Ruxandra Draghia-Akli a fost numita miercuri director general adjunct al Comisiei Europene la departamentul pentru Cercetare si Inovare, potrivit unui comunicat al CE. Ruxandra Draghia-Akli, angajata a Comisiei din 2009, a ocupat pana acum postul de Director Health in Directoratul General Cercetare, gestionand o echipa de 150 de oameni si un buget de 1,3 miliarde euro anual.

Ruxandra Draghia-AkliFoto: Comisia Europeana

Este cercetator, doctor in medicina. Timp de 14 ani a lucrat in mediul academic si in biotehnologie in SUA si a fost vice-presedinte pentru cercetare al unei companii de biotehnologie (VGX Pharmaceuticals - vaccinuri de ADN, terapie genica), in care a fost unul dintre fondatorii stiintifici.

Dupa Franta si America, a venit randul Bruxelles-ului in cariera sa profesionala. "Am vrut sa vin la Bruxelles si sa am un impact in cercetarea medicala europeana. In fiecare zi lucrez pentru acest scop", declara ea pentru SmartWoman.ro in 2010.

Cercetatoarea romanca isi va prelua noul post de la 1 septembrie a.c.

Tot miercuri au mai fost numiti in functia de director adjunct al CE Charlina Vitcheva (Bulgaria, Joint Research Center), Mario Campolargo (Portugalia, dept. Digitalizare) si Carlos Alegria (Portughez, dept. Interpretare).

Citeste aici un interviu acordat de Ruxandra Draghia-Akli pentru Viata Medicala si Euractiv.ro in 2013