"Cristina Iova a avut functia de director interimar, pe o perioada de 6 luni. Aceasta perioada legala a expirat vineri", a declarat Mihai Seitan, ministrul Muncii pentru HotNews.ro/EurActiv.ro. Intrebat de ce nu a fost organizat un concurs pentru postul de Director General in tot acest timp, Seitan a raspuns ca dansul se afla in functie de numai o luna si ca acest concurs urmeaza sa fie organizat.
In plus, secretarul de stat care va prelua in subordine acest domeniu nu a fost inca numit de catre premierul Emil Boc. Cine va coordona acest departament si cine va semna pentru contracte? Oficialii spun ca vor fi delegati inlocuitori.
Lipsa unor coordonatori nu poate decat sa inrautateasca gestionarea fondurilor europene derulate prin Ministerul Muncii. Beneficiarii si consultantii cu proiecte depuse sau finantate in cadrul Programului Dezvoltarea Resurselor Umane acuza de mai mult timp probleme in sistem. Cu aproximativ 2 saptamani in urma, printr-o scrisoare publica adresata Primului Ministru, peste 100 de organizatii non-profit, patronate si sindicate solicitau, intre altele, adoptarea unor masuri pentru "reducerea birocratiei in ceea ce priveste evaluarea cererilor de finantare depuse de solicitanti, incheierea contractelor si in asigurarea fluxului financiar necesar bunei desfasurari a proiectelor aflate deja in derulare" si rezolvarea urgenta a situatiei extrem de grave in care se afla autoritatile de management din punct de vedere al personalului".
In cadrul POS DRU, se mai arata in scrisoarea publica,
- "exista cereri de rambursare depuse de unii dintre semnatarii acestei scrisori in luna iunie 2009 si carora li s-a raspuns in luna noiembrie, precum si cereri inaintate Autoritatii de Management in luna septembrie, care inca nu au inceput a fi procesate in cadrul departamentului financiar al Autoritatii.
- In aceste conditii, organizatiile care deruleaza proiecte ajung in imposibilitatea de a-si plati furnizorii pentru perioade de timp inacceptabil de lungi si sunt nevoite sa amane derularea multora dintre activitatile planificate.
- Astfel, un proiect poate sa intre foarte usor in blocaj la numai cateva luni de la demararea lui, nu numai pentru ca activitatile planificate se desfasoara cu intarzieri foarte mari, ci si din cauza cercului vicios in care intra proiectul: daca nu se primeste rambursarea solicitata, nu exista bani pentru derularea activitatilor, deci nu se cheltuiesc sumele minime pentru care se poate solicita rambursarea urmatoare si, in consecinta, nu se mai pot face cereri de rambursare".
Oana Preda, Director - Centrul de Resurse pentru participare publica - CeRe, aflat intre semnatarii scrisorii deschise mentionate, a declarat pentru HotNews.ro/EurActiv.ro:
- "Faptul ca pozitia de director general al Autoritatii de Management din cadrul Ministerului Muncii este neocupata in acest moment poate sa agraveze si mai rau situatia semnalata de noi in urma cu doua saptamani.
- Cel mai probabil verificarea dosarelor va intarzia si mai mult. Plecarea unei persoane dintr-o pozitie cheie trebuie bine planificata si pregatita. In momentul finalizarii interimatului directorului general, la AM POS DRU ar fi trebuit sa existe deja o persoana pregatita sa preia functia respectiva.
- Din pacate, sistemul nu este suficient de rodat cat sa poata sa asigure un management fluent in lipsa unui director general. Faptul ca in lipsa directorului institutia nu poate sa functioneze nu este decat o dovada de management defectuos.
- Avand in vedere multimea de beneficiari ai acestui program si situatia in care se afla dosarele acestora, balbaielile Guvernului nu fac decat sa creasca panica."
- “Situatia este trista, din perspectiva beneficiarilor. Multi dintre ei, (dupa cum se poate vedea si din majoritatea mailurilor/initiativelor care circula in ultima vreme intre “colegi de suferinta”) se afla in situatia de a suspenda activitatile proiectelor din cauza rambursarilor care nu mai vin.
- Realitatea este ca la 31 ianuarie 2010, s-au rambursat doar 11.789.268 euro (49.898.076 lei), conform situatiei publicate pe site-ul ACIS. Anul 2010 este esential deoarece este anul in care va trebui sa finalizam cheltuirea celor aproximativ 260 milioane euro, alocarea totala pe 2007, conform regulii "n+3". Stim ca primele contracte pe POSDRU s-au semnat incepand cu octombrie-noiembrie 2008 si ca majoritatea proiectelor din primul val au inceput implementarea la 1 ianuarie 2009. Intr-un an de zile si o luna, am reusit sa rambursam DOAR 11.789.268 euro. Mai sunt 11 luni in care va trebui sa cheltuim diferenta de aproximativ 248.800.000 euro, ca sa nu intoarcem banii de unde au venit, adica la Uniunea Europeana.
- Este o discrepanta uriasa intre multitudinea de proiecte aprobate - aproximativ 3 miliarde de euro, contracte semnate – 700 milioane euro si situatia concreta a rambursarilor de pana acum aproximativ 11 milioane euro.
- Gradul de absorbtie pe 2007 – rambursari efective versus alocare – este de 4.52%. Daca se va continua in acest ritm, in fiecare zi pierdem sute de mii de euro din alocarile pe 2007. Este prematur sa tragem concluzii acum deoarece primul bilant definitiv se va face la 31 decembrie 2010, insa nu este prematur sa fim ingrijorati.
- A doua linie sa va trage la 31 Decembrie 2011, cand vom arata UE ce s-a cheltuit din alocarea pe 2008 si 2009 – aproximativ 1 miliard de euro!"











Dilema lor este: 'cum sa exploatez domnule asta, mie ce imi iese' ?
Asta e boala de care sufera de fapt tot aparatul birocratic de la noi, de aici nepasarea si nesimtirea multora din sistemul de stat.
In general vorbind, cred ca solutia nu este alta decat sa ii vina fiecaruia mintea la cap si sa nu se mai tina de prostii. Lipsa de moralitate la asta duce. Suntem ca doua tabere in constant razboi: clientul si functionarii publici.
Ca sa dau un exemplu: functionarii nu isi fac treaba calumea (sau cer spaga sa o faca asa cum ar trebui), lumea tipa la ei, iar ei, fiindca tipa lumea, nu isi mai fac treaba calumea si trateaza toti clientii cu nesimtire. Un cerc vicios din care numai avand bun simt poti iesi.
si trimit documente aiurea , ca s anumai vorbim ca nici limba romana
nu o cunosc prea bine .beneficarii sa se duca la dl boc si dl ministru funeriu
ei sunt vinovati de ce se intampla in sistem
daca ati fi votat cum trebuie nu ajungeam aici , dar asa se intampla la noi la romani. ne complacem in sisteme corupte
- politicienii se plang ca nu se folosesc banii din fondurile UE dar pe de alta parte nu stiu ce piedici sa mai puna prin oamenii numiti tot de ei pentru a nu se lua acesti bani - morala fiind ca de ce sa se imbogateasca unii care nu contribuie lai ei cum se intampla la fondurile de la bugetul romanesc
printre randuri se vede explicatia pt cei care simt pe propria piele intarzierile asa de mari - contribuiti si voi cu ceva daca vreti sa se miste lucrurile..stiti voi unde.. :)
ar trebui ca directoarei aleia sa i se ceara inapoi banii de salariu incasati degeaba
modul in care a fost gestionat acest program a fost catastrofal de la inceput.
beneficiarii proiectelor nu au nici pana astazi un manual de implementare oficial, instructiunile si cererile se schimba de la o zi la alta si birocratia ne ingroapa (600 de mega de documente pentru o raportare de 4-5 luni mi se pare mult prea mult)
sunt mult prea putini oameni pentru ce si-au asumat si isi fac viata mai grea putinilor oameni existenti cu fiecare masura suplimentara ceruta beneficiarilor.
succes viitorului director
A venit PDL...
In noiembrie 2009 proiectul tocmai demarase...
Un an de zile nu au facut decat sa-l amane si sa schimbe echipele de management ale proiectului.
Oare de mergem in jos? De ce mergem prost?
http://atitudini.wordpress.com/
Hai sa intelegem putin sistemul, in orice institutie a statului toate atributiile de coordonare/conducere sunt ale ministrului. Ministrul face la inceput ordin de delegare a acestor atributii catre secretarii de stat si secretarul general, care la randul lor pot delega catre directori.
Astfel, in momentul in care n-ai director si n-ai secretar de stat catre cine sa delegi..... tu ... ministru... ai toate atributiile la tine si poti semna. Este adevarat ca in cazul fondurilor este nevoie de o supraveghere sporita/dubla si trebuie o atentie sporita la respectarea criteriilor de acreditare prin urmare nu poate semna oricine pe proiecte, totusi delegarea atributiilor se face prin ordin intern... ordin care poate fi promovat si in doua-trei zile daca se depune un efort.
Prin urmare ... e usor jenant sa iesi tu, ministru sa spui ca nu merg fondurile pentru ca nu ai cine sa iti semneze, cand teoretic tu ai in mana si cutitul si furculita pentru a rezolva problema.
UE ne-a alocat bani ca pentru orice alt stat european.Dar in celelalte state europene se afla grile de salarizare civilizate cu medii de 2500-3000 euro pe luna pentru activitatile prestate.Ora de munca , intr-un proiect cu fonduri UE este la fel ca si in celelalte tari din Europa.Ideea este , cu cat mai multe ore lucrate efectiv, cu atat mai multi bani primiti numai ca acesti directori nu inteleg sa dea drumul la plata mai multor ore de munca de teama sa nu ajunga angajatii sa ridice mai multi bani de la casierie decat ei...Pe de alta parte, daca am venit ca nou director, trebuie sa stricam tot si s-o luom de la capat.Tocmai de-aia l-au schimbat pe nepriceputul dinaintea mea, pentru ca nu a stiut sa managerieze lucrurile bine.Dar daca vine cineva si ma trage la raspundere de ce i-am dat banii lu aia de la PSD sau PNL sau cine-o mai fi la putere...doar traim intr-un stat politienesc...asa ca , semnam noi numai ce ne convine iar restu se pot duce unde vor. Sau: I-a uite-l si pe-asta, parca acu trei luni i-am semnat contract de 10000, nu se mai satura de atata banet...i-a ca mai sunt si altii la rand...sau ... o multime de alte exemple de "back thinking" se pot da ...pornind de la frici, dezgusturi diverse fara sa se gandeasca nimeni ca , LA URMA URMELOR, UE a dat banii sa-i cheltuim (SUNT NERAMBURSABILI). SINGURUL LUCRU PE CARE-L CERE E SA STIM SI SA SCRIM SI SA LE SPUNEM PE CE I-AM CHELTUIT...cu alte cuvinte cer si ei un raport de activitate...
Bani aruncati.
Mai bine inchidem de tot tampenia asta POS-DRU si cu banii dati pe "gestionarea" POS-DRU dam burse la doctoranzi si gata.
IOVA nu mai e de 1 luna si ea tot apare peste tot!
Ha, Ha, Ha