Chitoiu: S-a discutat in USL despre suprataxarea tuturor celor care obtin venituri peste 1000 euro. Nu s-a ajuns la o decizie, subiectul e inchis

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 mai 2013, 13:57 Economie | Finanţe

Vice-premierul si ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, a admis, sambata, ca la sfarsitul lui 2012 in coalitia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obtin venituri peste 1000 de euro, inclusiv privatii, aratand ca in USL nu s-a ajuns la o decizie si ca in acest moment subiectul este inschis, transmite Mediafax.

Intrebat daca a avut la un moment dat in discutie un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci si a privatilor, Chitoiu a raspuns: "Da, am discutat".

"La sfarsitul anului trecut s-a luat in discutie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat in discutie si nici nu am mai facut calcule sau analize", a precizat Chitoiu.

Intrebat daca s-a discutat pe varianta suprataxarii celor din mediul privat, Chitoiu a raspuns: "Da, dar atunci a fost in discutie ca suprataxarea sa fie pentru toti care realizeaza venituri, dar nu s-a stabilit limita minima la vremea respectiva. Era vorba de cifra bruta sau cifra neta, peste 1.000 de Euro".

Chitoiu a precizat ca in USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toti cei care obtin venituri sa fie suprataxati.

"Guvernul USL aplica programul de guvernare aprobat in Parlament. Toate politicile publice si economice se iau prin decizie politica la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politica astfel incat sa implementam acest proiect", a spus Chitoiu.

El a precizat, raspunzand unei intrebari, ca premierul Victor Ponta nu i-a cerut sa reia discutiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind ca subiectul este "deocamdata inchis".

"Nu am mai disucutat in USL. Deocamdata e un subiect inchis. Nu s-a reluat nicio discutie", a spus Chitoiu.

El le-a spus jurnalistilor ca detin o informatie falsa in acest sens. "Aveti o informatie falsa. Nu stiu cine promoveaza aceasta informatia falsa", a spus Chitoiu.

Ministrul a fost intrebat de jurnalisti daca pe masa sa s-ar afla un nou proiect referitor la suprataxare, care ar prevedea sa fie impozitati nu doar bugetarii, ci si cei din mediul privat. "Nu stiu cine v-a dat informatia, dar nu exista niciun proiect pe masa mea in acest sens", a spus Chitoiu.












Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

6175 vizualizari

  • +35 (37 voturi)    
    deci tuturor ... mai. Sa va stea in gat de la toti (Sâmbătă, 11 mai 2013, 14:07)

    rakleta [utilizator]

    Deci asta e uselismul pur ... bunastare de la chiaburi.
    Despre saraci numai de bine, ceilalti trebuie jupuiti.
    Astea sunt masurile salvatoare ? ... Bravos.
    • +25 (27 voturi)    
      Am mai zis-o si o repet : sa-i lasat singuri (Sâmbătă, 11 mai 2013, 16:12)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui rakleta

      sa stinga ei lumina si sa se taxeze ei pe ei pt ca vom pleca daca se merge in continuare asa .

      Adica in mediul privat cind esti concediat statul nu-ti da ajutoare pe 2 ani gen Oltchim dar cind ai cistigat peste 1000 de euro vrea si el mai mult decit taxele platite pt acei bani .

      E clar foamea de bani la buget e IMENSA oameni buni si astia parca sint la concursul imbecil
      > Inventati noi taxe impotriva celor ce muncesc< .
      • +3 (5 voturi)    
        :) (Duminică, 12 mai 2013, 13:00)

        calin22 [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        Eu propun ca tot ce este peste 1000 EUR sa mearga automat la stat :).
  • +36 (38 voturi)    
    atat va trebuie (Sâmbătă, 11 mai 2013, 14:11)

    sucaa [utilizator]

    o sa inforeasca munca lanegru si mai mult o sa pierdeti decat o sa castigati...
    si bani la buget si voturi :)
    dar la ce personaje sinistre si iresponsabile sunt prin usl nu m-ar mira.
  • +33 (33 voturi)    
    cum adica? (Sâmbătă, 11 mai 2013, 14:36)

    bogdanlungu [utilizator]

    cum adica "nu s-a ajuns la o concluzie, subiectul e inchis" - daca subiectul e inchis inseamna ca s-a ajuns la o concluzie, iar daca nu s-a ajuns la o concluzie inseamna ca subiectul ramane deschis discutiei.
    • -1 (1 vot)    
      Ei, na! (Sâmbătă, 11 mai 2013, 22:26)

      war4peace [utilizator] i-a raspuns lui bogdanlungu

      "Închis" adică abandonat. Nu s-a ajuns la nicio concluzie, adică nu s-a decis nimic. În sensul "nu vom mai discuta despre asta".
    • +3 (3 voturi)    
      E foarte simplu (Duminică, 12 mai 2013, 15:37)

