documente

Absorbtia fondurilor UE_septembrie2014

(8 Oct 2014) PDF, 116KB

In primele 9 luni ale anului 2014, Romania a obtinut o absorbtie de fonduri structurale si de coeziune de 4,99% din totalul alocat tarii in perioada de programare 2007-2013, conform datelor furnizate miercuri de Ministerul Fondurilor Europene. In medie, Romania a cerut circa 100 de milioane de euro pe luna, in anul 2014, mult sub nivelul necesar evitarii pierderii de bani europeni.

Potrivit sursei citate, tara a ajuns la o rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune de 38,46% in perioada 2007 - 30 septembrie 2014, in termeni de bani ceruti de la Bruxelles in urma cheltuielilor eligibile efectuate in proiectele europene, in conditiile in care Romania mai poate folosi banii europeni din perioada de programare 2007-2013 pana la sfarsitul anului 2015.

Astfel, in primele 3 trimestre ale anului 2014, tara a cerut Comisiei Europene 960.001.102 de euro, insa in primavara si-a retras o declaratie de cheltuieli de 15 milioane de euro petru proiecte din Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

In septembrie 2014, Romania a avansat cu 1,53 puncte procentuale in absorbtia fondurilor structurale si de coeziune, in termeni de declaratii de cheltuieli transmise la Bruxelles. Cei 1,53% insumeaza 293.930.403 euro.

  • Cat am incasat de la Comisia Europeana

Situatia banilor incasati efectiv de Romania de la Comisia Europeana releva o absorbtie accelerata pe seama cheltuielilor vechi, procesate anul trecut si transmise la Comisia Europeana, urmata insa de un progres lent, pe parcursul anului 2014.

Astfel, in primele 3 trimestre ale anului 2014, Romania a incasat de la Comisia Europeana 2.070.411.247 euro, adica 10,77% din totalul fondurilor structurale si de coeziune alocate tarii in perioada de programare 2007-2013.

Dupa incasarea banilor de pe urma vechilor cereri de rambursare, s-a "domolit" absorbtia efectiva de fonduri structirale si de coeziune, pe fondul unei penurii de noi cereri care sa fie trimise la Bruxelles.

Ca atare, in septembrie 2014, Romania a primit 293.930.403 euro, reprezentand doar 0,65% din banii alocati.

Astfel, Romania a atins o rata de absorbtie de 37,26% in perioada 2007-30 septembrie 2014, la fondurile structurale si de coeziune, in termeni de bani efectiv virati tarii de catre Comisia Europeana, in baza declaratiilor de cheltuieli trimise la Bruxelles.

Din cei circa 2 miliarde de euro incasati de Romania anul acesta, 1,2 miliarde de euro au intrat in tara in februarie 2014, in baza cheltuielilor acumulate din proiecte vechi.

Ulterior, insa, Romania a avansat greoi cu proiectele europene si declararea de noi cheltuieli la Bruxelles.

In toata perioada 2007 - 30 septembrie 2014, tara a trimis la Bruxelles declaratii de cheltuieli de 7.389.746.608 euro si a primit fonduri structurale si de coeziune de 7.159.023.921 euro.

  • Riscul de dezangajare, tot mai amenintator, presiune pe ultimul trimestru

Avansul absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune inregistrat de Romania in primele trei trimestre ale anului 2014 este mult insuficient evitarii riscului de pierdere a banilor europeni in acest an.

Riscul de dezangajare a banilor europeni in anul 2014 era de 2,8 miliarde de euro, ceea ce inseamna ca tara ar trebui sa cheltuiasca eligibil, in medie, 233 de milioane de euro pe luna in proiectele europene.

Dar progresul declaratiilor de cheltuieli transmise la Bruxelles pentru fonduri structrale si de coeziune este mult sub acest nivel, si anume de circa 100 de milioane de euro pe luna, in medie.

Astfel, presiunea pe ultimele 3 luni ale anului este uriasa. Practic, pentru a nu pierde niciun ban european pe 2014, Romania trebuie sa trimita la Bruxelles, in trimestrul IV declaratii de cheltuieli de peste 1,8 miliarde de euro. Aceasta inseamna ca in proiectele europene trebuie sa avem cheltuieli de peste 600 de milioane de euro pe luna, in perioada octombrie-decembrie.

Situatia s-ar mai putea indrepta in urma unui reviriment al POSDRU, daca Romania reincepe, anul acesta, sa ceara de la Bruxelles bani europeni in acest program.

Romania s-a abtinut sa mai transmita la Bruxelles cereri de rambursare de bani europeni in baza cheltuielilor efectuate in cadrul Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pana la clarificarea unor facturi anterioare, au declarat, in 22 septembrie, pentru HotNews.ro, oficiali ai Directiei Generale Ocuparea Fortei de Munca (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene.

"Romania trebuie sa asigure concilierea sumelor declarate la Comisia Europeana pentru POSDRU in Sistemul Unic de Management al Informatiei (SMIS) si ActionWeb (sistemul prin care se asigura interfata intre beneficiarii care deruleaza fonduri UE si Autoritatea de Management POSDRU - n.r.), cu evidente contabile si documente de suport detaliate. Aceasta munca este in stadiul final. Imediat ce munca Autoritatii de Management (AM POSDRU- n.r.) pentru rezolvarea acestei probleme va fi finalizata, Comisia Europeana va verifica acuratetea. Nicio astfel de verificare nu a avut loc pana acum", a precizat, pentru HotNews.ro, DG EMPL.

"Intre timp, Romania s-a abtinut sa mai transmita vreo cerere de rambursare la Comisie", a mentionat executivul comunitar.

In cadrul POSDRU, Romania nu a mai incasat aproape niciun ban european in primele 9 luni ale anului 2014 si nici nu a mai trimis la Bruxelles cereri de fonduri.

Astfel, POSDRU a stagnat in primele 3 trimestre la incasari de sub 1 miliard de euro, reprezentand o rata de absorbtie de 28,75%.

De precizat ca, la POSDRU, Autoritatea de Management a retras in primavara o cerere de 15 milioane de euro pe care o trimisese la Comisia Europeana, pentru a efectua noi verificari.

In 22 iulie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, declara, intr-un interviu acordat HotNews.ro si Euractiv.ro, ca MFE reverifica datele istorice privind cheltuielile efectuate cu proiectele din POSDRU si recalibra sistemul informatic de colectare si gestiune a informatiilor, la solicitarea Comisiei Europene.

La randul lor, oficialii de la Bruxelles declarasera, pentru HotNews, ca au facut observatii asupra datelor introduse in sistemul informatic de gestiune a POSDRU.