Premierul desemnat Victor Ponta urmeaza sa se intalneasca luni, la ora 16.00, cu delegatia Fondului Monetar International, a Bancii Mondiale si a Comisiei Europene la Bucuresti. Intalnirea va avea loc la sediul USL, anunta Mediafax.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat duminica dimineata ca intentia sa este ca delegatia FMI, BM si CE, care se afla in aceste zile la Bucuresti, sa plece din Romania cu o noua scrisoare de intentie semnata de noul Executiv, dupa ce acesta va obtine votul de incredere al Parlamentului.

"Eu stiu bine ce imi doresc, imi doresc ca acest Guvern sa obtina votul de incredere si sa gestioneze cat mai rapid un guvern cu drepturi depline, un exemplu este ca delegatia FMI si BM se afla in Bucuresti in aceste zile si intentia mea si interesul Romaniei este ca aceasta delegatie sa plece din Romania cu noua scrisoare de intentie semnata de un guvern care are asemenea puteri", a precizat Victor Ponta.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la Bistrita, ca punctele principale din programul de guvernare al USL, care priveau o eventuala guvernare dupa alegerile parlamentare, sunt "perfect valabile" si acum.

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, dupa caderea Guvernului Ungureanu, ca misiunea de evaluare a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale va intrerupe negocierile cu autoritatile romane, dar va continua discutiile tehnice atat in ceea ce priveste criteriile de indeplinit, cat si perspectivele macroeconomice, urmand sa mai stea in tara cel putin cateva zile: "Vor continua discutiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discutii legate de tintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistenta tehnica, iar acestea pot fi continuate, fara a se mai negocia nimic".

Intrebat daca delegatia FMI ar putea parasi Romania mai devreme de 7 mai, termenul initial pentru finalizarea misiunii de evaluare, Tanasescu a raspuns ca, cel putin in primele zile ale saptamanii viitoare, echipa se va mai afla la Bucuresti pentru discutii tehnice.

Negocierile intre FMI si autoritatile romane vor fi reluate abia cand va fi aprobat un nou Guvern.

In primele zile ale negocierilor, FMI si expertii romani negociau redefinirea indicatorilor macroeconomici pentru acest an, pe baza carora fie calculat spatiul fiscal necesar majorarii salariilor bugetarilor. Fara aceste prognoze, FMI si Comisia Europeana nu isi pot da acordul privind majorarile salariale. Misiunea urma sa evalueze si stadiul restructurarii si privatizarii societatilor de stat, si sa definitiveze calendarul de majorare a preturilor la gaze si energie.