      Gg65 [utilizator] i-a raspuns lui bogdanlungu

      nu s-a ajuns -INCA- la o concluzie, subiesctul e inchis -DEOCAMDATA-, a fost lansat sa se agite fraierii, si, l amomentul oportun va fi deschis!La fel cum s-a intamplat si cu forfetarul lui grapini.S-a deschis, s-a facut agitatie, s-a lasat la fezandat si acum apare iar si se va introduce!Intre timp fraierii se obisnuiesc cu ideea, devine vecehe, neinteresanta - ca ne va f livrat alt subiect de discurie, fara doar si poate - si se poate pune in practica.Numai ca de data asta imbucatura va fi mai mare decat pot ei mesteca, daca vor sa-i impoziteze si pe privati.Astia sunt pe banii si pe munca lor si nu vor accepta sa-si imparta banii cu putorile.
      Sau mai simplu , onor guvern, faceti domle nationalizare si sa fim cu totii bugetari!Faceti mjoneda nationala scoica , cu diviziunea melcul si sa fim platiti in melci si scoici.Lei suna naspa intr-o tara cu asa conducatori!
  • +24 (24 voturi)    
    Asa ca s-au marit pomenile! (Sâmbătă, 11 mai 2013, 14:59)

    LiviuIordache [utilizator]

    Daca nu au putut fi distrusi aia care muncesc si s-ar putea trezi, ca sa voteze (evident, pe oricine altcineva decit usl), atunci s-au marit pomenile, ajutoarele sociale si subventiile pe familiile fara venit (adica fara munca), ca astia voteaza, ca tot nu au ce face! Asta e politica, nu stiati?
  • +25 (25 voturi)    
    ===================== (Sâmbătă, 11 mai 2013, 15:39)

    Zede [utilizator]

    Pana la urma, exista vreunul priceput in economie in minunata USL?

    Acest mod de gandire mi se pare mai mult decat primitiv: Avem nevoie de bani? Sa marim taxele celor care castiga mai mult! Sa le marim impozitele! Deci, sa tragem tot pe aia care castiga ceva.

    Cu asa habarnagii nu vom ajunge nicaieri.

    Pai, mai, "oameni politici" cu diplome de facultate aduse acasa, voi chiar nu ganditi?

    Cine este sursa fundamentala de bani la buget? Agentul economic privat.

    Ce trebuie sa facem? Sa il incurajam si sa incurajam pe cat mai multi sa devina agenti economici.

    Ca aia produc ceva, aia exporta, aia importa, aia creeaza locuri de munca.

    Daca ii supra-taxam, o sa gaseasca mijloace sa isi micsoreze veniturile scriptic.

    De ce sa va dea mai multi bani?

    Voi ce le dati in schimb? Ii haituiti, ii amendati, le puneti atatea oprelisti ca li se face sila sa mai faca business aici.

    Stiu ca nu v-au invatat tatucii vostri comunisti chestia asta, dar pana nu invatati sa il respectati pe cel care are un business in Romania, o sa gatuiti tara asta pana o s-o aduceti in genunchi.

    Mai lasati pomenile date sarantocilor care nu vor sa invete sa faca nimic util.

    Puneti mana (capul) si ganditi, ca la votat auto-super-imunitati si la restrans drepturile altora de a va controla sunteti primii!
    • +2 (4 voturi)    
      corect, dar incomplet (Sâmbătă, 11 mai 2013, 21:50)

      hot news [utilizator] i-a raspuns lui Zede

      Analiza ta este corecta, dar fraza de plecare este incompleta: se doreste suprataxarea celor ce castiga mai mult si SUNT ASA DE FRAIERI INCAT O DECLARA!!! Este clar ca orice masura de suprataxare va genera poate citeva falimente, insa cu siguranta o crestere puternica a muncii la negru, sau cel putin "gri": NIMENI nu va mai declara venituri peste pragul de 1.000 E!
  • +30 (32 voturi)    
    E mai rau decat am crezut (Sâmbătă, 11 mai 2013, 16:06)

    Porcurorul General [utilizator]

    In Romania la 1000 de euro pe luna te numesti deja bogat?!?! E lata, rau de tot, fratilor!!!
    • +2 (6 voturi)    
      nu, nu bogat, (Duminică, 12 mai 2013, 15:42)

      Gg65 [utilizator] i-a raspuns lui Porcurorul General

      te numesti taxabil!
      Eu am solutia pentru salvarea tarii.Un singur impozit, impozitul pe prostie!Ce parere aveti, asa-i ca am avea cel mai mare buget din UE?Si fara scutiri, nici pentru politicieni, nici pentru politisti, pentru nimeni.
      Ca doar asa spune o vorba din batrani" prostia se plateste!Hai sa scoatem bani!Dar examinatorii nu dintre politicieni, ca, de principiu, corb la corb nu-si scoate ochii
      • +4 (4 voturi)    
        Stimate domn (Duminică, 12 mai 2013, 16:03)

        Porcurorul General [utilizator] i-a raspuns lui Gg65

        A avea si numai in vedere pragul de 1000 de euro ca fiind "psihologic" o bariera de impozitare crescuta este o blasfemie.

        1000 de euro nu are cum sa fie o suma mare. Un venit de 1000 de euro trebuie sa fie un venit mediu spre mic, nici intr-un caz mare.

        Dar in fine. Depinde de "target". Da, in unele tari 1000 de euro este o avere. Zimbabwe cred ca e una. Depinde insa ce vor politicienii nostri si tare cred ca vor sa le facem concurenta africanilor.
      • +1 (1 vot)    
        Ba nu .... (Luni, 13 mai 2013, 14:05)

        mircicadela2 [utilizator] i-a raspuns lui Gg65

        Ba nu, mai bine impozitul dpe inteligenta ! Asa toti or sa se declare prosti cu acte....
  • +19 (23 voturi)    
    Asta ar fi discriminare (Sâmbătă, 11 mai 2013, 16:39)

    AdrianRomania [utilizator]

    Inteleg ca este nevoie de bani la buget, dar nu e corect sa fie impozitati mai mult cei care castiga mai mult.
    Faptul ca un om castiga mai bine nu este lucru pentru care trebuie pedepsit prin impozitare mai mare.

    A impozitare mai mare de la suma X in sus cu siguranta va amplifica munca la negru si va creste nemultumirea fata de statul roman.
    • +8 (8 voturi)    
      discriminare... (Duminică, 12 mai 2013, 13:41)

      Vicrintor Pontonescu [utilizator] i-a raspuns lui AdrianRomania

      nu e un pic cam tarziu sa te plangi de discriminare din partea neo-comunistilor!?

      neo-comunistii stiu un lucru sigur si bun: lovesc economic clasa de mijloc, care oricum e minoritara dar e si cea mai puternica fiind singura care li se poate impotrivi, pe masura ce ei urca rapid 'sustinand' doctrina lor de 'impartire a bogatiei', CULMEA, catre culmile bogatiei!

      alo, clasa de mijloc? esti pe faza? astia fac planuri pe banii tai! planuri romanesti de dezvoltare durabila: nu autostrazi, nu sistem medical, nu sistem de invatamand, ci romanisme de genul: stergerea datoriilor pentru companii de stat, acumularea unor noi datorii...

      eu nu inteleg un lucru: daca esti salariat in romania inseamna ca esti automat filantrop? sau doar prost.

      JOS NEO-COMUNISMUL!
  • +22 (22 voturi)    
    E clar! (Sâmbătă, 11 mai 2013, 17:58)

    mmihai_101 [utilizator]

    Cand un politician vine si spune "nu va ingrijorati, totul e sub control" atunci e momentul sa intri in panica.

