Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea sa cumpere servicii de consultanta private, de maximum 28.288,89 de euro, pentru pregatirea procedurilor de refazare a proiectelor de transport pe fonduri europene neterminate si pentru mutarea unor proiecte de pe finantare nationala pe cea europeana nerambursabila, o miza estimata la 4 miliarde de euro.

Premierul Victor Ponta in vizita pe un santier de autostradaFoto: Guvernul Romaniei

Pentru achizitia de "asistenta tehnica pentru asigurarea expertizei necesare sustinerii managementului si implementarii POST 2007-2013", data limita pentru depunerea ofertei este 7 august 2015, ora 10.30, la sediul MFE. Deschiderea ofertelor se va face pe 7 august, la ora 11.00.

documente

Caiet de sarcini

(31 Iul 2015) PDF, 687KB

Guvernul roman apeleaza la consultantii privati pentru a primi asistenta tehnica in conditiile in care la 31 decembrie 2015 expira perioada in care Romania mai poate cheltui fondurile europene, iar absorbtia inregistrata in Programul Operational Transport este de 2,5 miliarde de euro, adica 58,8% in 8 ani si jumatate.

Asta inseamna ca in programul de transport, cu 6 luni inainte de deadline, Romania avea aproape 1,8 miliarde de euro ramasi necheltuiti, adica peste 41% din fondurile alocate, in conditiile in care Comisia Europeana va retrage banii ramasi nefolositi de statul membru.

O problema si mai mare este faptul ca proiectele incepute cu fonduri europene si ramase neterminate vor trebui incheiate cu bani de la bugetul tarii. In caz contrar, Comisia a amenintat, in 2014, intr-un document publicat de HotNews, ca ii va retrage Romaniei si banii europeni deja absorbiti in proiectele care vor ramane neterminate la finalul anului 2015 .

Pentru a evita pierderile uriase, Guvernul incearca doua strategii.

  • Pe de-o parte, refazarea proiectelor: vrea sa imparta proiectele ramase neterminate in mai multe faze, astfel incat sa poata afirma in fata Comisiei Europene ca a incehait anumite faze si sa nu i se mai retraga banii cheltuiti acolo. Fazele ramase neterminate urmeaza mai departe sa fie tracute pe finantare din noile fonduri europene, in speta Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.
  • Pe de alta parte, finantarea retrospectiva: Guvernul vrea sa ia proiecte de transport finalizate din bani nationali sau din imprumuturi externe si sa se duca la Bruxelles cu ele sa i le achite Comisia Europeana din fondurile nerambursabile.

Prin prima strategie, cu refazarea, Guvernul vrea sa treaca pe POIM 2014-2020 cheltuieli de circa 3 miliarde de euro pentru finalizarea proiectelor incepute in vechiul cadru financiar, dupa cum a aratat HotNews.

Prin a doua strategie, cu finantarea retrospectiva, Guvernul vrea sa ceara de la Comisia Europeana circa 800 de milioane de euro prin POS Transport 2007-2013, pe seama cheltuielilor efectuate in proiecte concepute din alte finantari decat cele cu fonduri europene, dupa cum a aratat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, intr-un interviu acordat HotNews.

Asadar miza serviciilor de consultanta pe care Guvernul vrea sa plateasca pana la 28.288,89 de euro ajunge la 4 miliarde de euro.

Serviciile de consultanta, platite la randul lor cu fonduri europene de asistenta tehnica, urmeaza sa dureze 3 luni.

In aceasta perioada, prestatorul privat ar urma sa faca o analiza tehnica si financiara aprofundata a memoriilor tehnice de fazare pregatite de beneficiarii finali care deruleaza proiectele europene de transport: Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), CFR, Metrorex etc.

In urma analizei consultantului privat, urmeaza sa se determine indicatorii fizici care pot fi in mod concret realizati in fazele de implementare, precum si planurile financiare aferente, cu impact direct asupra absorbtiei in cadrul POS Transport 2007-2013.

Mai concret, consultantul privat va trebui sa faca 3 lucruri:

  • Evaluarea cererilor de finantare aferente proiectelor fazate si ale celor noi/retrospective, atat pentru proiecte majore cat si pentru cele nemajore;
  • Verificarea proiectelor retrospective (conformarea cu cerintele de protectia mediului, achizitii publice, viabilitate economica si implementare adecvata in raport cu documentatia de licitatie/ Proiectul tehnic, verificare studii de trafic si analize cost-beneficiu actualizate, audit de siguranta) si a celor fazate;
  • Efectuarea unor studii si analize privind atingerea obiectivelor POST, inclusiv elaborare raport privind gradul de indeplinire a indicatorilor de mediu aferenti POST.

Prestatorul va trebui sa vina cu 2 experti tehnici transport rutier, 1 expert tehnic transport feroviar si cu 1 expert tehnic evaluare impact asupra mediului, se arata in caietul de sarcini facut de MFE.