Chiar daca in mecanismul de implementare al banilor europeni se subliniaza in special dimensiunea politica si cea tehnica, nu trebuie sa uitam de cetateni. Cu ei trebuie sa inceapa si cu ei trebuie sa se incheie orice evaluare a implementarii corecte a fondurilor europene.

Recent am facut parte dintr-o echipa care a analizat perceptia fondurile europene de catre cei care coordoneaza federatiile europene din Bruxelles. Am avut un esantion de 294 de raspunsuri, deci fara a pretinde ca rezultatul este stiintific, putem sa il incadram ca fiind un sondaj indicativ.

Federatiile europene sunt mai mult pesimiste decat optimiste in accesarea fondurilor comunitare. Chiar daca 27% 'au aplicat si sunt satisfacuti cu implementarea, aproape 50% dintre cei intervievati au acordat raspunsuri pe linia: 'cred ca este relevant pentru organizatia mea, dar procedura este prea complexa' (14%), 'nu am auzit de asa ceva' (13%) sau chiar 'poate sa fie relevant, dar este dificil fara contacte cu persoane responsabile de astfel de proiecte' (12%).

Se pare ca si la centru, in Bruxelles, exista perceptia ca pentru a accesa finantari comunitare trebuie sa ai contacte personale si ca implementarea nu este floare la ureche.

Daca ne referim la fondurile europene avem in vedere 3 paliere. Primul este cel politic. Romania este membra a Uniunii Europene si avem acum acces la mult- visatele fonduri comunitare. Am semnat tot ce se putea semna pe anul acesta si acum e timpul implementarii.

Ajungem la al doilea palier, cel al tehnocratilor. In paralel cu preaderarea, Romania a format si un numar de tehnocrati, foarte utili in negocierile de aderare si acum in punerea pe picioare a mecanismelor de absorbtie a fondurilor europene. Un expert PHARE isi va aduce tot timpul aminte de acele sute de pagini numite 'manualul PHARE, si la fel despre ISPA, SAPARD sau alte acronime care au imbunatatit vocabularul romanesc.

Nu este usor sa devii expert in proiecte europene, iar cei ce sustin contrariul... ne putem indoi de calitatea serviciilor pe care le presteaza. Asa cum nici matematica nu o poti invata intr-o dupa-masa, nici managementul de proiect nu e ceva ce poti invata in doua-trei ore. Ia timp sa intelegi termenii si procedurile ce diferentiaza o aplicatie buna de una modesta si ce detalii sunt necesare.

Romania este in plin proces de a avea proprii tehnocrati europeni, fie ei in Bruxelles sau in orasele tarii. In actuala perioada de dezvoltare, Romania are foarte mare nevoie de ei.

Mare atentie insa la simplul CETATEAN. Referindu-ne la structura europeana se observa o tendinta care va intra in curand si pe piata romaneasca. Populatia da semne de nemultumire tot mai puternice fata de alianta traditionala dintre tehnocrati si liderii politici, care o pun in fata unor hotarari deja luate. Se manifesta un climat de profunda neincredere reciproca intre clasa politica si populatie.

Actorii care activeaza la baza (cum ar fi autoritatile locale, asociatiile sau grupurile din plan local) solicita mai multa responsabilitate. Cu totii revendica o mai mare responsabilitate in luarea deciziilor publice si un rol direct in implementarea lor, asteptandu-se ca guvernele si politicienii sa joace un rol de intermediari activi. Se doreste redescoperirea dimensiunii umane si astfel sa fie oferita fiecaruia sansa de a se face util. E nevoie sa invatam sa luam in considerare ceea ce este important, iar mediul politic si cel administrativ sa includa capitalul uman in ecuatie.