Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat luni, la Targoviste, ca criteriul ''pretul cel mai mic'' la adjudecarea unor componente ale proiectelor pe fonduri europene pe exercitiul financiar 2014-2020 ar putea fi exclus in unele cazuri si inlocuit cu criterii tehnice, informeaza Agerpres.

2Marius NicaFoto: Presidency.ro

''Pentru perioada 2014-2020, o veste buna, care sper sa se finalizeze, si cu ajutorul colegilor si reprezentantilor dumneavoastra din Parlamentul Romaniei, saptamana aceasta avem intalniri cu comisia bilaterala, cu reprezentantii Comisiei Europene pentru noua procedura privind achizitiile publice si transpunerea directivelor. Incepand cu luna iulie ele vor fi puse in dezbatere publica (...). Ne-am asumat ca in decembrie-ianuarie sa avem aprobata in Parlament aceasta noua procedura. Vor fi modificari esentiale in ceea ce priveste analizarea si adjudecarea, practic criteriile care vor sta la baza adjudecarilor vor fi cele tehnice, economice'', a spus ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Acesta a precizat ca au fost probleme in implementarea proiectelor europene pana acum, parte a ''esecului'' in ceea ce priveste proiectele mari de infrastructura reprezentand-o si modalitatea in care au fost intocmite documentatiile tehnice.

''Pretul cel mai mic, in functie de negocierile pe care le avem cu reprezentantii Comisiei Europene, saptamana aceasta, criteriul pretul cel mai mic pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi consultanta, s-ar putea chiar sa fie interzis. Sa nu mai fie castigate in baza acestui criteriu, pentru ca implementarea din 2007-2013, in mod special in ceea ce priveste proiectele mari de infrastructura, parte a esecului, sa spunem asa, o reprezinta si modalitatea in care au fost intocmite aceste documentatii tehnice. Nu vreau sa generalizez, dar sunt situatii in care consultantii au facut aceste documentatii din birou, nu au iesit pe teren, iar cand constructorul a inceput sa lucreze a descoperit o alta realitate decat cea din hartie si atunci au aparut blocaje in implementarea proiectelor'', a afirmat ministrul Marius Nica.

Consiliul Judetean Dambovita a organizat, luni, la Targoviste, o dezbatere pe tema accesarii fondurilor europene pe exercitiul financiar 2014-2020. Au fost prezenti ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Musat, primari, parlamentari, reprezentanti ai Grupurilor de Actiune Locala.

In cadrul intalnirii au fost prezentate oportunitatile de finantare a Programului Operational Regional, Programul Operational Capital Uman, program Operational Infrastructura Mare si Program National de Dezvoltare Rurala.