[P] Interviu VIDEO: Ioana Gheorghiade, Director in cadrul BCR: Bancile pot juca trei mari roluri in atragerea fondurilor europene pentru sectorul privat, din urmatorii sapte ani

de Ioana Morovan     HotNews.ro, EurActiv.ro
Vineri, 27 februarie 2015, 14:31 Economie | EuROfonduri

Foto Ioana Gheorghiade, Director BCR
Foto: Hotnews
​Bancile ar putea deveni organisme de implementare in cadrul fondurilor structurale, astfel s-ar facilita si aprobarea finantarii pentru anumite proiecte in paralel cu analiza eligibilitatii acestora, a explicat intr-un interviu pentru EurActiv.ro Ioana Gheorghiade, Director Executiv Directia Sector Public si Finantarea Infrastructurii, Banca Comerciala Romana. Acesta este numai unul dintre rolurile pe care sistemul bancar le poate juca in noua perioada de finantari europene 2014-2020. Urmareste interviul VIDEO. 




EurActiv.ro: Cum ati caracteriza experienta cofinantarii proiectelor cu fonduri europene in ultimii 7 ani?

Ioana Gheorghiade: A fost o etapa foarte interesanta. La modul concret, BCR a avut privilegiul de a fi un deschizator de drumuri in acest segment. Practic, avem o experienta care se concretizeaza in peste 1.100 proiecte finantate a caror valoare ajunge la circa 1,2 miliarde de euro. Deci, avem o experienta pe care ne putem baza, practic, modul in care vom aborda perioada urmatoare. La inceput, a fost o perioada de invatare pentru toti actorii pietei, beneficiari, autoritati si sistemul bancar. Spre exemplu, cand am inceput sa constatam ca anumite termene stabilite in contractele de finantare, precum incasarea grantului intr-o anumita perioada, nu se indeplinesc din anumite motive, ne-am adaptat, a fost un proces de adaptare din mers, de ajustare a conditiilor de creditare la aceste realitati. Practic, in ultimii ani, produsul de finantare-cofinantare a fost adaptat realitatii. Am fost incantati sa vedem in ultimul an cresterea absorbtiei si aceasta se datoreaza unor imbunatatiri care s-au adus sistemului de achizitii sau altor segmente, precum modalitatea de decontare directa a unor facturi. Bineinteles ca raman probleme, pe care le constatam la clientii nostri. Acestea sunt legate de partea de achizitii si aici asteptam cu interes, asa cum am inteles din declaratiile domnului ministru Teodorovici, ca incepand cu anul viitor pachetul de achizitii publice se va desparti in trei legi diferite. Apoi, in ce priveste activitatea autoritatilor, anumite lucruri care au functionat bine in ultimii ani ne asteptam sa fie reluate in urmatoarea perioada.

EurActiv.ro: Cum a abordat BCR clientii pe diferite Programe Operationale?

Ioana Gheorghiade: Noi am finantat o varietate de clienti, incepand de la autoritatile publice pana la IMM si microintreprinderi. Referitor la autoritatile publice, unde sunt proiecte foarte mari, de exemplu in domeniul de mediu, companiile de apa, am fost una din bancile comerciale care a finantat cu predilectie acest sector. In aceste cazuri, de exemplu, fiind vorba de proiecte de 100 milioane euro, partea de cofinantare era destul de redusa si acolo era foarte important sa analizam proiectul in integralitatea sa si sa vedem ca exista sustinere la nivelul rezultatelor proiectului. In consecinta, am venit cu o finantare pe termen lung, chiar pe 10 ani, asa cum este nevoie pentru astfel de proiecte. La fel si pentru proiectele municipalitatilor. In ceea ce priveste sectorul IMM, acolo experienta este variata si aceasta pentru ca, de multe ori, mai ales la inceput, am constatat ca ne vin anumite proiecte care nu sunt bancabile. Chiar daca proiectele au obtinut un grant, nu inseamna ca finantarea bancara este asigurata fiindca banca devine partener cu compania pe o perioada mai lunga de timp decat o implica rularea grantului, mai ales daca este vorba de co-finantare. Atunci, toate criteriile de bancabilitate pe care le aplicam la orice credit, la orice investitie pe termen lung, se aplica si acestor proiecte. Si atunci, proiectele de succes care au beneficiat de finantare au fost cele care au respectat anumite criterii:
  • Existenta unui plan de afaceri foarte concret, bine gandit, pentru care antreprenorul a stat chiar cu pixul in mana si a gandit vanzarile, costurile, ce vreau sa fac, cine este competitia, toate aceste detalii sunt foarte importante.
  •  Existenta si a unei contributii proprii din partea investitorului, pentru ca numai finantarea bancara si grantul pentru anumite axe nu este suficient pentru ca trebuie sa fie, asa cum spunem noi, si banul antreprenorului pe care acesta il risca.
  •  Acordarea unei foarte mari atentii zonei de implementare, de respectare a tuturor procedurilor care sunt agreate prin contractul de finantare,
  • Gestionarea foarte buna a partii de contractare
Acum, noi practic vedem in operare multe proiecte pe care le-am finantat si ne bucuram cand vedem ca previziunile noastre devin realitate.

EurActiv.ro: Anul 2015 este punctul zero intre perioada care se incheie si noua perioada 2014-2020. Exista o serie de programe de finantare, cum credeti ca ar fi cel mai bine sa fie implicate bancile?

Ioana Gheorghiade: Bancile raman un actor foarte important in toata aceasta ecuatie de absorbtie a fondurilor europene. Impactul trebuie calibrat corect si la modul in care vor fi distribuite fondurile europene in urmatoarea perioada de programare pentru ca, practic, la o analiza pe "cifre mari", 25% din fondurile europene sunt disponibile pentru firmele private, restul sunt pentru zona publica si acolo nevoia de parteneriat cu banca este diferita. La sectorul privat, banca poate avea 3 mari roluri:

-      cel traditional de finantator, de acordare a prefinantarii si cofinantarii altor instrumente cum a fost scrisoarea de garantie bancara (daca va mai fi cazul), deci acest rol ramane foarte clar si cred ca lectiile invatate in anii anteriori pot genera un rezultat foarte bun.

-      banca poate pentru anumite programe, anumite axe sa devina organism de implementare si astfel s-ar facilita si aprobarea finantarii pentru anumite proiecte in paralel cu analiza eligibilitatii pentru anumite fonduri nerambursabile. Sunt mai multe discutii si vom vedea, practic, care va fi optiunea autoritatilor.

-      Un aspect foarte important: implementarea anumitor instrumente financiare, iar acestea practic ar avea un efect de multiplicare direct asupra fondurilor europene disponibile. Deci, ar fi un numar mai mare de firme care ar beneficia de aceste finantari si ar avea un efect asupra cerintelor in termeni de exemplu de garantii pentru firmele care acceseaza programele. Aceste instrumente au fost folosite cu succes si in alte tari si aceasta, din nou, este o zona in care sistemul bancar ar putea juca un rol important.




















Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

1001 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă