Economia Greciei va ramane in recesiune si anul viitor, Produsul Intern Brut (PIB) urmand a se reduce cu 2,5%, dupa o contractie de 5,5% in acest an, potrivit proiectului de buget pe 2012 depus la Parlament si citat de Reuters si AFP.

"Avand in vedere continuarea consolidarii economiei grecesti si recesiunea majora din 2011, cu o contratie a PIB-ului estimata la 5,5%, economia va continua sa se afle in teritoriu negativ in 2012, redresarea fiind asteptata in 2013", se arata in text.

Datoriile guvernamentale vor ajunge anul viitor la 371,9 miliarde de euro (172,7% din PIB), de la un nivel estimat la 356,5 miliarde de euro (161,8% din PIB) in 2011.

In proiectul de buget se mai arata ca rata somajului va ajunge la 15,2% la finele acestui an si 16,4% in 2012.

Autoritatile elene au anuntat duminica ca Grecia va rata tintele de deficit de care depinde ajutorul financiar de la organismele internationale in acest an si anul viitor, potrivit cifrelor publicate duminica de Ministerul grec al Finantelor, dupa aprobarea de catre Guvern a proiectului de buget pe 2012.

Atena se asteapta acum ca deficitul sau sa fie de 8,5% din Produsul Intern Brut in acest an, in timp ce UE si FMI au cerut ca deficitul sa nu depaseasca 7,6% din PIB. Proiectul de buget prevede ca deficitul sa fie redus la 6,8% in 2012, fata de o tinta de 6,5%.

Aceasta depasire a tintei de deficit in 2011 inseamna ca Grecia va avea nevoie de doua miliarde de euro suplimentar pentru a-si finanta cheltuielile din acest an.