Europa mai are putin timp la dispozitie, de ordinul zilelor sau saptamanilor, pentru a evita intrarea in incapacitate de plata a unei tari din zona euro, a declarat Willem Buiter, economistul sef al Citigroup, citat de Bloomberg.

"Timpul se scurge rapid. Cred ca avem la dispozitie cateva luni - ar putea fi cateva, ar putea fi cateva zile - inainte de a exista un risc semnificativ de intrare in incapacitate de plata a unei tari ca Spania sau Italia, care va reprezenta o catastrofa financiara ce va antrena si sistemul bancar european si din America de Nord. Asa ca trebuie actionat acum", a spus Buiter in cadrul unui interviu acordat Bloomberg Television.

Economistul sef al Citigroup arata ca BCE este reticent in a cumpara direct obligatiuni guvernamentale. "Ei considera ca a achizitiona datorie publica de catre bancile centrale este ca si cum ai injura in biserica", a spus el.

In absenta majorarii resurselor Fondului European pentru Stabilitate Financiara, Buiter crede ca BCE este singura cale pentru a ajuta zona euro.

"Se pot tine de nas in timp ce fac acest lucru, dar daca nu o fac este sfarsitul zonei euro", a mai afirmat Willem Buiter, adaugand ca BCE respinge rolul de creditor de ultima instanta pentru state.

"Este doar o banca centrala care prefera sa lupte cu ambele maini legate la spate. Daca isi vor elibera doar una dintre maini va fi de ajuns", a adaugat economistul sef al Citigroup.

Declaratiile lui Willem Buiter, economistul sef al Citigroup

Inactiunea liderilor europeni si opozitia Bancii Centrale Europene de a extinde achizitia de titluri de stat a crescut temerile cu privire la contagiunea tarilor din asa-numitul nucleu al zonei euro, precum Finlanda sau Austria. Bloomberg arata ca randamentele obligatiunilor pe zece ani ale Italiei au depasit nivelul de 7%, care a determinat Grecia, Irlanda si Portugalia sa ceara ajutor financiar de urgenta.

De asemenea, randamentele titlurilor pe cinci ani emise de Spania au ajuns miercuri la 5,82%, cel mai mare nivel de la infiintarea zonei euro, cresteri inregistrand si randamentele obligatiunilor emise de Finlanda si Austria.

Miercuri, BCE a cumparat o cantitate mai mare decat de obicei de obligatiuni emise de Italia, au aratat doua persoane apropiate situatiei. Purtatorul de cuvant al bancii centrale de la Frankfurt a refuzat sa faca comentarii pe aceasta tema.