Despre schimbarea modelului de crestere si forma fara fond

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Luni, 24 iunie 2013, 12:55 Economie | Finanţe

Lucian Croitoru
Foto: Hotnews
Una dintre temele discursului economic apărut în România după izbucnirea crizei economice este „schimbarea modelului de creștere economică”. Când se referă la ce ar trebui să facă România pentru a se așeza pe o cale a unei prosperități crescute, mulți analiști vorbesc și despre schimbarea modelului de creștere. Nu există eseuri, ca să nu mai vorbim de vreun model matematic, care să arate în ce constă schimbarea.

Dacă am face un sondaj în rândul opiniei publice despre ce înseamnă acest lucru, cred că am vedea că nimeni nu știe care este conținutul acestei idei, ca să nu mai vorbim de cum s-ar putea realiza acest lucru. Ideea însă sună bine deoarece, în diverse discursuri, printre cauzele crizei apărute în occident în 2007 și la noi în 2008, este menționat „vechiul model de creștere”.

Totuși, atent la subiect, am reușit să capturez unele idei despre sensul în care ar trebui să aibă loc schimbarea. Astel, unii analiști critică creșterea bazată pe consum excesiv (finanțat prin credit), care a dus la criza izbucnită în 2007. Mai precis, s-ar dori bazarea creșterii pe investiții nu pe consum. Alții vorbesc despre ritmul de creștere economică, care ar trebui să fie întotdeauna la un anumit nivel, nu așa, oricum apare el în procesul creșterii economice. Astfel și consumul ar fi mai temperat. În sfârșit, s-a sugerat și crearea unor politici pentru a orienta investițiile străine către anumite ramuri ale economiei, considerate, pe criterii neclare, mai benefice pentru economie.

În cele ce urmează argumentez că schimbarea exogenă a modelului de creștere economică este o problemă falsă, care nu are soluție și de care nu ar trebui să ne ocupăm. Totuși, în măsura în care foarte puțini realizează acest lucru, ideea schimbării modelului de creștere sună bine și îi poate ispiti pe decidenți, astfel ducând la risipirea de resurse pentru căutarea unei soluții care nu există.

    1. Ce spune teoria

Pentru a vedea în ce măsură este posibil să nu mai bazăm creșterea pe consum sau să controlăm ritmul de creștere economică, cum își doresc unii analiști, e firesc să amintim ce spune teoria creșterii economice. Teoria arată că factorii creșterii sunt progresul sțiinței și al cunoașterii privind producția, creșterea calificărilor forței de muncă și stimulentele (Jovanovic, 2000). Această formă generală a factorilor poate fi extrapolată pentru a fi mult mai concretă, sau invers, pentru a fi mult mai generală. Din ambele extinderi rezultă concluzii interesante pentru creșterea economică.

O concretizare mai mare obținem dacă ne referim, de exemplu, la teoria creșterii economice a lui Solow, în care producția depinde de capital (ca rezultat al științei), de muncă (rezultat al calificărilor), și de progresul tehnic  (care apare când există stimulente pentru a dezvolta știința și calificările). Această abordare arată că, în cele din urmă, creșterea depinde de stimulente adecvate pentru a crea știință și calificări. Acestea din urmă pot apărea prin învățarea din experiență, dar este dovedit că cercetarea apare mai cu seamă în laboratoare. Cu cât acestea sunt mai numeroase și mai performante, cu atât șansele de a produce inovații sunt mai mari.

Șansele de a produce și a aplica mai multe inovații sunt cu atât mai mari cu cât economia este mai mare, mai specializată (Lucas, 1988), mai bine localizată geografic, are politici și, așa cum subliniază Acemoglu și Robinson (2012), instituții mai bune. O economie ca a României are șanse reduse să producă noi inovații înaintea celor care investesc masiv în cercetare, dar aceasta nu este o problemă deoarece inovațiile se pot cumpăra. Iar dacă nu poți să le cumperi, poți adecva stimulentele astfel încât să ai investiții străine. Unitățile astfel realizate produc pentru consumul celor din țară și/sau al celor din străinătate. Dacă toți ar decide să nu mai bazeze creșterea pe consum, cei care exportă ar trebui să reducă exporturile.

