.

Eugen TeodoroviciFoto: Hotnews

In datele oficiale prezentate de Ministerul Fondurilor Europene pentru prima jumatate a anului 2014 apare o anomalie in ceea ce priveste absorbtia de fonduri UE in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

documente

absorbtia fondurilor structurale pana in ianuarie 2014

(23 Mai 2014) PDF, 141KB

Concret, prin POSDRU, in perioada 2007 - 31 ianuarie 2014, Romania a cerut de la Bruxelles fonduri europene de 1,015 miliarde de euro, in baza cheltuielilor efectuate in proiectele europene romanesti din acest program. In 16 mai 2014, aceasta suma - in loc sa creasca sau sa ramana macar pe loc - scade la mai putin de 1 miliard de euro. Practic, in 4 luni si jumatate, Romania nu numai ca nu a cerut de la Comisia Europeana niciun ban, dar a si cedat 15 milioane de euro, daca ar fi sa luam de bune datele oficiale ale MFE. Cei 15 milioane de euro reprezinta o cerere de rambursare trimisa de Romania la Bruxelles in luna ianuarie 2014, care ulterior a fost scazuta din evidenta.

Intr-un raspuns oficial acordat HotNews.ro, ministerul condus de Eugen Teodorovici pune aceasta anomalie pe seama raportarilor facute de Autoritatea de Management POSDRU in Sistemul Unic de Management al Informatiei pentru Instrumentele Structurale (SMIS).

documente

absorbtia fondurilor structurale pana in 16 mai 2014

(23 Mai 2014) PDF, 77KB

Acesta este sistemul prin care autoritatile romane comunica la Comisia Europeana datele in baza carora se fac decontarile de cheltuieli din proiectele europene ale Romaniei.

"Absorbtia nu scade, rata este calculata in functie de sumele trimise CE pentru rambursare. Incepand cu luna martie 2014 la nivelul AM POSDRU, a fost demarat un proces de reverificare a datelor <> introduse in SMIS", a precizat Ministerul Fondurilor Europene, pentru HotNews.ro.

Comisia Europeana a efectuat deja un audit, in luna februarie 2014, la AM POSDRU si a trasat autoritatii guvernamentale romanesti un plan de masuri referitor la raportarile in SMIS.

Astfel, in perioada urmatoare, Comisia Europeana urmeaza sa trimita la Bucuresti o noua misiune de audit sa verifice masurile luate de autoritatea de management din subordinea MFE.

"Ca urmare a auditului CE din februarie 2014, AM POS DRU implementeaza un plan de masuri, iar data misiunii de audit urmeaza a fi stabilita impreuna cu reprezentantii CE", a mentionat MFE, pentru HotNews.ro.

"Ca orice sistem informatic si SMIS este actualizat permanent ca urmare a dinamicitatii programelor operationale", a adaugat ministrul.

Surse guvernamentale au declarat, pentru HotNews.ro, ca diferenta negativa de 15 milioane de euro de la POSDRU face obiectul unui "reglaj" intre Comisia Europeana si AMPOSDRU. "Este o "chestiune de procedura" in sistemul de raportare a datelor catre CE, au explicat sursele.

  • Avansul Romaniei in cererea banilor europeni: 1,3% in aproape jumatate de an. Explicatia Guvernului

Dincolo de problemele de raportare a datelor pe ruta Bucuresti-Bruxelles, Romania se confrunta, cel putin aparent, cu o incetinire a absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune, in termeni de solicitari de rambursare de la Bruxelles pe toate cele 7 programe operationale petru fonduri structurale si de coeziune.

Datele oficiale prezentate de Ministerul Fondurilor Europene indica o crestere a volumului banilor ceruti la decontare de catre autoritatile guvernamentale romane de la Comisia Europeana cu circa 250 de milioane de euro in primele 4 luni si jumatate ale anului 2014. Aceasta inseamna un avans efectiv al proiectelor europene derulate in Romania de numai 1,3% raportat la totalul de 19,2 miliarde de euro pe care Uniunea Europeana ii ofera tarii in perioada de programare 2007-2013.

Mai concret, in perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2013, Romania a transmis la Bruxelles cereri de rambursare pentru 6,43 miliarde de euro, reprezentand cheltuieli efectuate in proiectele europene din fonduri structurale si de coeziune. La data de 16 mai 2014, suma a urcat pana la 6,68 miliarde de euro.

