Cancelarul german Angela Merkel a declarat marti, intr-o conferinta de presa comuna cu premierul italian Enrico Letta, ca Europa trebuie sa gaseasca modalitati de a crea locuri de munca si de a stimula investitiile, transmite Reuters.

"Politica fiscala nu este totul, desigur. Noi facem politica pentru oameni iar oamenii doresc locuri de munca, motiv pentru care Europa trebuie sa reuseasca sa creeze locuri de munca si sa incurajeze investitiile; avem mult de lucru in acest domeniu", a declarat Angela Merkel.

"Consolidarea si cresterea bugetara nu trebuie sa fie contradictorii", a afirmat de mai multe ori cancelarul german, adaugand ca "scopul nu este deficitul sau cresterea, ci crearea de locuri de munca".