Proiectul „Centrul de Arte si Mestesuguri Traditionale”, finantat prin PHARE "a murit dupa trei licitatii esuate si incercarea tardiva a Consiliului Judetean de a cere suplimentarea finantarii. Concret, de la 520 de mii de euro, valoarea initiala a proiectului semnat in 2006, in 2008 proiectantul a reevaluat costurile la peste 1,9 milioane de euro", arata o ancheta realizata in cadrul proiectului Transparenta fondurilor europene in Romania 2010, derulat de ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei si finantat prin Programul PHARE.

Centrul de arte si mestesuguri IasiFoto: www.afaceripublice.ro

In calitate de beneficiar al proiectului, Consiliul Judetean Iasi a cerut suspendarea contractului motivand lipsa timpului pentru finalizarea lucrarilor.

Contractul de finantare al proiectului “Centrul de Arte si Mestesuguri traditionale” a fost semnat in data de 30.11.2006. Din valoarea totala a proiectului, adica 520 de mii de euro, 90% reprezenta finantare Phare prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) in calitate de Autoritate Contractanta si 10% reprezenta aportul beneficiarului de proiect, respectiv Consiliul Judetean Iasi.

Pe parcursul implementarii proiectului atat data de finalizare cat si valoarea proiectului au suferit modificari. Timpul de finalizare a proiectului a fost suplimentat cu inca sase luni, conform acordului primit de CJ Iasi de la MDRT in data de 24 noiembrie 2008. In ceea ce priveste necesarul financiar, dupa doi ani de la semnarea contractului de grant suma s-a reactualizat cu inca 1.382.228 euro, cerere de suplimentare care nu a fost aprobata de autoritatea de management, mai arata ancheta mentionata.

Citeste articolul integral aici.

Investigatiile vor fi publicate integral sub forma unui serial pe portalul www.afaceripublice.ro si vor fi preluate in timp real de HotNews.ro & EurActiv.ro.