Fundatia "Alaturi de Voi" din Iasi deruleaza un proiect cu fonduri europene in valoare de aproape un milion de euro pentru a ajuta tinerii cu dizabilitati sa se integreze pe piata muncii. Reprezentantii fundatiei spun ca Ministerul Muncii a intarziat in mod repetat decontarea cheltuielilor, astfel ca le-a fost imposibil sa mai efectueze achizitii si sa plateasca salarii: "Situatia cea mai grava este la cei 29 de tineri - persoane cu handicap, inclusiv HIV/SIDA, majoritatea provenind din centre de plasament care se sustin singuri, fara suportul familiei si care acum au devenit o reala problema sociala. Asistam neputiinciosi cum, dupa ce i-am invatat ce inseamna sa fii independent primesc si lectia ce insemna sa fii la mila unora care te ignora."

Proiectul „Primul pas spre o viata independenta” este finantat cu peste 3,8 milioane de lei prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).

"Asteptam de peste 70 de zile decontul aferent transei a patra de fonduri. Toate deconturile au intarziat, pana acum", a declarat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro Angela Achitei, presedintele Fundatiei. Prin urmare, a explicat aceasta, nici in luna aprilie nu au fost platite salariile tinerilor cu dizabilitati angajati prin acest proiect dupa ce o situatie similara a avut loc in luna martie.

Pe de alta parte, din cauza intarzierilor in procedurile de rambursare a TVA, Fundatia nu a putut demara achizitiile prin proiect, spre exemplu computere necesare instruirii celor vizati.

"Pana acum, am asteptat publicarea procedurilor de decontare a TVA. Pana la urma, procedurile au fost publicate insa mai trebuie semnat un act aditional care sa includa aceste norme recente. Asteptam sa primim actul aditional semnat", a mai explicat

TVA-ul pe care Fundatia ar trebui sa-l recupereze in urma efectuarii cheltuielilor este de circa 25.000 de euro. "Este o suma importanta. Nu putem demara achizitiile fara acesti bani. Este vorba, spre exemplu, despre computere necesare in activitatea de instruire a tinerilor", a mai spus Presedintele Fundatiei "Alaturi de voi".

Citeste articolul integral si comenteaza pe EurActiv.ro