    Nimic nu e intamplare. Iesire in presa a acestui subiect este clar ca sa pregateasca opinia publica. Cel tarziu in 2014, revine impozitul progresiv cu 40% taxare peste 1000 eur brut.
    • 0 (4 voturi)    
      Mai degraba din 2016 (Sâmbătă, 11 mai 2013, 21:37)

      MariusNi [anonim] i-a raspuns lui mmihai_101

      Nu cred ca PSD va avea puterea sa impuna aceasta impozitare diferentiata pana la alegerile din 2016. Dar sunt convins ca dupa alegeri, cand vor guverna singuri deoarece le vor castiga oricum fara sa se mai complice intr-o alianta cu PNL, vor impozita mult mai drastic salariile mari. Si pana la urma nimeni nu-i va putea impiedica iar electoratul va fi de acord in proportie de 90%. Asta se intampla intr-o societate in care sunt foarte putini cei care castiga salarii mari (decente de fapt) si o imensa majoritate care castiga niste salarii mizerabile. E o discrepanta sociala uriasa specifica doar tarilor din America de Sud.
  • +24 (26 voturi)    
    Oameni nebuni (Sâmbătă, 11 mai 2013, 18:31)

    bigbrother [utilizator]

    Imaginea de tara saraca devine si mai evidenta in momentul in care oamenii cu venituri de peste 1000 de euro sunt considerati bogati si pusi sa plateasca suplimentar. Daca asta este o suma de referinta pentru bogatia romanilor, atunci avem o MARE problema.

    Deja s-a vazut ca suntem saracii Europei, deja suntem in top la taxe si impozite, deja economia subterana depaseste 39 de MILIARDE de euro in Romania. O gramada de bani pe care politicienii se fac ca nu o vad scurgandu-se printre maini si secatuind bugetul.
  • +4 (6 voturi)    
    daca propun pedeapsa la inchisoare pt > 1000 Euro (Sâmbătă, 11 mai 2013, 19:07)

    rakleta [utilizator]

    ce ne facem ?
  • -6 (8 voturi)    
    exista tari (Sâmbătă, 11 mai 2013, 22:23)

    antitot [utilizator]

    Care au impozitare progresiva,ce va mirati atat.
    Nu e normal ca un om care are minim pe economie sa aibe acelasi procent de impozitare ca un gras (termenul ii apartine lui Basescu)cu peste 1000 euro
    Pentru toti desteptii din Romania, 1000 euro este un salariu foarte mare in comparative cu media de 1500 lei
    • +3 (3 voturi)    
      gresesti (Duminică, 12 mai 2013, 16:48)

      Alex S [utilizator] i-a raspuns lui antitot

      Find procentual e deja mai mare...un om cu salariu 1000 de euro plateste impozit cat au altii salariu...
  • +3 (5 voturi)    
    bogatii (Sâmbătă, 11 mai 2013, 22:49)

    marius87 [utilizator]

    bogatii cu peste 1000 de eur brut sa iasa in strada altfel nu au sanse. oricum ei nu voteaza usl deci pt ei suntem irelevanti. singura solutie este pfa sau munca pe salariu minim si restul in plic, oricum nu beneficiem de nimic de la stat.
    suntem bogati de la 1000 eur brut cand in bucuresti chiria este 250 eur, auzi tu ...
  • +5 (7 voturi)    
    Daca faceti asta (Sâmbătă, 11 mai 2013, 23:09)

    nu-conteaza [utilizator]

    a doua zi, papa.
    Statul ia de pe urma mea(impozit + ce plateste firma) foarte multi bani, daca va bagati in netul meu, nu mai luati nimic, o sa ia altii.
    Extrapoland, multi vor pleca, implicit firmele, adica nu veti mai vea pe cine jupui = faliment.
    Bafta.
  • +5 (7 voturi)    
    cand faci economia la FF... (Sâmbătă, 11 mai 2013, 23:53)

    torna_fratre [utilizator]

    Deci lectia de economie zice ca salariatul cu cat are mai multi bani cu atat va consuma mai multe servicii,srevii platitoare de TVA(bani la buget).
    Prin consum de servicii sustine economia,locuri de munca,salarii etc.
    In schimb ce face statul?
    Nu-l lasa sa bage bani in consum ci foloseste japca prin suprataxare care bani se vor scurge ineficient in tot felul de achizitii fantoma sau contracte dubioase pe care statul le administreaza.
    Chiar ma bucur ca am plecat din tara...pentru ca ma viza direct subiectul inchis a lui Chitou...
  • +3 (3 voturi)    
    subiect inchis (Duminică, 12 mai 2013, 5:20)

    prostu satului [utilizator]

    asteptam publicarea in Monitorul Oficial =)
  • +2 (2 voturi)    
    Bunăstare pentru cei cu venituri ilicite (Duminică, 12 mai 2013, 10:58)

    ic.ram1945 [utilizator]