Astfel, tara noastra a ajuns la o absorbtie de 34,77% din banii alocati pentru intreaga perioada de programare 2007-2013, in termeni de cereri de rambursare (banii deja rambursati, de catre CE, Romaniei sunt ceva mai putini: 6,58 miliarde de euro, adica 34,27% din suma disponibila).

Avansul anemic este ingrijorator din perspectiva diferentei de bani europeni care ne-a ramas de absorbtit. Romania mai poate atrage fonduri UE din aceasta perioada de programare numai pana la sfarsitul anului 2015, ceea ce inseamna ca mai are la dispozitie un an si jumatate sa absorba restul de circa 12,5 miliarde de euro, reprezentand aproape 65% din suma alocata tarii.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorvici, si-a fixat ca obiectiv o absorbtie intre 50% si 80% la finalul anului 2015.

Pentru a ajunge la 50%, Romania trebuie sa mai atraga in urmatorul an si jumatate inca 2,88 miliarde de euro, care inseamna 15 puncte procentuale, comparativ cu cele 1,3 puncte procentuale (250 de milioane de euro) absorbite in prima jumatate a anului 2014. Avansul actual de 1,3% in prima jumatate de an ar putea, insa, sa se mai majoreze, existand posibilitatea ca in restul de doua sapatamani ramas necuantificat din sa se mai trimita la Bruxelles cereri de rambursare.

In raspunsul adresat HotNews.ro, Ministerul Fondurilor Europene pune, insa, avansul incet raportat pe prima jumatate de an pe seama decalajului dintre efectuarea cheltuielilor de catre beneficiarii care deruleaza proiectele europene, si procesarea si transmiterea la Bruxelles, de catre autoritatile centrale, a cererilor de rambursare.

"Exista un decalaj de timp intre momentul in care beneficiarii realizeaza cheltuieli in cadrul proiectelor pe care le implementeaza si pana cand aceste sume sunt solicitate CE pentru a fi rambursate Romaniei. Este un lucru firesc, institutiile implicate in sistemul de implementare a fondurilor europene fiind nevoite sa verifice eligibilitatea cheltuielilor inainte de a solicita Comisiei rambursarea acestora", explica MFE, pentru HotNews.ro.

"In anul 2014, toate tintele pe care ni le-am propus vor fi atinse!", mai da asigurari ministerul lui Eugen Teodorovici.

Consultantii din domeniul fondurilor europene contrazic, insa, ministerul.

Marian Dobrila, director executiv al Asociatiei Consultantilor pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), avertizeaza ca exista o incetinire a proiectelor, care isi are originea in blocajul institutional creat la schimbarea guvernului, la jumatatea anului 2012.

"Proiectele avanseaza mai incet decat se asteptau ei. Proiectele vechi au absorbit ce au absorbit, proiectele noi inca nu au ajuns la implementare. E un fel de pauza de impementare din cauza ca acum un an si jumatate, cand a fost transferul acela de guvernare, a fost un blocaj foarte mare pe contractare si pe aprobari, care abia acum se vede in implementarile de la inceputul acestui an", a declarat, pentru HotNews.ro, Marian Dobrila.

Un alt factor al acestei incetiniri ar fi si faptul ca autoritatile prefera sa nu trimita in cursul unui semestru declaratiile de cheltuieli la Bruxelles, pentru a pastra aceste cereri de rambursari pentru sfarsitul de semestru sau de an, pentru a "da bine" in bilanturi.

"E posibil sa fie si o strategie a lor sa se mobilizeze la finalul semestrului si sa scoata niste cifre, pentru ca cifrele din cursul semestrului nu se iau in calcul la niciun obiectiv. Ciclicitatea mare este cea inter-semestriala", a explicat seful consultantilor.

Cu toare acestea, in anul 2013, in perioada ianuarie-mai avansul absorbtiei a fost de 2,2 puncte procentuale, iar in aceeasi perioada a anului 2012 a fost de 4,1 puncte procentuale, fata de 1,3 puncte, in prima parte a anului 2014.

In schimb, Dobrila apara Guvernul, aratand ca autoritatile asigura platile interne catre beneficiari, fara blocaje. In sistemul absorbtiei fondurilor europene, beneficiarii care deruleaza proiectele (firme private, ONG-uri, autoritati locale, companii de stat etc.) fac cheltuieli eligibile din bani proprii, pe care statul li le deconteaza cu bani de la bugetul central, pentru ca abia apoi Guvernul sa solicite acesti bani de la Comisia Europeana, prin cererile de rambursare.