VIDEO Victor Ponta: Am solicitat, in discutiile cu cei de la FMI, o prelungire cu doua luni a acordului

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 25 ianuarie 2013, 19:06 Economie | Finanţe

Premierul Victor Ponta a anuntat vineri, intr-o declaratie de presa la sediul HotNews, ca a solicitat Fondului Monetar International (FMI) extinderea actualului acord pe care il are Romania cu inca doua luni pentru a se putea finaliza unele reformele structurale din economie.

"Eu am solicitat, in discutiile cu cei de la FMI, o prelungire cu doua luni pentru a putea finaliza pe zona de reforme structurale. Adica se finalizeaza listarea Transgaz, se avanseaza cu procedura de restructurare la Oltchim, inclusiv e foarte posibil sa avem pana atunci avansate discutiile pentru o noua licitatie la Oltchim. Se incepe procedura pentru CFR Marfa, deci ceea ce tine de reforme structurale si eu am solicitat doua luni. Decizia apartine, sigur, celor de la FMI", a spus Ponta, citat de Agerpres.

Potrivit premierului, dupa finalizarea actualului acord cu FMI, Romania va incepe negocierea pentru un altul de tip preventiv, insa tara noastra nu are nevoie sa imprumute bani de la Fond.

"Nu avem nevoie si nici in evaluarea celor de la FMI si a CE, Romania nu are nevoie sa imprumute vreun euro, dar un acord preventiv ne ajuta, asa cum ne-a ajutat la inceput de an, alaturi de stabilitatea politica, sa ne imprumutam foarte ieftin, ultima data, saptamana trecuta, domnul Voinea (ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea n.r) m-a informat ca ne-am imprumutat la euro cu o dobanda de 3% pe trei ani, sa pastram un curs de schimb euro-leu foarte bun si sa devenim in continuare interesanti pentru zona de investitii", a explicat Ponta.

Primul-ministru a precizat ca luni va avea o intalnire cu delegatia FMI.




Misiunea comuna a Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene si Bancii Mondiale a inceput in data de 15 ianuarie cea de-a saptea si a opta evaluare a acordului Stand By cu Romania. In cadrul vizitei, programata sa se deruleze pana pe 29 ianuarie, sunt analizate subiecte precum evolutiile recente ale economiei romanesti, reformele structurale si bugetul pentru 2013.

Delegatia FMI a afirmat, la sosirea in Romania, ca are sens o prelungire cu trei luni a acordului deoarece agenda de reforme structurale este foarte incarcata si in al doilea semestru din 2012 nu s-au facut progrese in domeniul companiilor de stat.

Si fostul reprezentant al Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, actual vicepresedinte BEI, declara in urma cu o saptamana, ca o prelungire a acordului este mai mult decat necesara.

"Eu cred ca aceasta prelungire este mai mult decat necesara, fiindca, asa cum spuneam inainte, pentru a dovedi aceasta capacitate de a-ti implementa masuri pe care le vrei probabil este necesar un timp corect ca sa le pui in aplicare. Sigur, o extindere a acordului cu cateva luni nu este un capat de tara. Important este ca aceasta extindere, care probabil va fi solicitata, sa aiba un punct final, si anume masurile pe care autoritatile se vor angaja sa le puna in practica sa fie duse la cap", a precizat Mihai Tanasescu.

Si sindicatele sustin ideea prelungirii acordului cu FMI pentru implementarea unei noi viziuni in toate sectoarele de activitate.

"In ceea ce priveste posibila extindere, cu doua luni, a acordului cu Fondul Monetar International (FMI), consider ca pana atunci este timp suficient pentru implementarea unei noi viziuni, bazate pe reforma, in toate sectoarele de activitate, pornind de la Educatie si Sanatate, si terminand cu Administratia Publica. Din pacate insa, cred ca se va pierde destul de mult timp cu organizarea cadrului institutional, respectiv cu stabilirea sarcinilor care cad in competenta fiecarui organism al statului", a declarat vineri liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Delegatia Fondului a amanat, in toamna lui 2012, cea de-a saptea evaluare a acordului stand-by cu Romania, pe fondul desfasurarii alegerilor parlamentare si formarii unui nou Guvern.

Valoarea totala a actualului acord al FMI cu Romania este de 3,6 miliarde de euro, reprezentand aproximativ 300 la suta din cota pe care Romania o are la Fond. La sfarsitul lunii septembrie, la incheierea celei de-a sasea revizuiri a acordului de tip preventiv, Boardul FMI a disponibilizat o noua transa, in valoare de 430 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).













Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

742 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Fericitilor (Vineri, 25 ianuarie 2013, 21:24)

    ty [utilizator]

    "prelungire cu doua luni a acordului"
    Daca spunea Boc asa o treaba . . .
    Cu voi s-a invatat lumea la ce sa se astepte. Nu va mai baga in seama.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică