Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat cu o treapta ratingul Portugaliei in categoria "junk", nerecomandata investitiilor, din cauza datoriilor ridicate si a riscurilor programului de austeritate pe fondul inrautatirii perspectivelor economice, potrivit Reuters.

Fitch a coborat calificativul la "BB+" de la "BBB-", care este cu o treapta peste ratingul "Ba2" acordat de Moody's. Standard & Poor's este singura mare agentie de evaluare financiara care a mentinut Portugalia in "investment grade".

Analistii agentiei arata ca agravarea recesiunii face mai dificila reducerea deficitului bugetar, insa se asteapta ca obiectivele fiscale sa fie indeplinite atat in acest an cat si anul viitor.

"Cu toate acestea, riscul unor derapaje - fie din cauza inrautatirii situatiei macroeconomice, fie din cauza controlului insuficient al cheltuielilor - este mare", arata Fitch.

Randamentul obligatiunilor Portugaliei cu scadenta la zece ani a crescut puternic dupa anuntul retrogradarii ratingului, la 13,15% de la 12,71% cat era miercuri seara.