Eugen Teodorovici: Absorbtia fondurilor europene pe primele cinci luni, sub asteptarile avute initial

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 15 iunie 2014, 16:52 Economie | EuROfonduri

Eugen Teodorovici
Foto: Hotnews
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat ca, in primele cinci luni ale acestui an, ceea ce a estimat privind absorbtia fondurilor europene se afla sub asteptarile avute initial, in special la mediu si transport, relateaza Mediafax.

"Zambetul meu va fi cu siguranta foarte larg la final de an, cand vom atinge obiectivul pe care l-am spus, si anume acela de peste 3,5 miliarde de euro, in facturi, catre Comisia Europeana. In primele cinci luni ale acestui an, ceea ce am estimat se afla sub asteptarile pe care le-am avut initial, pentru ca sunt multe facturi care nu ajung inca la noi, din partea marilor companii de lucrari, in special la mediu si transport", a aratat Teodorovici, duminica, la finalul unui eveniment la care a participat in Parcul Kiseleff.

El a precizat ca va avea discutii, anul acesta, cu toate companiile de constructii si cu cei care supervizeaza aceste lucrari.

Referitor la cauzele pentru care nu se cheltuiesc acesti bani de la Comisia Europeana, Eugen Teodorovici a precizat ca in primul rand sunt comapnii care au venit si au licitat, cu preturi mult mai mici decat ar fi putut fi facute acele lucrari, motiv pentru care acum sunt blocate. Un alt motiv este, in opinia ministrului Fondurilor Europene, faptul ca unele companii au disparut, si atunci s-a mers catre subcontractori, pentru finalizarea contractelor.

"Noi o sa modificam in primul si in primul rand legislatia pe achizitii publice ca sa nu se mai permita astfel de situatii, sa nu se mai conteste atat de des si multe astfel de situatii", a spus Teodorovici.

Intrebat daca Romania are riscul de a pierde acel top-up de la Comisia Europeana, ministrul Fondurilor Europene a aratat ca este vorba despre o suma pe care Romania o primeste mai repede din partea Comisiei si ca nu pierde absolut nimic din punctul de vedere al fondurilor europene.

"Nu ne dezavantajeaza cu nimic, pe fonduri europene, daca Romania nu va mai primi acea diferenta de 10%", a explicat el.

Despre exercitiul bugetar 2007-2014, Teodorovici a declarat ca banii europeni pentru aceasta perioada vor fi cheltuiti in proportie de 80% la finalul lui 2015, cand se va incheia actualul cadru financiar european.

"Pentru urmatorul cadru european, am trimis Comisiei Europene si urmeaza sa se aprobe spre luna august, septembrie, Acordul de Parteneriat cu partea comunitara, iar finantarea va incepe inca din 2014. Vom avea un nivel de absorbtie la finalul acestui an, pe urmatorul cadru oficial, chiar destul de ridicat", a precizat Teodorovici.

Despre restul de 20% din suma pe cadrul bugetar actual care nu a fost cheltuita, Teodorovici a mentionat ca este vorba despre un risc pe care Romania, din pacate, il are, pentru perioada 2009-2012, cand lucrurile au stagnat si Comisia Europeana a oprit finantarea pentru Romania, din motivele cunoscute.

Intrebat cat va pierde Romania pe actualul exercitiu bugetar, Teodorovici a declarat ca, daca se face o socoteala a ceea ce iseamna 80% din 19,2 miliarde alocate Romaniei in aceasta perioada, inseamna aproximativ 3,7 miliarde de euro.

"Acesta ar fi riscul astazi, noi ce facem astazi este doar sa reducem cat mai mult, daca se poate spre zero, in special in zonele de mediu si transport", a mai declarat ministrul Fondurilor Europene.



















Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

2454 vizualizari

  • +24 (24 voturi)    
    si cine-i de vina? (Duminică, 15 iunie 2014, 18:04)

    torna_fratre [utilizator]

    Ia spune ,mai,Teodorescule cine-i de vina pentru slaba absorbtie?
    Eu zic ca Boc...ca nu a initiat mai multe proiecte ca PSD sa incaseze pina in 2016...
    Acum se vede performanta PSD:
    0 proiecte noi
    0 incasari noi
    Ce ati incasat pina acum au fost pe proiectele aluia de l-ati dat jos:Boc.
    Pe muschii vostrii v-ati dovedit neputinta.
    Da-ti demisia ca esti praf ,mai,Teo...
    • -1 (1 vot)    
      Cum n-au proiecte, ești rău ... :-) (Duminică, 15 iunie 2014, 19:40)

      AdrianCalin [anonim] i-a raspuns lui torna_fratre

      Stai să vezi cum se va face un proiect de 40 mil de euro pentru un anumit minister prin care, deși una se declară, scopul final este să mai plătească niște salarii unor angajați de la stat. România a reușit performanța unică de a-și bate joc de miliarde de euro (lăsând la o parte pe cele furate). Să nu ne îmbătăm cu apă rece, s-au făcut proiecte pe vremea lui Boc, este adevărat, dar 80% din bani s-au cheltuit aiurea sau s-au furat. Nici unii și nici alții nu au reușit mare lucru dar sunt d-acord că Ponta a făcut mai puțin decât Boc.
    • 0 (0 voturi)    
      de acord! (Luni, 16 iunie 2014, 16:39)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui torna_fratre

      Am deschis usa sa iasa omul si nu vrea sa plece de pe scaun...

      Haideti sa dam note pentru munca depusa de persoanele care sunt in guvern - au trecut 2 ani!

      Rog HN sa il intrebati si pe Seful de la Raiffeisen - ii dadea 4 lui Boc - oare ce note poate sa dea acum astora?
  • +21 (21 voturi)    
    Acest gigica (Duminică, 15 iunie 2014, 18:06)

    rutger [utilizator]

    fante-de-obor vorbeste in dodii si minte mai ceva ca dottore ! Nu ne spune ca din 2012, cand au preluat puterea, au blocat aproape 2 ani proiectele pe fonduri structurale. Cand Comisia UE ne-a aratat ca ne taie banii fiindca umblam cu mismasuri, guvernoiu a venit cu tot felul de norme si normative de usurare la achizitii ca sa scoata banii mai repede, ce daca o sa-i dam inapoi pentru ca Auditul UE o sa-i constate fraudati ?! Iar ce s-a incasat, sunt proiecte verificate si deulate de pe vremea lui Boc !! Degeaba se strofoaca psd-ul, dar nu sunt capabili sa inteleaga ca fondurile structurale nu sunt de furat, ci sunt necesare pentru o cauza mai buna : sa incercam sa traim ca in Occident, nu ca in Rusia !
  • +16 (16 voturi)    
    Se confirma incompetenta guvernarii Ponta (Duminică, 15 iunie 2014, 18:14)

    andreesanu [utilizator]

    Incompetenta,infantilismul ,prostia ,diletantismul guvernarilor Ponta este tot mai evident.
    Cind esti prost si la pomeni !!! ,atunci or pleci acasa !!!
    or nu mai ai pretentii !!!.
    Timpul trece in favoarea hahalerelor care-s puse pe capatuiala .Asteptind mult si bine trece popa cu colacii
    si ramineti romani cu buzele umflate si cu curul gol !!!
    Doi ani scursi de la cocotarea derbedeilor si maidanezilor in guvern ,in parlament in administratii ,iar rezultatele se vad :circ dimineata la prinz si seara ,gargara cit cuprind antenele si alte TV,taxe ,impozite ,alte promisiuni fara acoperire.
    Voi cei care i-ati ales si cei care nu i-ati vrut ,cu ce v-ati ales ???,cit v-au luat din buzunare acesti derbedei in doi ani ?
    Citi bani au fost in stare sa aduca pentru nevoile tarii ???,cit au imprumutat ca sa-si cadoriseasca clientela politica ???,tot voi veti plati si copii vostri prostiile lui Ponta ,a USL,a celor care se fac ca guverneaza.
  • +10 (10 voturi)    
    părere (Duminică, 15 iunie 2014, 18:40)

