Romania, Letonia si Lituania sunt cele trei candidate evidente la iesirea din procedura de deficit excesiv, a declarat, vineri, comisarul european pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, la Bruxelles, cu prilejul prezentarii previziunilor economice de primavara pentru 2013 si 2014, transmite Agerpres.

Olli RehnFoto: Agerpres/AP

"Letonia si Romania au redus amandoua deficitul sub 3% anul trecut, 2012, si se mentin sub valoarea de referinta in previziunile pentru 2013 si 2014. De aceasta, ambele tari par a fi ferm pe drumul catre o corectare sustenabila a deficitului lor excesiv si deci se indreapta spre iesirea din procedura de deficit excesiv", a declarat Olli Rehn in cadrul unei conferinte de presa.

Celor doua tari li s-ar putea alatura si Lituania, care a avut in 2012 un deficit aproape de valoarea de referinta de 3%. "Cum datoria sa este sub 60% din GDP ar fi eligibila pentru regula care ia in calcul costul net al unei reforme sistemice nationale. De aceea, Lituania poate fi o candidata pentru abrogarea procedurii", a adaugat Olli Rehn, citat de Agerpres.

"Din cele 20 state aflate prezent in procedura de deficit excesiv, am putea avea trei candidate evidente la iesirea din procedura de deficit excesiv - Romania, Letonia si Lituania - iar alte doua state, Italia si Ungaria, pot realiza si ele acest lucru, cu conditia sa ramana pe drumul consolidarii fiscale", a concluzionat comisarul european pentru Afaceri Economice si Monetare