Obiectivul unei uniuni bancare in zona euro ar urma sa figureze printre angajamentele asumate de europeni in fata G20 la Los Cabos (Mexic), dar contururile sale vor fi discutate ulterior pe continent, scrie AFP.

"Sustinem intentia de a examina masuri concrete in vederea unei arhitecturi financiare mai integrate, acoperind supervizarea, restructurarea si recapitalizarea bancara si asigurarea depozitelor", potrivit unui proiect de comunicat al G20 obtinut de AFP.

Acest anunt vine in momentul in care sanatatea bancilor europene ingrijoreaza restul lumii cel putin la fel ca si sanatatea finantelor publice.

Luni, prima zi a summitului G20, "am discutat de o institutie europeana care ar putea reprezenta o supervizare bancara. Am discutat, de asemenea, liniile directoare pentru a avea aceleasi norme in asigurarea depozitelor si restructurarea bancilor", a afirmat marti cancelarul german Angela Merkel.

Pana in prezent, Germania se situa mai degraba in tabara scepticilor in ceea ce priveste realizarea acestui proiect.

"Declaratia finala mentioneaza pasii care sunt facuti spre uniunea bancara si spre o mai mare stabilitate financiara", a afirmat luni un oficial din delegatia franceza. Dar "G20 nu este locul unde se va cadea de acord asupra modalitatilor tehnice", a adaugat acesta.

Comisia Europeana este pregatita sa vina in ajutorul acestui proiect. "Putem si trebuie sa avansam cat mai repede acum spre o uniune bancara. Comisia va fi pregatita in aceasta toamna pentru a face propuneri", a precizat luni presedintele CE, Jose Manuel Barroso.

Statele Unite apreciaza acest proiect, care este "un complement necesar uniunii monetare".

"Este esential pentru incredere. Si, in privinta acestui subiect, veti vedea ca ei (europenii) sunt pregatiti sa-si demonstreze determinarea pentru a lua masurile necesare pentru a sparge cercul vicios intre problemele bancilor si cele ale statelor", a afirmat sub-secretarul de stat al Trezoreriei insarcinat cu relatiile internationale, Lael Brainard.

Bancile sunt si ele favorabile acestei idei, dar asteapta mai multe detalii.

"Componenta necesara a unei mutualizari a riscului, conceptul unei 'uniuni bancare' in zona euro a fost pe larg discutat dar prost definit", spune Institutul Finantelor Internationale (IIF) intr-o scrisoare adresata G20 inaintea summitului.

Aceasta organizatie bancara mondiala recomanda includerea a "trei caracteristici clare: o supervizare centralizata, o asigurare a depozitelor extinsa si fonduri comune de recapitalizare a bancilor".