În consecință, bazarea creșterii economice pe exporturi, nu pe consum, așa cum s-a sugerat, este ilogică. Logic este să cauți să acoperi cu producția din țara ta, ocupând forța de muncă din țara ta, nu numai consumul intern, dar și parte din consumul altor țări. Dar nu se poate lua o decizie administrativă în acest sens. Decizia aceasta o iau producătorii privați, competitivi, care pot să producă și pentru export sau exclusiv pentru export. Ei sunt singurii care vor decide în ce domenii să facă investiții străine pentru a satisface consumul intern sau să exporte.

Acum să privim factorii creșterii economice într-un mod mai general. Pornim de la trăsăturile profunde ale omului: din dorința omului de a avea bunuri și servicii și din rațiunea sa, așa cum arată Fukuyama, rezultă forța pe care el o numește „logica științei moderne”, forță care duce la prosperitate. Deci, la nivel global, în ciuda inegalităților, creșterea consumului este garantată de natura umană. Important, thymos-ul (spiritualitatea) omului alimentează „dorința sa de a fi respectat”, o forță care împinge societarea spre democrație. Aceasta explică de ce abia când societatea a început să fie liberală a putut aplica cunoștințele științifice pe scară largă. Înainte, au fost perioade lungi în care societățile nu au fost deschise la inovații sau au fost chiar ostile acestora.

Aceasta nu înseamnă că în democrații nu poate exista ostilitate împotriva noilor tehnologii. Majoritățile care sunt amenințate de noile tehnologii pot vota împotriva adoptării tehnologiilor care le-ar uza moral calificările și le-ar scoate de pe piața muncii (Krusell și Rios-Rull, 1996). De asemenea, majoritatea se poate opune și măsurilor de reformă necesare pentru a adecva stimulentele la cerințele creșterii. Aceasta înseamnă că pot fi perioade în care investițiile pot să nu crească în ritmul în care este știința în stare să le producă.

Având aceste precizări făcute, ideea că modelul de creștere ar trebui schimbat de la consum la investiții nu ține. Investițiile pot crește mai repede decât consumul numai pentru o perioadă scurtă de timp. Investițiile în știință și apoi în implementarea rezultatelor ei sunt făcute pentru că se presupune că cineva vrea sa consume produsele pentru producerea cărora s-au făcut investițiile.

Că așa stau lucrurile este cert: ponderea investițiilor în PIB este în cel mai bun caz 30 la sută, restul fiind, în principal, consumul. Cu cât se consumă mai mult dintr-un produs, sau cu cât mai multe noi produse apar, cu atât se vor face investiții pentru a produce noile infrastructuri fizice de capital în care vor fi produse. Pentru a utiliza aceste structuri, forța de muncă trebuie să aibe calificări compatibile cu noile inovații. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, stimulentele se reașează permanent pentru a determina noi investiții cât și continua adaptare a calificărilor forței de muncă.

    2. Sectorul public, sectorul privat și rata de creștere

Din acest punct ne mutăm la ideea, adesea vehiculată, privind menținerea unui ritm de creștere adecvat. În practică, această problemă se dovedește foarte dificilă. Înainte de criză, problema era că economia creștea prea repede. În prezent, problema principală este că stimulentele nu reușesc să ducă la creșterea consumului la nivelurile dorite.

Când încrederea se va reface, dorința și rațiunea, în combinație cu incapacitatea oamenilor de a prevedea viitorul vor duce la apariția euforiei și la creșterea producției la niveluri înalte, chiar peste potențial, așa cum era înainte de criză. În mod inevitabil, pe perioada boomului, creșterea cumulată a consumului va fi mai mare decât creșterea cumulată a investițiilor, deși vor fi și ani relativi puțini, în care investițiile vor crește mai repede decât consumul.