    Arl [utilizator]

    Partea proastă e că avem o opoziție inexistentă, incapabilă să profite de greșelile psdului.
  • +1 (1 vot)    
    Schimbati producatorul (Duminică, 15 iunie 2014, 19:49)

    Bazil [utilizator]

    de tampoane. Sunt atatea firme producatoare de tampoane absorbante. Poate or fi si tampoane pentru absorbtia fondurilor europene.
  • 0 (2 voturi)    
    Guvernul neica-nimeni & Romania PSD, esuata (Duminică, 15 iunie 2014, 20:02)

    Plagarus [utilizator]

    Teodorovici: " Pana la sfarsitul lui 2015 vom absorbi 80% din fondurile europene " !!! ( pompa de tip " doctorul " sef de guvern )
    Guvernul a aprobat Acordul de parteneriat 2014-2020, care stabileste modul de utilizare a fondurilor europene, in vreme ce documentele consultative pentru viitoarele programe operationale sunt si ele publicate pe site-urile ministerelor de resort (Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Administratiei si cel al Agriculturii). Fata de exercitiul financiar 2007-2013, in exercitiul 2014-2020 POS Mediu se uneste cu POS Transporturi rezultand programul Infrastructura Mare, care va beneficia de o finantare de 9,5 mld. euro, dupa cum spune ministrul fondurilor europene Eugen Teodorovici. Insa acesti 9,5 mld. euro sunt extrem de putini – o observatie pe care premierul Victor Ponta a facut-o in mai multe randuri – pentru cate planuri are Romania in domeniul transporturilor.
  • +2 (2 voturi)    
    Guvernarea P$D-ista e intotdeauna sub asteptarile (Duminică, 15 iunie 2014, 20:08)

    Matrafirefox [utilizator]

    initiale, pentru ca P$D-istii mint cum respira in campanie si apoi incompetenta lor iese la iveala. Numai prostii si manipulatii mai voteaza P$D.
  • +3 (3 voturi)    
    Gargaragiul asta... (Duminică, 15 iunie 2014, 20:26)

    romania_curata [utilizator]

    ...HABAR n-are de fonduri europene, iar faptul ca Romania VA PIERDE minim 4 miliarde de EURO din cauza incompetentei lui si a guvernului condus de mitoman...NICI nu-l intereseaza, e ceva neglijabil...dupa bibilica lui.
    DACA ar fi existat riscul sa stea si el macar cate un an la puscarie pentru fiecare miliard de euro pierdut,,,oare si l-ar fi asumat???
  • 0 (4 voturi)    
    Dl. ministru e optimist, pentru viitor. (Duminică, 15 iunie 2014, 22:11)

    Mihail_AD [utilizator]

    Să dea Cel-de Sus să aibă dreptate, nu numai în statistici (șeful de la INS a fost schimbat de dl. premier, deci acolo nu vor fi probleme).

    Deocamdată, însă, dl. Teodorovici își contrazice șeful. Dl. prim ministru susținea că președintele nu i-a obținut suficienți bani de cheltuit. Acum, ministrul spune: "Nu contează că-i pierdem, oricum nu-i absorbeam."
  • +4 (4 voturi)    
    Mitomanul sa ii dea lectii de mintit! (Luni, 16 iunie 2014, 4:45)

    hotnewsfil [utilizator]

    Mitomanul trebue sa-i invete pe Teodorovici sa minta : sa spuna alegatorilor, asteptati de PSD la vo, ca incasarile de la inceputul anului au intrecut cu foarte mult asteptarile, datorita indicatiilor 'pretioase' date de el - plagiatorul.
  • 0 (0 voturi)    
    este cumva ceva nou? (Luni, 16 iunie 2014, 16:35)

    ..13 [utilizator]

    Intrebare de 200 pct. - S-a intamplat vreodata ca prognoza guvernamentala sa se brodeasca cu realitatea din RO?

    Rog 1-2 exemple de la acest ministru - altfel usa ii apartine!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri