Oficiul European de Lupta Antifrauda deruleaza in prezent o investigatie majora asupra unor posibile nereguli si fraude in proiecte finantate prin programul SAPARD in perioada 2001-2006, au confirmat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro reprezentantii institutiei europene. Surse apropiate autoritatilor de resort din Romania au explicat ca este vorba de peste 60 de proiecte deja anchetate, motivul fiind achizitii de masini si echipamente la preturi majorate "nejustificat" cu circa 20-30% fata de preturile pietei.

Pentru cazurile la care deja au fost constatate nereguli OLAF solicita recuperarea sumelor egale cu intreaga valoare a proiectului, nu doar valoarea contractului de achizitie. In domeniul investitiilor pentru procesarea produselor agricole valoarea unui proiect este de cateva sute de mii, pana la mai mult de un milion de euro.

Sursele mentionate au explicat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ca investigatia OLAF a inceput odata cu descoperirea unui mecanism de frauda in Bulgaria. "O serie de firme din Germania si Italia, furnizoare de masini si echipamente pentru procesarea produselor agricole, in special a carnii, au participat la licitatii si au <> preturile. Adica, in opinia OLAF, au vandut la preturi nejustificat de mari, cu peste 20-30% mai mari decat preturile pietei la momentul respectiv", au explicat oficiali apropiati sistemului de gestionare a fondurilor pentru agricultura.

Ulterior, OLAF a declansat o serie de controale si a constatat ca aceleasi firme au practicat un mecanism similar si in Romania. "Din informatiile noastre, expertii europeni au facut cercetari pe piata, au mers la firmele participante la licitatie si au solicitat documente. Au descoperit, in unele cazuri, ca unele oferte au fost falsificate sau ca preturile nu erau cele practicate de catre companie", au mai spus sursele citate.

HotNews.ro a solicitat informatii la OLAF pe acest subiect iar raspunsul a fost ca exista o investigatie majora in derulare, ca este "imposibil de precizat cat va dura acest proces, dat fiind ca este vorba de niste investigatii complexe". Acestia au mai declarat ca proiectele dateaza din perioada 2001-2006 si, pentru cazurile a caror situatie a fost finalizata, rezultatele au fost trimise autoritatii de resort - APDRP, iar pentru proiectele unde au fost descoperite dovezi de posibile fraude, au fost informate autoritatile judiciare in vederea declansarii investigatiilor penale.

Citeste articolul integral si vezi documente atasate, pe EurActiv.ro

Nota: HotNews.ro a solicitat un punct de vedere oficial APDRP pe acest subiect. Vom reveni cu informatii de indata ce vor fi disponibile.