"Misiunea FMI va veni la Bucuresti pe 24 iulie si va demara procedura de evaluare a modului in care ne-am respectat angajamentele", a anuntat miercuri ministrul Finantelor, Florin Georgescu, care este si vicepremier. Oficialul a afirmat ca Romania si-a respectat angajamentele cu institutiile internationale si a anuntat ca dupa vizita delegatiei FMI este programata o rectificare bugetara. In ceea ce priveste salariile bugetarilor, acestia vor incasa in iulie salariile majorate (pentru luna iunie), iar "A doua daca majorare, prevazuta in decembrie, se va incasa in ianuarie, astfel ca aceste sume sunt prevazute in bugetul anului urmator."

Declaratiile lui Florin Georgescu:

  • Misiunea institutiilor financiare internationale va veni la Bucuresti pentru a analiza stadiul realizarii angajamentelor noastre la sfarsitul semestrului I. Misiunea va veni pe data de 24 iulie. Am informat deja creditorii internationali mentionati ca pe baza datelor estimate la 30 iunie s-a indeplinit criteriul privind deficitul bugetului general consolidat asumat prin documentele negociate si semnate cu aceste institutii
  • Se remarca o buna angajare a veniturilor la bugetul statului, ceea ce, corelat  cu alti indicatori, ne da sperante si ne confirma unele aprecieri ca economia se misca in parametrii prognozati in vederea tintei de crestere economica pentru 2012.
  • Putem spune ca s-au respectat angajamentele negociate de Romania cu institutiile internationale.
  • Pe baza unei analize foarte indelungate de 6-7 ore desfasurata in cadrul unui comitet inter-ministerial saptamana trecuta, astazi s-a examinat in Guvern modul cum ministerele si-au respectat aceste angajamente. Pana la 30 iunie s-au respectat toate angajamentele.
  • Astazi a avut loc o prima runda de analiza a rectificarii bugetare pe acest an, care va avea loc dupa negocierile cu FMI. In linii mari, ca la fiecare rectificare, ordonatorii de credite solicita majorari. Asa se intampla de fiecare data - se cere mai mult, se admite atat cat este posibil.

  • S-au asigurat banii in vederea majorarii stabilite prin lege a salariilor cu 8%, ca o prima etapa de reintregire a salariilor nominale la nivelul din iunie 2010, etapa urmatoare fiind programata in decembrie. Rectificarea va avea loc la incheierea negocierilor cu FMI, dupa ce am convenit toti parametrii, la inceputul lunii august
  • A doua majorare, prevazuta in decembrie, se va incasa in ianuarie, astfel ca aceste sume sunt prevazute in bugetul anului urmator.
  • Pe urmatoarele sapte luni, pornind din mai, se asigura cel putin aceeasi medie lunara de fonduri care s-au cheltuit si pe primele cinci luni in medie, lunar.
  • Bugetul a fost construit pe un deficit de 1,8-1,9%, iar ceea ce s-a negociat in runda de discutii din mai de catre Guvernul Ponta cu creditorii internationali a insemnat un deficit admisibil de 2,2%. Acesta a creat marja pentru majorarile salariale si pentru plata unor datorii.