"Negocierile cu FMI s-au incheiat cu succes", a anuntat ministrul desemnat al Finantelor, Florin Georgescu, la capatul a doua zile de discutii la BNR, partea romana si delegatia Fondului stabilind termenii noii scrisori de intentie la acordul de tip preventiv. Potrivit lui Florin Georgescu, FMI si Comisia Europeana au acceptat cresterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmand sa fie operata de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii retinuti pentru CAS incepand din aceeasi luna.

"Discutiile cu organismele financiare internationale s-au incheiat cu succes si asta reprezinta o angajare ferma a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizand asigurarea stabilitatii economice si financiare a tarii", a declarat sambata seara Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR si ministru desemnat al Finantelor, potrivit Mediafax.

"Practic, acordul este negociat si incheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor si reformelor structurale cuprinse in acord, s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectand tinta limita de 3% in relatia cu Uniunea Europeana pentru acest an si de asemenea respectand angajamentele fata de Fondul Monetar International", a continuat el.

"Deci, s-a majorat deficitul bugetar cu o anumita suma suficienta pentru a acoperi cele doua promisiuni facute de USL, respectiv de premierul Victor Ponta: o anumita suma pentru readucerea salariilor nominale la nivelul din iunie 2010, incepand cu acordarea unei prime cresteri de 8% in luna iunie si, de asemenea, s-a gasit o solutie cuprinzatoare pentru solutionarea problemei pensionarilor, care urmeaza sa primeasca sume lunare incepand tot cu luna iunie", a declarat Florin Georgescu.

  • Deficitul pe cash convenit anterior cu FMI era de 1,9% din PIB, iar tinta de deficit stabilita dupa metodologia ESA solicitata de Comisia Europeana este de 3% din PIB.

El a precizat ca pana in data de 25 mai se va da un act normativ pentru marirea salariilor din sistemul bugetar si, respectiv, rambursarea esalonata lunar a contributiilor pensionarilor la CAS, "pentru ca numai prin lege pot fi acordate asemenea drepturi banesti".

"Legea va fi emisa, practic va fi ordonanta de urgenta, pana la 25 mai pentru ca, potrivit cadrului juridic existent, trebuie sa acorzi asemenea drepturi catre persoanele fizice cu mai mult de sase luni inainte de data alegerilor generale", a explicat Georgescu.

Pentru a reveni la nivelul din iunie din 2010, salariile bugetarilor ar urma sa creasca cu 16%.