Cei care propun schimbarea modelului de creștere cu scopul de a obține o rată de creștere „adecvată” fac implicit ipoteza că o astfel de rată există și că poate fi obținută prin politici. Ideea pe care noi o susținem aici este aceeea că o astfel de rată nu poate exista în mod permanent. Principalul nostru argument este acela că forțele principale care conduc atât ciclul finaciar, cât și ciclul de afaceri sunt euforia și panica, două forțe ale pieței extrem de puternice, care își au originea în natura umană (Croitoru, 2013).

În practică, ritmul de creștere este influențat de deciziile private și de cele publice. Contribuția acestora la formarea ritmului de creștere depinde însă de starea economiei. Importanța deciziilor publice crește în perioadele în care cererea agregată scade în urma unei crize, conducând la un gap deflaționist al producției. În această situație, în principiu, lărgirea deficitelor bugetare poate fi utilizată pentru a (supra)compensa scăderile în cererea privată determinate de panică și de pesimismul care o urmează. La rândul lor, băncile centrale pot reduce ratele nominale ale dobânzii pentru a stimula consumul privat. Mai mult, dacă piețele nu finanțează deficitele mărite ale unor state supraîndatorate, făcând astfel imposibilă relaxarea politicii fiscale sau chiar întărirea ei, băncile centrale pot crește baza monetară dacă cererea agregată s-a prăbușit și ratele dobânzii de politică monetară au ajuns la zero.

Este posibil însă ca politicile macroeconomice să nu poată stimula creșterea chiar dacă producția este semnificativ sub potențial. Situația apare dacă politicile fiscale sunt constrânse de piețe să fie contracționiste și dacă economia se confruntă cu șocuri pe partea ofertei care duc inflația la niveluri înalte, amenințănd dezancorarea anticipațiilor inflaționiste. Acesta a fost cazul unor economii emergente, inclusiv a economiei românești, în ultimii ani. Dar, în principiu, atât timp cât nivelul producției rămâne sub potențial, este legitim pentru politicile macroeconomice să încerce impunerea unei rate de creștere economică mai mari decât rata de creștere potențială. Cu cât este rata actuală mai mare decât cea potențială, cu atât se va închide mai repede gap-ul dintre nivelul producției actuale și cel al producției potențiale.

După ce risipirea panicii și a pesimismului permit depășirea crizei, apare un moment la care economia devine euforică, iar situația se schimbă dramatic. După ce producția atinge nivelul potențial, este posibil ca deciziile private conduse de euforie să ducă rata de creștere economică la niveluri mai mari decât rata potențială. O astfel de situație ar duce nivelul actual al producției peste nivelul potențial. În acest caz, în principiu, întărirea politicilor macroeconomice este necesară pentru a reduce rata de creștere la nivelul ei potențial, evitând astfel dezancorarea anticipațiilor inflaționiste și escaladarea inflației.

În sfârșit, trecem la discutarea celei mai înșelătoare și dilematice situații posibile. Aceasta apare atunci când după o perioadă prelungită de euforie, treptat, inflația se stabilizează la niveluri joase, iar deciziile private conduse de euforie duc atât nivelul potențial al producției, cât și rata de creștere potențială la niveluri relativ înalte. Acum nivelul actual al producției cât și rata actuală de creștere se situează, pentru o lungă perioadă la valorile potențiale. Acesta a fost cazul înainte de izbucnirea crizei în 2007 în foarte multe țări. Coexistența inflației joase și stabile cu egalitatea prelungită la niveluri înalte dintre rata efectivă de creștere și rata potențială duce la o situație paradoxală: pe de o parte, se acumulează dezechilibre reflectate în creșterea gradului de îndatorare a cvasitotalității entităților private (boom alimentat de credit), iar pe de altă parte, intervenția politicilor macroeconomice devine imposibilă.

