Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a dat chiar inainte de Craciun un ordin de ministru pe care si l-a modificat a doua zi printr-un alt ordin. Efectul acestei miscari bizare este ca unele plati asteptate de antreprenori in programul Start Up Nation, dar si in alte programe de finantare a IMM-urilor din bugetul de stat pe anul 2017 vor fi blocate cel putin temporar, au declarat, pentru StartupCafe.ro, surse din sistem. Micii antreprenori sunt victime colaterale, cei vizati de masura fiind de fapt primarii, care se vad in impozibilitatea de a face platile de final de an. In schimb, Guvernul mai economiseste niste bani, bineveniti pentru a se incadra in limita de deficit bugetar de sub 3% din PIB. Si Ministerul Dezvoltarii se confrunta cu probleme la platile pe final de an, potrivit unor surse oficiale.

Fonduri Foto: Dreamstime

Cronologia faptelor:

Joi, 21 decembrie 2017, ministrul Finantelor, Ionut Misa, a publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr. 3244/2017 - aprobarea Normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2017.

Prin acest ordin, s-au stabilit termenele pana la care ordonatorii de credite, cum sunt ministerele, agentiile guvernamentale sau primariile, pot efectua ultimele plati din banii primiti de la bugetul de stat pe anul 2017. Cine nu termina de efectuat platile pana la termenele stabilite prin ordin va trebui sa dea inapoi banii la bugetul de stat.

Citeste mai departe si comenteaza pe StartupCafe.ro....