Luni 24 noiembrie, Ministerul Economiei si Finantelor au semnat un acord de împrumut cu Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru suma de 1 miliard de euro.

Banii sunt destinati prefinantarii si cofinantarii proiectelor de infrastructura de transport, de mediu si cea energetica, eligibile pentru fonduri UE prin Programele Operationale Sectoriale Transport, Mediu si Cresterea Competitivitatii Economice.

"Mai pot fi incluse in aceasta schema si proiecte care nu au mai <> fonduri europene dar corespund prioritatilor din strategiile de dezvoltare", a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat la Ministerul Economiei si Finantelor.

Potrivit acestuia, o suma de 250 milioane de euro este deja disponibila pentru finantarea proiectelor existente. Proiectele deja acceptate pentru finantare prin cele trei programe operationale vor fi prezentate BEI pentru a primi ok-ul si pentru linia de finantare a acestei institutii. "Speram ca Guvernul Romaniei sa trimita cat mai curand aceste propuneri de proiecte", a declarat Matthias Kollatz-Ahnen, vicepresedintele BEI.

El a mai explicat ca este schema, de acest tip, de cea mai mare dimensiune pe care BEI o implementeaza intr-un stat membru. "Am mai avut linii de finantare asemenatoare, dar nu de aceasta amploare", a explicat Kollatz-Ahnen. Acesta a mai adaugat ca, datorita situatiei economice internationale, institutia este pregatita sa suplimenteze asistenta financiara acordata statelor membre cu o treime, in 2009. "

"Aceasta ar insemna cresterea finantarii cu 300 milioane de euro in Romania", a explicat vicepresedintele BEI.

Eugen Teodorovici a explicat ca nu exista o suma maxima care poate fi acordata unui singur proiect si ca finantarea BEI este acordata in niste conditii foarte convenabile pentru statul roman.

Schema BEI a fost aprobata de Consiliul de Administratie al institutiei pe 21 octombrie 2008.