În acest caz, politica monetară nu poată tempera creșterea economică relativ înaltă, deoarece inflația este joasă și stabilă, adică este așa cum dorește banca centrală. Dacă ar întări politica monetară, banca centrală ar produce anticipații deflaționiste și eventual deflație, din cauză că ar muta producția sub potențial. Evident, publicul și politicienii ar critica această decizie. Astfel, politica monetară nu ar putea contribui la temperarea boom-ului.

De asemenea, politica fiscală ar fi impotentă. Presupunând că nu este cuprinsă de euforia cvasigeneralizată, și nu va acționa prociclic, autoritatea fiscală ar putea întări politica fiscală. Un impuls fiscal contracționist (și contraciclic dacă avem în vedere ciclul financiar definit de creșterea prețurilor activelor) ar duce nivelul producției sub potențial. Acest lucru nu este politic aceptabil, iar dacă totuși se întâmplă, banca centrală ar trebui să reducă dobânda pentru a evita o eventuală deflație. Această acțiune ar duce la creșterea consumului privat și ar compensa scăderea consumului determinată de contracția fiscală. În final, în consum nu s-ar produce nicio modificare. Dar dezechilibrele ar continua să se acumuleze.

Unii spun că politicile macroprundențiale ar putea fi de folos într-o astfel de situație. Dar e greu de crezut că firmele și oamenii vor dori să se conformeze de facto cerințelor macroprudențiale. Ei vor urma viziunile lor subiective despre viitor, nu viziunile subiective ale reglementatorilor (Croitoru, 2013), astfel că măsurile (reglementările) (macro)prudențiale nu vor fi eficiente.

În final, creșterea economică va fi relativ înaltă, compatibilă cu inflația relativ scăzută, dar incompatibilă cu dezechilibrele care se acumulează din cauza creșterii prețurilor activelor (aprecierea monedei, creșterea prețurilor la case etc). În mod inevitabil, o criză apare pentru a elimina dezechilibrele. În urma crizei, pot apărea, așa cum se vede în prezent, analiști care să propună schimbarea modelului de creștere astfel încât creșterea să aibă loc numai la ritmuri „adecvate”.

Perspectiv prezentată de noi aici arată însă că o astfel de propunere este lipsită de sens. Inflația joasă și stabilă contribuie la prelungirea perioadelor inevitabile de euforie, astfel că rata de creștere ajunge în mod cert neadecvată pentru stabilitatea financiară. Iar dacă inflația nu este o preocupare, în perioada de euforie rata înaltă de creștere poate deveni inadecvată din ambele perspective.  

Argumentele prezentate de noi susțin ideea că modelul de creștere economică nu poate fi impus de o autoritate administrativă. Așa cum arată Mises, fiecare copil dă un vot producătorilor atunci când decide ce jucării sau ce dulciuri cumpără. Modelul de creștere este rezultanta miliardelor de decizii private care au loc în fiecare zi, adică a unui proces continuu de alegeri libere, în care votul este cumpărarea bunurilor.

Bibliografie

Acemoglu, Duran; Robinson, A., James (2012), ”Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity and Poverty”, Profile Books Ltd., London.

Croitoru, Lucian (2013), „Sfârșitul reglementării și ultimul reglementator”, Curtea Veche Publishing, București, pp. 33-55.

Fukuyama, Francis (1992), „The end of History and The Last Man”, Penguin Books.

Jovanovic, Boyan (2000), „Growth Theory”, NBER Working Paper 7468, January.

Krusell și Rios-Rull (1996), „Vested Interests in a Positive Theory of Stagnation and Growth”, Review of Economic Studies 63, pp. 301-329.

Lucas, E. Robert Jr. (1988) „On the Mechanics of Economic Development”, Journal of Monetary Economics 22, No.1, pp. 3-42.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu













Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

1592 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    ce gargaragiu (Luni, 24 iunie 2013, 14:44)

    demaGOGU [utilizator]

    names and concepts dropping cu duiumul pentru a impresiona un public analfabet dpdv economic

    turnul de fildes an bnr este decuplat total de realitatile economiei romanesti!
    • +1 (5 voturi)    
      in afara de un adjectiv (Luni, 24 iunie 2013, 15:08)

      J_W [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      (gargaragiu), si o sugestie ca ai sti mai multe decat "publicul analfabet", ce contributie aduce comentariul tau la subiectul discutat?
      Explica unde greseste articolul si care este modelul corect dupa parerea ta. Sau nu mai zi nimic.
    • +2 (4 voturi)    
      Ba deloc (Luni, 24 iunie 2013, 17:51)

      zizi_m [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Spune doar ca cei care ies in media si zic "Sa nu mai facem crestere economica bazata pe o bula imobiliara, ca pana in 2007, sa facem una sustenabila!" vorbesc prostii.

      Nu au cum sa controleze cresterea si natura ei, doar piata face asta.

      Altfel spus, daca se va castiga iar bine din salarii si daca bancile vor relaxa creditarea, vor creste iar preturile la case, de exemplu. Si niciun organism guvernamental nu va avea ce sa faca.

      Croitoru explica asta in detaliu si luand in considerare o suma de factori (banci, fiscalitate etc.)
  • -1 (3 voturi)    
    mult zgomot (Luni, 24 iunie 2013, 15:19)

    keiser_soze [utilizator]

    pentru a insira cuvinte fara sens !!! In primul rand ar trebui ca institutiile statului sa functioneze, astfel ca cetateanul sa se simta protejat ! Uitati, toti cei din clasa politica, faptul ca VOI sinteti in slujba poporului, ca sinteti functionari publici, platiti din banii nostri ! atata vreme cat codul muncii ramane in forma actuala, fara a asigura protectie celui care munceste si il transforma in sclav cu acte in regula eu cred ca aveti - toti - mare tupeu de a iesi si a tine prelegeri despre ce naiba visati voi (urat) noaptea ! Cind un angajat nu-si primeste salariul la timp, conform contractului de munca, nu are alta solutie decat sa actioneze in judecata firma respectiva ???? Hai, ca santeti de-a dreptul pur si simplu !!! Habar nu aveti cum sa conduceti o echipa de 10 oameni, ce sa mai vorbim despre o tara intreaga ! Sinteti toti o apa si un pamant ! HN - vreau sa vad articole despre cum jurnalistii vostri fac anchete privind toate neregulile zilnice si nu despre ce mai bolborosesc astia ! Puteti ? Santeti in stare ? Sint atat de multe lucruri de indreptat in tara asta si nimeni nu face nimic - nici guvernul, nici oamenii ! Oamenii nu-si cunosc drepturile ( atatea cate sint) dar nici presa nu popularizeaza indeajuns aceste subiecte ! e mai usor sa abati atentia cu Pepe, Oana, Mizti, Pitzi etc.
  • -2 (2 voturi)    
    Pe scurt (Luni, 24 iunie 2013, 17:36)

    Omics [utilizator]

    Românii să nu caute soluții originale pentru a ieși din sărăcie și înapoiere ca nu cumva să știrbească dogmele.
  • +1 (1 vot)    
    Gargara economica: (Marţi, 25 iunie 2013, 16:01)

    Spiky [utilizator]

    nu a existat nici un model, ROmania a abordat dezvoltarea economica dupa urechea scolita la Moskova, haosul a domnit - si inca domneste, la masa, vorba lui Vlahuta, cu primul ministru si ai sai ciraci. Cetateanului Ilieskovici, multumiri pentru renovarea comunismului in economia de taraba care este unicul model romanesc.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică