Razvan Cotovelea si Stefan Ciobanu, reprezentantii Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) din Ministerul Economiei si Finantelor au transmis o noua serie de raspunsuri cititorilor HotNews. Este vorba despre intrebarile care, din cauza timpului limitat si a solicitarilor numeroase, nu au mai putut fi incluse in interviul transmis live text, in data de 17 iulie 2008. Acestia au transmis, printre altele, ca "la nivelul AM POSDRU se inregistreaza intarzieri temporare privind procesarea aplicatiilor, dar sunt in curs de rezolvare" si ca numele firmelor de consultanta care realizeaza proiecte pentru POS Mediu sunt informatii publice si pot fi solicitate ministerului de resort.

Intrebarile si raspunsurile, in detaliu:

Comentariu: "Si alte informatii" (Joi, 17 iulie 2008, 16:58)

Dedalus [anonim] i-a raspuns lui Razvan Cotovelea - director general ACIS

Ce-ar fi sa puneti pe pagina respectiva si numele fiormelor de consultanta care pregatesc proeicte pentru POS Mediu? MMDD considera aceasta informatie drept confidentiala, cred, deoarece nu a pus-o pe site-ul sau. Publicul are dtreptul sa stie cine sunt acele firme, nemaivorbind ca beneficiarul lucrarilor lor este comunitatea locala si aceea trebuie sa fie informata.

Raspuns: Faptul ca numele firmelor de consultanta care pregatesc proiecte pentru POS Mediu nu se gasesc postate pe site-ul MMDD, nu inseamna ca acestea nu sunt publice. Informatia aceasta este una publica si poate fi solicitata MMDD.

Comentariu: "Proiecte" (Joi, 17 iulie 2008, 13:07)

Andrei [anonim]

Cum poate fi solutionata problema remunerarii functionarilor publici care scriu si implementeaza proiecte? Desi cheltuielile cu managementul proiectului sunt eligibile (vezi POS DRU), angajatii institutiilor publice care se implica in aceste proiecte nu sunt platiti. Nu credeti ca acest lucru va scadea rata de absorbtie in cazul fondurilor destinate institutiilor publice?

Raspuns: In cazul institutiilor publice (centrale sau locale), care implementeaza in calitate de beneficiar proiecte finantate din instrumente structurale, legislatia in vigoare nu prevede acordarea de sporuri specifice. Functionarii publici care lucreaza pe aceste proiecte, in timpul programului de lucru sunt remunerati pentru aceste activitati prin drepturile salariale cuvenite conform legislatiei privind functia publica. In plus, conducerea institutiei respective are la dispozitie posibilitatea acordarii de diverse sporuri sau de a plati ore suplimentare in conditiile legii.

Comentariu: "Proiecte POS DRU" (Joi, 17 iulie 2008, 13:22)

Luminita [anonim]

Stimate dle Director, de ce proiectele depuse pentru apelul din aprilie pe POS DRU nu au intrat inca la evaluare ? Nu am primit nici un raspuns, nici negativ, nici pozitiv, raspunsul telefonic al reprezentantilor AM POS DRU a fost acela ca nu au inceput inca evaluarea pentru aceste proiecte. Ce se intampla daca primesc raspuns in august cand se inchide apelul si nu mai pot redepune daca apar probleme minore care pot fi solutionate??

Ce se intampla cu planificarea activitatilor proiectului care avea ca data de start iulie? Este evident ca trebuie modificat total planul proiectului...

Este cazul sa mai depunem proiecte mai cu seama din partea unor institutii de invatamant superior daca oricum nu vor fi evaluate sau aprobate pana la inceperea anului universitar 2008-2009 cand aceste proiecte ar trebui sa se desfasoare deja??

Raspuns: Avind in vedere numarul mare de proiecte depuse in cadrul cererilor de proiecte lansate de MMFES, la nivelul AM POSDRU se inregistreaza intarzieri temporare privind procesarea aplicatiilor, acestea fiind insa in curs de solutionare. Recomandarea noastra este sa tineti periodic legatura cu expertii AM POSDRU pentru a fi instiintat in timp util cu privire la rezultatele evaluarii proiectului dvs. si pentru a le putea furniza eventualele informatii suplimentare sau clarificari.

Referitor la data de incepere a proiectelor, proprocedurile prevad ca, la momentul semnarii contractului de finantare intre Autoritatea de Management si beneficiar, planul de implementare a proiectului sa fie actualizat corespunzator.

Comentariu: "Fondul social european" (Joi, 17 iulie 2008, 13:26)

Roxana [anonim]

Buna ziua!

Ce se intelege, la modul concret, prin proiect generator de venituri? Exemplu: ONG care ofera locuri de munca grupului tinta, pe baza contractelor incheiate cu firme din regiune. Sumele atrase prin contracte, care se regasesc apoi in salariile membrilor grupului tinta si in investitii in dezvoltarea atelierelor unde se munceste, sunt considerate venituri in proiect? Ne explicati, va rog, modul in care functioneaza mecanismul de prefinantare, in conditiile in care solicitantul este ONG? Procentul prefinantarii se stabileste pentru fiecare contract in parte?

Raspuns: Definitia proiectului generator de venituri se regaseste la articolul 55 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006. In esenta, se refera la acele proiecte ale caror activitati, pe langa cheltuielile care se efectueaza, genereaza venituri de natura ocazionala sau permanenta, atat pe perioada implementarii proiectului, cat si ulterior. Ca si in cazul cheltuielilor, este vorba de veniturile ce revin bneficiarului proiectului. Exemplul dat de dvs. nu pare sa se incadreze in aceasta categorie, avand in vedere ca ONG-ul beneficiar nu incaseaza venituri din proiect. Pentru mai multa siguranta insa, va recomandam sa va adresati AM POSDRU.

Conditiile generale ale prefinantarii sunt prevazute in Ordinul MEFnr. 911/2007, la articolele 3, respectiv 6-10.

In cadrul acestui mecanism, nu se face nici o diferenta intre un ONG si alte categorii de beneficiari. Conditiile mai detaliate privind acordarea prefinantarii puteti gasi in Ghidurile Solicitantului. In ceea ce priveste procentul de prefinantare, acesta se stabileste raportat la valoarea eligibila a proiectului si nu pentru fiecare contract in parte, iar sumele pot fi transferate beneficiarului integral sau in transe.

Comentariu: "Repet intrebarea" (Joi, 17 iulie 2008, 13:31)

Alex [anonim]

In cadrul unui proiect care se depune pe POS CEE a aparut urmatoarea situatie. Pretul unui echipament a inregistrat o crestere de pret de 8 % din luna mai pina in luna iulie.

Cum va afecta aceasta problema derularea proiectului ?

Mentionez ca este vorba despre un echipament dedicat, cu o perioada de livrare de noua luni, in Europa fiind un singur producator.

Raspuns: O posibila solutie tine de modul in care ati strcuturat bugetul proiectului, in cazul in care proiectul are mai multe componente/ activitati, de obicei Autoritatile de Management permit prin contractul de finantare o anumita marja de realocare intre componente, cu conditia incadrarii in bugetul aprobat (eligibil) al proiectului. In acest sens, va recomandam sa analizati contractul-cadru de finantare pentru Axa Prioritara 1 a POS CCE.

Comentariu: "Reabilitare termica a locuintelor" (Joi, 17 iulie 2008, 14:17)

Suzana [anonim]

As dori informatii privind fondurile UE care pot fi accesate pentru reabilitarea termica a locuintelor. In cuprinsul legislatiei din domeniu se prevede ca 33% din executarea lucrarilor pentru reabilitarea termica se aloca din fondul de reapratii al sociatiei de proprietari si din alte surse legal constituite, inclusiv din fonduri ale UE. Cum este posibil sa accesezi acele fonduri ale UE cand momentan NU exista niciun program cu finantare nerambursabila UE. In cazul in care exista, va rog frumos sa le faceti publice, nu de ala dar sa nu se piarda timp si bani .

Raspuns: Reabilitarea termica a locuintelor este eligibila in conitiile prevazute de Regulamentele Comunitare (acest tip de interventie se numeste „housing”) si la art. 8 din HG nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor. Aceste regulamente prevad ca astfel de cheltuieli pot fi finantate numai atunci cand fac parte dintr-un plan integrat de dezvoltare urbana, pe care autoritatea locala beneficiara il poate depune la Autoritatea de Management. In cazul Romaniei, acest tip de cheltuiala poate fi finantata in cadrul POR, axa 1. Pentru mai multe detalii, va sugeram sa va adresati AM POR.

Comentariu: "Intrebare" (Joi, 17 iulie 2008, 14:45)

Carmen [anonim]

De ce nu ajutati efectiv beneficiarii de finantari nerambursabile, care implementeaza pentru prima data un proiect, prin organizarea de seminarii unde sa fie mentionate tipurile de documente justificative aferente fiecarei activitati pe care o deruleaza, cum se face un raport financiar, cum poti inainta un Addendum la contractul de Grant si ce sanse ai avea sa ti se aprobe addendumul?

Si un lucru si mai important, pe PHARE CBC 2004 inainte de depunerea proiectelor nu a existat nici un memorandum de plati unde sa fie clar specificat la fiecare capitol ce cheltuieli sunt eligibile, motiv pentru care la implementare au aparut nenumarate probleme, de ce?

Raspuns: Au fost deja organizate o serie de seminarii pentru potentialii beneficiari, atat de catre MEF (instruire generala), cat si de catre Autoritatile de Management (instruire specifica fiecarui proiect). Avand in vedere cererea de mare pentru astfel de seminarii, toate institutiile implicate in gestionarea programelor, precum si ACIS, au demarat pregatirile pentru organizarea unui important numar de astfel de evenimente, care speram sa fie cat mai utile celor interesati.

Comentariu: "Fonduri nerambursabile ptr pensiuni turistice" (Joi, 17 iulie 2008, 15:03)

carmen [anonim]

Se mai dau/se vor mai da granturi-fonduri nerambursabile ptr pensiuni turistice? Cum le putem accesa? Multumim

Da. Daca structura de cazare se va afla in mediul urban, trebuie precizat ca activitatea de constructie de unitati de cazare nu este eligibila din fonduri structurale. Puteti accesa insa fonduri structurale pentru modernizarea sau extinderea unei structuri de cazare existente. Pentru informatii detaliate si pentru a verifica daca indepliniti toate conditiile (de exemplu, persoanele fizice nu pot beneficia de fonduri structurale), va rugam sa consultati Ghidul Solicitantului pentru domeniul 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” al Programului Operational Regional, disponibil aici. Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati Agentia de Dezvoltare Regionala din zona Dvs (date de contact aici) sau Autoritatea de Management pentru programul Operational Regional din Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice şi Locuinţelor, www.inforegio.ro, Relaţii publice: Daniela Taranu, tel: 037 211 14 12, info@mdlpl.ro.

In mediul rural, in vederea constructiei/modernizarii unei pensiuni puteti beneficia doar de fonduri pentru dezvoltarea rurala. Fondurile pentru dezvoltare rurala nu sunt fonduri structurale si sunt gestionate de Ministerul Agriculturii, insa va transmitem mai jos raspunsul primit din partea colegilor nostri de la Ministerul Agriculturii la o intrebare asemanatoare.

Mai multe detalii cu privire la masurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala le puteti gasi aici:

.

Pentru informatii suplimentare despre investitiile in mediul rural, va rugam contactati Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Generala Dezvoltare Rurala, tel 021 3078511, e-mail feadr@madr.ro .