Perspectiva economica globala este sumbra si este necesar ca toate tarile, incepand cu cele europene, sa actioneze pentru a preintampina intensificarea crizei la nivel global, a declarat, joi, Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International, citata de Reuters. Aceasta a atras atentia ca nicio economie din lume, fie ea saraca, in curs de dezvoltare sau avansata, nu va fi imuna la criza datoriilor suverane care ia amploare.

Christine LagardeFoto: Reuters

"Pespectiva economica globala a momentului nu este una prea imbucuratoare, de fapt, este destul de sumbra. Nu exista nicio economie in lume, fie ea tara cu venituri mici, piata in curs de dezvoltare, tara cu venituri medii sau economie foarte avansate, care sa fie imuna la criza pe care o vom vedea nu doar desfasurandu-se dar si escaladand", a declarat Lagarde.

"Nu este o criza care sa fie rezolvata de catre actiunile unui grup de tari. Sa speram ca va fi rezolvata de actiunile tuturor tarilor, tuturor regiunilor, tuturor categoriilor de tari", a adaugat seful FMI.

Lagarde a notat ca in unele tari din Asia si America Latina s-au inregistrat cateva progrese economice imbucuratoare. Potrivit sefului FMI, acestea se datoreaza masurilor pe care tarile le-au luat in timpul crizelor din anii 1980 si 1990 pentru intarirea sistemelor bancare si a cadrelor de reglementare financiara. "Toate acele provocari cu care s-au confruntat in zilele crizei asiatice si ale crizei sud-americane le-au fost acum de ajutor", a apreciat Lagarde.

Seful FMI a adaugat ca liderii economiei globale trebuie sa aiba in vedere o abordare cuprinzatoare asupra corectarii slabiciunilor sistemice, precum cele scoase la iveala de criza datoriilor suverane din Zona Euro.

"Vor fi necesare eforturi, vor fi necesare ajustari, iar acestea trebuie, in mod clar, sa inceapa din inima crizei din acest moment, aceasta fiind evident compusa din tarile europene si, in special, tarile din Zona Euro", a declarat Lagarde.

Acesta a atentionat ca procedurile democratice fac dificila o rezolvare rapida adaugand ca trebuie gasita o solutie la conflictul dintre asteptarile pietei si realitatea politica. "Este, cu adevarat, acel nod gordian care trebuie desfacut, care trebuie abordat printr-o actiune pe cat posibil colectiva, incepand cu statele din centru, dar cu sprijinul comunitatii internationale directionat, probabil, prin FMI", a afirmat seful Fondului.