    OK! Mai rău să nu ne fie!
  • +6 (8 voturi)    
    un populism (Duminică, 12 mai 2013, 10:58)

    florin_f [utilizator]

    sigur nu se va impozita altfel, dara USLul incearca sa-si faca popularitate, marea parte de alegatori sunt din patura asistati sociali, pensionari, pensionari de boala... ei sunt voturile sigure.
    Ce-i care castiga peste 1000€ nu voteaza, ca nu au chef ... sunt comozi, de aea suntem condusi de Electricieni, caldarari, lingurari, plagiatori...
    asa ca....
    USL se pozitioneaza din timp, umfla baloane pentru prosti, din pacate au succes :-(
    • +1 (1 vot)    
      Nu e vorba de comoditate... (Luni, 13 mai 2013, 14:18)

      mircicadela2 [utilizator] i-a raspuns lui florin_f

      Nu pot face politica in Romania, nu cred ca rezist... in politica miorica rezista numai cei de-o aceeasi teapa, oamenii corecti nu pot face fata.... de asta suntem condusi de Electricieni, Caldarari, Lingurari....
  • +2 (2 voturi)    
    intrebare (Duminică, 12 mai 2013, 12:54)

    Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator]

    In acest caz aceasta taxa se aplica si in cazul parlamentarilor?
  • -3 (7 voturi)    
    Cum sta treaba in UK (Duminică, 12 mai 2013, 14:20)

    Lenny [utilizator]

    Personal sunt de acord cu un sistem de impozitare gradual, cu toate ca pragul de 1000 euro este cam mic. In orice tara civilizata se procedeaza la fel.
    Daca luam cazul Marii Britanii:


    Basic tax rate
    20% on annual earnings above the PAYE tax threshold and up to £32,010

    Higher tax rate
    40% on annual earnings from £32,011 to £150,000


    Deci la un salariu anual mai mic sau egal decat £32.011 impozitul este de 20%, ce e peste, 40%.

    Nu va imaginati ca e doar atat. Mai trebuie platit si National Insurance Number, care nu e putin.

    Asfel £30.000 anual devin aproximativ £1930 pe luna net iar £60.000 - £3500 net.
  • +1 (1 vot)    
    adevarata strategie (Duminică, 12 mai 2013, 19:23)

    Razvan_M [utilizator]

    Jmecheria este ca impozitul pe veniturile obtinute din inchirierea proprietatilor este 0 (legislatia este blanda aici si nu se aplica oricum). Prin urmare cei care detin multe proprietati fac rost usor de venituri neimpozabile - si au timp liber pentru a se face politician.
    Impozitul pe veniturile obtinute din salarii, alaturi de alte taxe si contributii pe veniturile din salarii sare de 50% - deci jumate eu, jumate statul pe munca mea. Cei care muncesc cu salariu, full time, nu prea au timp sa mai faca si politica, iar multi nu voteaza deloc. Deci influenteaza prea putin deciziile.
    Prin urmare strategia este simpla: pastrarea unor portite prin care politicienii si decidentii politici sa-si inmulteasca banii, platind impozite cat mai mici, concomitent cu taxarea la sange a tuturor celorlalti. Nu este vorba de socialisti, liberali, democrati, ci pur si simplu de cine achita nota de plata la petrecere.
    Pensionarii si cei care traiesc la limita supravietuirii sunt masa de manevra la vot pentru partidele care nu sunt in stare decat de ciordeala, fara a avea vreo strategie bazata pe crestere. In rest surubul se strange continuu pana cand "fraierii" incep sa tipe. Dupa care se fac rotatia cadrelor de la putere si se continua actiunea pana cand sistemul explodeaza din cauza de cheltuieli bugetare insuportabile. Evident, tapi ispasitori sunt speculatorii, privatii, burghejii, mosierii, intelectualii, taranii, tiganii, evreii - la alegere.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică