Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene anunta vineri ca s-a finalizat procesul de acreditare pentru autoritatile care gestioneaza marile programe prin care Romania poate atrage fonduri europene, dupa mai bine de 3 ani si 7 luni de la incceperea perioadei de programare 2014-2020.

Fonduri europeneFoto: Pixabay

Ultimele autoritati de management acreditate sunt cele pentru:

  • Programul Operational Infrastructura Mare (POIM),
  • Programul Operational Competitivitate (POC),
  • Programul Operational Regional 2014-2020 (POR),
  • Programul Operational Capital Uman (POCU).

Alocarile financiare aferente acestor programe operationale insumeaza aproximativ 21,67 miliarde euro fonduri UE.

Pachetele de documente necesare desemnarii au fost transmise Autoritatii de Audit (AA) de la Curtea de Contri a Romaniei, de catre MDRAPFE, in lunile martie si aprilie 2017, ulterior fiind demarate misiunile de audit, a mentionat ministerul.

Desemnarea sistemelor de management si control pentru programele operationale (conditie esentiala pentru efectuarea rambursarilor de la CE), presupune evaluarea in vederea emiterii opiniei fara rezerve de catre AA, cu privire la conformarea la cerintele de acreditare.

Astfel, dupa 3 ani si 7 luni de la inceperea perioadei de programare 2014-2020 Romania are acreditate toate autoritatile de management, fara de care nu putea primi de la Bruxelles banii europeni in baza cheluielilor efectuate in proiectele romanesti.

Ministerul spune ca in luna ianuarie 2017, Romania avea desemnate autoritatile implicate in gestionarea si controlul a trei programe finantate in perioada de programare 2014-2020, respectiv:

  • Programul IPA de cooperare transfrontaliera Romania - Republica Serbia 2014 -2020;
  • Programul de cooperare transfrontaliera INTERREG V-A Romania - Bulgaria;
  • Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Luna trecuta au fost acreditate autoritatile pentru alte trei programe, respectiv pentru Programul Operational Initiativa pentru IMM-uri, Programul Operational Capacitate Administrativa si Programul Operational Asistenta Tehnica 2014-2020.

"Fac un apel catre beneficiari sa depuna facturile pentru a le asigura decontarea cererilor de plata in maximum 10 zile de la primirea acestora. Am transmis deja catre Comisia Europeana solicitari de rambursare in valoare de 172 milioane euro", declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, potrivit unui comunicat al ministerului.

Cat a absorbit Romania din noile fonduri europene

In noua prioada de programare 2014-2020, România a primit de la Uniunea Europeană 5,92 miliarde de euro. Din acești bani, cea mai mare sumă, 2,7 miliarde de euro, o reprezintă plățile directe la hectar - fonduri europene acorate, fără proiecte, fermirilor. Încă 1,43 miliarde de euro au fost fonduri pentru dezvoltare rurală și pescuit, în condițiile în care Ministerul Agriculturii a fost mai avansat în realizarea arhitecturii instituționale de accesare a banilor europeni.

La fondurile structurale și de coeziune, care intră în grija Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, s-au strâns de la UE 1,37 miliarde de euro, din care însă o mare parte au constituit-o avansuri acordate de Uniunea Europeană (în jur de 600 de milioane de euro).

În lipsa autorităților de management acreditate, în anul 2017 România a reușit să ia fonduri structurale și de coeziune de numai 3,58 milioane euro, pe programele gestionate de MDRAPFE.

Descarca de AICI situatia fondurilor europene absorbite de Romania