Victor Ponta: Ar fi bine ca Romania sa aiba in continuare un acord preventiv cu FMI

de I.R.     HotNews.ro
Duminică, 30 iunie 2013, 21:50 Economie | Finanţe

Romania ar fi bine sa aiba in continuare un acord preventiv cu Fondul Monetar International, dupa ce acordul recent s-a incheiat cu succes, fara ca Romania sa ia bani de la FMI, iar acum se poate imprumuta la dobanzile cele mai scazute din istoria tarii, a declarat premierul Victor Ponta intr-un interviu acordat TVR in Hong Kong.

"Romania poate si ar fi bine sa aiba in continuare un acord preventiv, deci sa nu luam bani de la FMI. Sa avem un acord preventiv, tocmai pentru ca atunci cand apare un studiu din asta, eu sa spun: 'Stati putin, am un certificat de sanatate fiscala si bugetara, de reforme structurale de la FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana. Si va asigur, in fata acestor certificate, studiile sunt mai putin importante'', a precizat primul ministru, in contextul in care un raport al unui institut francez plaseaza Romania printre tarile cele mai vulnerabile la reducerea investitiilor, potrivit Agerpres.

Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a avizat miercuri ultimele doua evaluari ale acordului cu Romania si a aprobat scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile de la Bucuresti, astfel ca acordul inceput in 2011 a fost finalizat cu succes.

Romania, Polonia, Turcia si Maroc sunt printre cele mai vulnerabile tari, in randul statelor in curs de dezvoltare, in ceea ce priveste atragerea de investitii din cauza dependentei lor de finantarea externa, se arata intr-un raport publicat pe 26 iunie de Institutul International pentru Finante (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informeaza Bloomberg, potrivit Agerpres.

Tari ca Turcia, Romania, Polonia si Maroc ''se evidentiaza in privinta necesitatilor masive de finantare externa. Daca finantarea externa va seca, imprumutatorii se vor confrunta cu dificultati referitoare la nivelul lichiditatilor si al solvabilitatii'', se arata in raportul IIF.













[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

509 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Din 89 si pana acum ... (Duminică, 30 iunie 2013, 22:01)

    AlinNeculai [utilizator]

    ... cand si-a bagat nasul FMI s-a furat pe rupte si s-a trait foarte prost. FMI este un instrument de furt organizat. Sa aperam ca nu vom incheia nici un acord cu ei!
    • 0 (0 voturi)    
      Lasă... (Luni, 1 iulie 2013, 10:21)

      Geos Costan [utilizator] i-a raspuns lui AlinNeculai

      Că e mai bine cu căpuşele noastre întreţinute pe spinarea noastră.
  • +1 (1 vot)    
    Pentru cine ar fi bine Plagiatorule? (Duminică, 30 iunie 2013, 22:29)

    alex1234 [utilizator]

    1.
    Pentru cine va fi bine Plagiatorule?

    Pentru poporul roman care plateste
    de 3 ori mai scump benzina

    Pentru poporul roman care plateste
    de 3 ori mai scump gazele

    Pentru poporul roman care plateste
    de 3 ori mai scump electricitatea si apa

    Pentru poporul roman care are milioane de someri

    Pentru poporul roman care lucreaza
    pe salarii de mizerie , practic cele mai mici din UE.

    Asta in timp ce OMV-ul pompeaza petrolul si gazele tarii pe gratis ! Sau ard gazul romanesc pe gratis pomana ca sa produca curent?


    4.
    Pentru cine va fi bine Plagiatorule?

    Va fi bine pentru firmele straine carora le-ati dat pe nimic tu si Infractorul-Nastase :

    - tot petrol tarii

    - toata platforma continentala p0entru exploatari

    - tot aurul, tot cuprul, toate metalele rare

    - toate intreprinderile energetice ale tarii

    - toate intreprinderile metalurgice ale tarii

    - toate intreprinderile chimice ale tarii

    etc...etc....

    (mai putin pe cele pe care le-ati inchis)


    3.
    Da! va fi bun un nou acord cu FMI-ul ca s apoti vinde
    ce a mai ramas nevandut din Tara:

    Da! Mai aveti de terminat vandut

    Taromul ,
    Metroul,
    Portul,
    Aeroportul,
    Posta,
    CFR-ul (ce a mai ramas nevandut),
    Hidroelectrica,
    Nuclearelectrica,
    Transgaz ,
    Romgaz,
    Transelectrica,
    Termocentralele,
    Radet+Elcen., etc..etc...

    De aceea mai este nevoie de inca un acord cu FMI :
    ca Plagiatorul sa vanda pe nimic ce a mai ramas nevandut !
  • 0 (0 voturi)    
    Ponta 29 Iulie 2010: (Duminică, 30 iunie 2013, 22:38)

    ty [utilizator]

    "relaţia noastră cu FMI-ul este în acest moment o relaţie profund nocivă"
  • 0 (0 voturi)    
    Ce a facut Ponta in Hong Kong? (Duminică, 30 iunie 2013, 23:03)

    dumitrica [utilizator]

    In loc sa ne zica ce obiective au fost abordate in discutiile pe care le-a avut cu oficiali din Hong-Kong, Victor Ponta vorbeste de acordul cu FMI.

    Pina acum stim ca CFR Marfa a fost facut cadou unei firme private dubioase si Romania a platit 97 mil. Euro, prima transe pentru 12 avioane F-16 vechi, toate astea sub pretextul ca ne penalizeaza FMI daca nu privatizam CFR Marfa si nu cumparam 12 avioane F-16.

    Nu este clar ce inseamna ca acordul cu FMI s-a incheiat cu bine. Nu este clar de ce trebuie sa avem un acord preventiv cu FMI. In 2009, un imprumut preventiv de 19 miliarde a dus la scaderea fortata a salariilor si pensiilor un an mai tirziu.
  • 0 (0 voturi)    
    e bine dl ponta ? (Luni, 1 iulie 2013, 6:01)

    liviusmaximus [utilizator]

    Acum 2 ani ziceai ca cei de la fmi sunt asasinii economiei romanesti...intre timp, ti-au oferit un alibi pt vanzarea rapida a cfr marfa la pret de mall si ai vazut ca mai e loc de comisioane ?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version